În volumul Cinema la mine acasă, scris de Robert Șerban, insolitul este forța gravitațională a textului și, asemenea acelui Aleph din povestirea omonimă a lui Borges, reprezintă punctul în care se concentrează întreaga lume textuală, căci obiectele sau persoanele evocate co-există într-o armonie orchestrată de simțul firescului și de o predispoziție spre ludic.
Cele cinci părți ale cărții sunt constituite, fiecare, dintr-o gamă de secvențe ale unei realități în care, așa cum afirma și Cristina Chevereșan, pe ultima copertă, „futilitatea și rizibilul se conjugă cu gravitatea existențelor non-eroice”. Experiențele erotice sau cele scriptice sunt derulate pe ecranul unui cinematograf sinestezic, într-o atmosferă scindată între confesiune și oracularitate, unde experiențele cotidiene sau domestice trec prin transa contemplativă a celui care participă la dimensiunea spectaculară a vieții.
În prima parte, intitulată sugestiv, Poezia, atmosfera amintește de cea a textelor lui Richard Brautigan sau Charles Simic. Poeme mai întinse sau care au dimensiunea unor flash-uri sinestezice, de o brevilocvență alertă, surprind, la nivelul unor cinemato-grafii insolite, experiențele imaginarului poematic. Aceste experiențe se derulează într-o continuă accelerare a unei realități de o acuratețe a firescului depășind tiparele poeziei din ultimele decenii.
Actul scriptic re-devine act creator, într-un ceremonial în care scrisul apăsat, dictat de urmările unor experiențe insolite, nu se relevă ca o dimensiune finită, consumată afectiv. Pe suprafața decorului poematic se răsfrâng obiceiuri scripturale surprinse la limita dintre finitudine și in-finitudine: „ca să pot scrie mai bine/ sprijin coala de hârtie/ pe-o carte/ numele autorului/ iese din când în când/ la suprafață/ ca un înecat/ și încearcă să mă prindă de mână/ scriu repede-repede și apăsat/ iar cuvintele umplu/ coala subțire/ cum bulgării de pământ/ un mormânt proaspăt”.
Spontaneitatea ludică, jovialitatea nedisimulată se manifestă atunci când, printr-un reflex spontan, îndrăzneț al imaginației cameleonice, liniile de contur ale trupului omenesc se imprimă sau se confundă cu cele ale trupului poematic. Acest fapt generează imaginea unui insolit dionisiac: „în ce carte/ crezi că mi-ar plăcea să mă regăsesc/ în pielea goală/ colorat/ încordat/ cu grupele de mușchi ieșite în relief/ cu venele și arterele dilatate la sânge/ bărbat în toată puterea cuvântului/ ce transformă sfârcurile oricărei femei/ în două alune bine prăjite” (Două alune bine prăjite)
În cele mai scurte poeme se pot întrezări semnificații, gesturi care însoțesc actul scrierii și îi conferă valoare ontologică. Acest fapt se petrece în cadrul manifestării unui insolit de atmosferă simbolică, ritualică, încărcată de semnificații grave și semne apodictice: „cred în steaua mea/ pe care tocmai o văd/ cum cade/ fără zgomot” (Crez) sau „scriu despre moarte/ cu ușurința cu care înfig cuțitul de la doi/ pași” (Din apropiere).
Punerea în oglindă a două tipuri de experiențe, cea a morții naturale a frunzelor măturate dintr-un peisaj (epurat de resturi sau semnificații moarte) și cea a experienței morții umane reliefează, dincolo de scenariul evenimentelor, dimensiunea parabolică a confesiunii. Această trecere simbolică de la un tip de finitudine la alta nu este lipsită de un reflex premonitoriu, care se resimte dincolo de banalitatea aparentă a faptului în sine: „o femeie adună frunzele căzute/ în curtea dintre blocuri/ cu o mătură de nuiele/ știu asta fără să văd nimic/ – stau întins în pat cu ochii închiși -/ aud însă foșnetul ritmat al măturii/ și sunt sigur că e o femeie/ și nu altceva/ fiindcă doar ele jelesc întotdeauna/ într-un fel sau altul/ morții” (Bocet).
Uneori, poezia derulează experiențele desprinse dintr-un folclor de familie, unde fiecare gest sau vorbă pot deveni cutume ale unui anumit comportament sau fapt prin care sensibilitatea paternă devine seva devenirii spirituale a copiilor. De aceea, am putea spune că această poezie conține și o latură oraculară, care avertizează, dar nu printr-un ton catastrofic, faptul că, dincolo de o dinamică obișnuită a faptelor zilnice, derulate constant, se ascunde un întreg ceremonial premonitoriu, pe care, practicându-l, simulezi și stimulezi, fără doar și poate, propriul sfârșit: „să nu te lași/ niciodată/ îngropat de viu/ nici măcar atunci când copiii vor să însuflețească nisipul/ și te aleg pe tine să-i dai o formă/ nu căuta niciodată sub apă/ lucrurile pe care le găsești pe pământ/ nu căuta acolo nimic/ mai bine azvârle cu bulgări și pietre/ fă valuri” (Să nu te lași).
În penultima parte a volumului, dragostea pare desprinsă din rama platonică, fiindu-i devoalată latura practică, de exercițiu de supraviețuire și adaptare la un real ieșit din tipare, care se află, de cele mai multe ori, în căutarea sensibilității pierdute. Nota de ironie se face simțită mai ales atunci când seducția apare ca un act al apropierii corporale, superflue și nu ca unul al schimbului de energii afective: „poți să-mi smulgi cu ușurință/ inima/ dar înainte va trebui/ să-mi desfaci/ nasturii de la cămașă” (Nasturii de la cămașă). Actul erotic se desfășoară tot sub forma unui ceremonial, de data aceasta, al unor comportamente care ascund tehnici de îmblânzire, de sublimare a unor elanuri patetice. Erotismul se împlinește printr-o experiență marcantă a devorărilor de sine, când corpurile, înainte de a se conjuga, devin teritorii de luptă cu instinctele, cu elanurile pasionale neîmblânzite și, nu în ultimul rând, cu stările fluctuante ale firii umane: „gura ta desparte/ carnea mea bună de carnea mea rea/ ca o rindea/ care desface în fâșii/ lemnul ce ține ușa/ urli/ îți pierzi culoarea ochilor/ gingiile plesnesc/ limba năvălește afară/ pielea îți crește și descrește ca un imperiu/ nicio oglindă nu te mai recunoaște/ când ești femeie” (gura ta).
Poezia, dragostea, prietenia sau lupta sunt reprezentate, cu întreaga recuzită a fiecăreia, de roluri sau secvențe afective, prin intermediul unor grafii cinematice care pot duce la insolitarea firescului unei vieți supra-pline de semne și simboluri.
Robert Șerban, „Cinema la mine-acasă”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2019, nr. pagini: 76
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Jonatan Moerman pe Unsplash
- Robert Șerban: „Când scriu, sunt o țintă-n mișcare, iar de multe ori ies rănit, răvășit” - 9 mai 2023
- Combustia traumatică a realității – despre „Explozii controlate” de Hristina Doroftei - 4 mai 2023
- Incursiuni în igluul memoriei. Spații geografice ale alienării – despre „Iglu” de Alexandru Ovidiu Vintilă - 31 martie 2023
