elefant.ro

Așa cum sunt cărți care se rescriu în noi fără să știm, așa sunt și autori care lasă în noi urme invizibile, ca un mesaj secret, care se lasă decodificat când ne așteptăm mai puțin. Pentru mine, Andrei Makine este un astfel de autor. Deși, de cele mai multe ori, are un stil sobru și rezervat, se află pe lista autorilor mei preferați, iar cărțile cu care m-a cucerit sunt „Povestea unui bărbat necunoscut” și „Muzica unei vieți”.

„Muzica unei vieți” a fost, la propriu, cea mai „vânată” carte a mea: când în sfârșit am găsit-o, a fost la anticariatul „Târgul cărții” la „tentantul” preț de 112 lei, pe care l-am considerat prea mare. Așa că m-am încăpățânat și am tot urmărit-o câteva săptămâni bune, până când am prins  reducerea de 70%. I-am dat târcoale mult timp pentru că am simțit că este o carte care urma să trezească în mine o emoție puternică și, într-adevăr, nu m-a dezamăgit. I-am citit pe nerăsuflate cele 100 de pagini, în care Makine a reușit să mă plaseze într-un pod al unei case vechi, de unde, la un videoproiector, am urmărit un film alb-negru cu cadre lungi și triste, dar care nu voiam să se termine.

O gară asediată de viscol, o noapte izolată de restul lumii, vieți înghesuite unele într-altele, trupuri înghețate și adormite, un tren întârziat, gândurile unui bărbat, ecoul unor note muzicale, o întâlnire. Aceste note muzicale, auzite cu întrerupere de bărbatul blocat în gara înzăpezită, încep să alcătuiască o muzică care pare ireală, dar care trasează ordinea lucrurilor în acel loc îndepărtat dintr-o Rusie rece și întunecată. Mergând pe firul muzicii, ajungem la clipa întâlnirii. Un bătrân, ale cărui mâini sunt departe de cele ale unui muzician, groase și ridate, își cântă la pian, printre lacrimi, ceea ce vom afla mai târziu a fi muzica unei vieți, muzica vieții lui…

Cei doi bărbați se vor reîntâlni în trenul spre Moscova, când, după o tăcere mută, bătrânul va începe să-și povestească viața, iar cititorul va simți că „prinde capătul unui vis și intră în el”. Este povestea unui tânăr pianist din Moscova, Alexei Berg, care se credea cel mai fericit om din lume pentru că urma să susțină primul lui concert de pian. Dar vremurile își vor cere tributul, căci totul se întâmplă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o Rusie în care nimeni nu este la adăpost, unde orice libertate este de fațadă, unde oamenii sunt denunțați gratuit și ridicați din locuințele lor, iar cei mai fragili sunt eliminați.

Ca să rămână în viață, Alexei își va asuma o altă identitate, se va amesteca în război, va trăi într-o frică permanentă, va trece pe lângă moarte, se va lăsa prins într-un joc al dragostei și, cum altfel?!, va pierde. Va trăi mai multe vieți, dar niciodată pe a lui. Va supraviețui războiului, dar cu ce preț?

Scrisă ca „o poveste în poveste” (o tehnică des folosită de Makine), cartea vorbește despre un destin oprit de Regim, un drum parcurs „cu năucitoarea simplitate a vieților zdrobite”. Din când în când, o muzică știută, lăsată în urmă, dar niciodată uitată, va reuși să străbată timpul și să-i ofere iluzia unei vieți trăite de altcineva. Povestea are o frumusețe dureroasă, ca o melancolie cântată la un pian dezacordat. Este o vrajă care te învăluie de la început și până la final.

O carte aparent firavă prin numărul mic de pagini, dar cu o forță extraordinară, specifică literaturii ruse. O poveste perfectă în imperfecțiunea ei, cu imagini cinematografice în care lucrurile rămase nespuse și neclare hrănesc acea doză de mister atât de necesară vieții.

„Muzica unei vieți” este o muzică pe care am auzit-o și pe care o trăim cu toții. Ea cuprinde dimensiunea infinită a spațiului, ninsorile care nu se mai opresc și care înghit și viața și moartea și iubirea. Este muzica care face sufletul să vibreze sau poate este tristețea lucrurilor cărora le-a trecut timpul, dar care rămân vii în memoria noastră.

„…în viața aceasta trebuie să existe o cheie, un cod pentru a exprima, într-un limbaj concis și univoc, întreaga complexitate a încercărilor – atât de firești și atât de dureros încâlcite – de a trăi și de a iubi.”

Poate ar trebui spus că Andrei Makine a avut o viață asemănătoare și poate chiar mai grea decât a multor personaje din propriile romane. S-a născut în 1957, în Siberia, unde, în plin regim totalitarist, a crescut la orfelinat și și-a petrecut întreaga copilărie. A fost luat apoi în grijă de către bunica sa, franţuzoaica Charlotte Lemonnier, cea de la care a deprins pasiunea pentru cărţi si limba franceză. A studiat la Moscova unde şi-a dat doctoratul, iar la vârsta de 30 de ani a fugit în Franţa, la Paris. Fără bani, a fost nevoit să doarmă, pentru o vreme, într-un cavou din cimitirul Pere-Lachaise, iar mai apoi într-o cămăruţă din cartierul Montmartre.

Cu toate că și-a găsit un rost în „lumea civilizată din vest”, Andrei Makine nu a renunțat să scrie cu frumusețea și tristețea sufletului rusesc. Și, așa cum spune chiar el, scrie pentru că „o carte poate reînvia lumea cu frumusețea ei”.

Andrei Makine, „Muzica unei vieți”, Editura Humanitas (Cartea de pe noptieră), anul publicării: 2002, nr. pagini: 112, traducere din limba franceză de Emanoil Marcu


Cumpăraţi cărţile lui Andrei Makine de la:

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here