Am citit mai puţin decât în alţi ani, însă tot am descoperit câteva cărţi pe care le recomand cu drag. Şi tot faţă de anii anteriori, acum mi-au fost şi mai clare avantajele unei aplicaţii precum Voxa – am ascultat multe cărţi la volan şi am citit câteva pe telefon, în diversele perioade moarte ale unor zile.
Aleksei Navalny, „Patriot” (Editura Litera, 2024, nr. pagini: 496, traducere: Gabriel Tudor) / Nu ştiu dacă în spatele cărţii e un ghostwriter, însă mi-a plăcut foarte tare povestitorul – un impecabil ton echilibrat, deşi evenimentele povestite sunt de multe ori şocante (plecând de la otrăvirea lui Aleksei, cu care, de altfel, şi începe biografia aceasta) – uneori chiar autoironic şi amuzant. Multe se pot învăţa despre Rusia şi Putin din cartea aceasta, care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru pro-ruşi. Ce nu am înţeles, ca mulţi alţii, a fost de ce Aleksei s-a întors în Rusia după a fost internat în Germania în urma otrăvirii. Idealismul nu l-a ajutat, iar consecinţele erau previzibile.
Bogdan Răileanu, „Picioare de lotus” (Editura Polirom, 2024, nr. pagini: 232) / Probabil cea mai bună carte a unui scriitor român pe care am citit-o în 2024. Multe proze care mi-au stârnit entuziasmul, pentru că au un firesc al povestirii pe care-l găseşti rar la alţi prozatori de azi. Ochi sensibili la detalii de cuplu şi la tot ce este semnificativ într-o relaţie. În acelaşi timp, senzaţia că povestea era deja acolo, scriitorul nefăcând altceva decât să o transpună pe hârtie. Un fel de magie scriitoricească.
Salman Rushdie, „Cuţitul” (Editura Polirom, 2024, nr. pagini: 280, traducere: Dana Crăciun) / În mare, este despre felul în care Rushdie a supravieţuit atacului din august 2022. Ce aş evidenţia acum este faptul că volumul nu e deloc încă unul menit să-l ţină pe scriitor sus în vânzări. Dimpotrivă, cartea are un mesaj puternic, al supravieţuitorului, şi arată o forţă incredibilă, nealterată. Mai multe, în cronica de pe site.
Ann Napolitano, „Portret de familie” (Editura Litera, 2024, nr. pagini: 512, traducere: Mihaela Serea) / Cartea asta m-a făcut să-mi sun sora cu care nu mă mai auzisem, din motive de neînţeles, de foarte mult timp. Sigur că fiecare familie este diferită în felul ei şi că-n fiecare familie există suferinţe ascunse de ochii publici, dar când vezi aceste suferinţe aşa de lin aşezate în scris, precum reuşeşte Ann Napolitano, nu poţi să te gândeşti decât la faptul că a fi un bun scriitor e o chestiune ce ţine de har. Pe care Napolitano îl are.
Percival Everett, „Copacii” (Editura Litera, 2023, nr. pagini: 352, traducere: Bogdan Perdivară) / O crimă care se repetă, cu un personaj care se mută inexplicabil de la o scenă la alta, deşi este deja mort? Nu credeam că o să mă amuze atât de tare un roman cu atât de multe crime. Extraordinar limbajul folosit de Percival Everett, iar felul în care-şi portretizează eroii este pur şi simplu genial – caractere diferite, trasate din două-trei cuvinte definitorii. Superantrenantă acţiunea, deşi povestea pare la un punct pur şi simplu ireală. Un scriitor la care m-aş întoarce oricând.
scrie un comentariu