Luni, 24 februarie, imprintul Armada de science fiction, fantasy & thriller powered by Nemira invită fanii universului Stranger Things la clubul de lectură dedicat primei cărți inspirate de serialul Netflix care a cucerit întreaga lume: Suspicious Minds, de Gwenda Bond.
Întâlnirea are loc de la ora 19.00, în mansarda librăriei Cărturești Verona și este a 75-a ediție a Clubului de lectură Nemira, moderat de Marian Coman, redactor-șef Armada și Alexandra Florescu.
Intrarea este liberă. Mai multe detalii aici.
Un laborator misterios. Un om de știință malefic. O istorie secretă. Suspicious minds, de Gwenda Bond, spune povestea mamei lui Unsprezece. Înainte de Demogorgon… înainte de Stăpânul Minții… teroarea avea chip uman.
În vara anului 1969, tineretul american fierbe. Terry Ives, o studentă de la un campus liniștit din Indiana, nu are nicio legătură cu tumultul din Vietnam sau cu protestele de la Washington. Însă în Laboratorul Hawkins, condus de Martin Brenner, o conspirație amenință totul. Terry Ives și Martin Brenner vor începe un război cu totul diferit de cel în desfășurare: un război al cărui câmp de luptă e chiar mintea umană.
„Prequel-ul pe care toți fanii l-au așteptat.“ – Kirkus Reviews
- Un nou concurs Cod de Poveste: câştigi 2500 de lei pentru o povestire veselă - 28 noiembrie 2023
- Editura Nemira lansează în traducere în limba română „Singuraticul” de Eugène Ionesco, unicul roman al dramaturgului - 24 noiembrie 2023
- Monica Lovinescu – 100 de ani de la naștere - 19 noiembrie 2023