Anul a venit cu multe recomandări de citit, în special de la scriitoarea Simona Antonescu. Parte din ele au avut asupra mea un efect pozitiv, având în vedere că, citindu-le, am privit altfel scrisul ca meserie. Mi-a fost greu să aleg doar cinci cărți din ceea ce am citit anul acesta, dar regula e regulă. 😊
- „Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver
Cu o copertă din care nu îți dai seama cine este autorul dacă nu cunoști niciun nume din cele două, acest roman tip David Copperfield al zilelor noastre este o adevărată bucurie. Descrieri clare, fine, cu subînțeles, întâmplări nu neapărat neașteptate, dar situate bine în roman fac această carte de neratat, mai ales pentru adolescenți.
- „Ereditate” de Miguel Bonnefoy
O călătorie a omului dintr-o parte a lumii în cealaltă, prin mai multe generații. Un fel de „Un veac de singurătate” dar nu cu o lume fantastică, ci plină de realitatea de care dăm la tot pasul, de pe un mal pe celălalt al oceanului. Premiul Goncourt, alegerea României, cred că spune destul de clar că această carte se potrivește cititorilor români.
- „Pânza de păianjen” de Cella Serghi
O carte deja clasică pe care nu am reușit să o citesc în anii precedenți. Mi-a plăcut descrierea personajelor, jocul lor de-a lungul romanului, în special tatăl personajului principal. O carte pe care eu o consider de referință și cu siguranță va mai avea sclipiri de-a lungul timpului.
- „Refugiul timpului” de Gheorghi Gospodinov
O carte despre uitare, trecut, experimente, trăiri. Ideea cărții este una năstrușnică, oarecum la limita dintre posibil și imposibil. Dar felul în care este scrisă face credibilă întreaga carte. Stilul lui Gospodinov este acum binecunoscut, ușor poetic acolo unde este nevoie și clar. Intrarea și ieșirea personajelor este bine creată. Per ansamblu cartea este una nostalgică, trezind amintiri frumoase celor care au prins a doua jumătate a secolului XX.
- „despre prieteni și singurătate” de Romulus Bucur
Trebuie să recomand și o carte de poezie care mi-a plăcut enorm. Deși apărută în 2020, abia acum a ajuns la mine. Titlul îți spune pe loc că merită să o cumperi și subiectul este unul cât se poate de actual/clar. Poate unul dintre cele mai sentimentale volume de poezie scrise de un optzecist, cu ușoare tendințe spre Emil Brumaru, dar mai apropiat de realitate și de nevoia ei. Prin asta cred că Romulus Bucur este unul dintre cei mai reprezentativi poeți contemporani, prin nevoia de a rămâne cu picioarele pe pământ când este un romantic, dar a devenit un optzecist care trebuie să trăiască printre douămiiști, mileniali și alte generații.
scrie un comentariu