libris.ro

Poate că există un refugiu în poezie. Poate că doar acolo miile de gânduri neștiute de nimeni se-așază într-un șir, cât de cât, ordonat. Apoi ușile se-nchid, ferestrele se deschid, tristețea devine surâs, iar respirația poem. Poem despre marile dezbateri care nu folosesc la nimic. Poem despre un mâine în care vom ști ce e de făcut, dar nu va mai fi nimic de făcut. Poem despre o amintire aproape uitată. Poem despre în câte feluri se poate iubi. Poem despre oameni care nu înțeleg nimic pentru că nu este nimic de înțeles. „Scrie cel care ar scrie și dacă ar fi ultimul om/ din lume.”

Poemele lui Claudiu Komartin sunt zvâcniri care trezesc o lume amorțită de nepăsare. Poetul nu caută pretexte sau muze pentru a scrie, el doar respiră, iar poezia lui, această „artă muribundă”, inspiră aerul respirat de poet și se încăpățânează să nu moară.

„am râs ca o nebună când mi-au spus/ în urma testului lor de doi bani/ că aș fi genială/ la fel cum alții asemenea lor decretaseră/ cu cinșpe ani în urmă că-s/ retardată-/ doar o chestiune de nuanțe, presupun// ca și cum unui pui de vultur slab și fricos/ căruia nu i s-au deschis la timp aripile când a/ fost aruncat din cuib,/ mai târziu, după an de cădere în gol,/ se deschid și survolează/ orașul-deșert fără să-i pese” („nu l-am privit în ochi/ auzeam boala răsuflând în oasele lui”(1), p.127)

Claudiu Komartin scrie sincer și direct. Poetul nu caută într-adins stilizări și nu se justifică,  „ce am avut de spus am spus răspicat”. Este poate paradoxal, dar sinceritatea lui, de multe ori brutală, este tocmai ceea ce atrage. Cu mintea ancorată permanent în fantasme, riscăm să rămânem blocați într-o poveste, pe când așa, privind în noi și-n jurul nostru, trăim pentru că avem o viață de trăit, real, nu doar în imaginație.

Am citit undeva că „scriitorii nu salvează lumea, ei doar o povestesc”. Claudiu Komartin nu cosmetizează realitatea, el o vede, o trăiește din plin și ne-o oferă nouă, intens, exact așa cum o simte. „Eu sunt copilul cutremurului (…)/ și de aceea îmi găsesc loc doar printre ruine/ zguduită de tot ce mi-au arătat oamenii.” Este unul dintre poeții care iubesc atât de mult poezia încât s-ar muta, cu totul, în ea. Pentru că există un refugiu în poezie. Poeții știu bine asta.

Notă: (1)poem selectat din volumul „Dezmembrați”, semnat de Claudiu Komartin cu heteronimul Adriana Carrasco.

Claudiu Komartin, „Maeştrii unei arte muribunde”, Editura Cartier, anul publicării: 2018, nr. pagini: 219 pagini

Cartea este disponibilă pe libris.ro.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here