polirom.ro

Din dorința de a lărgi spațiul locuibil al comunicării, am decis să mut instrumentarul meu scriitoricesc din perimetrul eseului și al poeziei în cel al romanului; aşa s-a născut ideea de a scrie Surâsul fetelor din Dublin. Însă dincolo de această idee, punctul de plecare al scrierii cărții este dat de o experiență reală trăită în urmă cu un an și jumătate în capitala Irlandei. Când spun experiență, mă refer în primul rând la oamenii pe care i-am cunoscut acolo și care prin felul lor de a fi mi-au marcat senin și stacojiu sufletul. Printr-un proces de distilare livrescă, de fapt un amestec indefinibil de memorie, emoție şi reverie, oamenii reali au devenit personaje ale cărţii. Din dorința de a le proteja identitatea le-am schimbat doar numele, păstrându-le în realitatea discursivă a textului caracterul, atitudinea și gesturile. În economia romanului am inserat și elemente ficţionale din dorința de a construi o poveste cât mai captivantă. 

Dacă aș privi Surâsul fetelor din Dublin din perspectiva punerii în scenă a unui nucleu ideatic, aș spune că am încercat să construiesc, cu mijloace reflexive, o metaforă a condiției prieteniei și a dragostei. Este vorba de acea prietenie, tandră și dezinteresată, dintre un bărbat și o femeie pe care simțul comun o consideră utopică și pe care Freud a numit-o „relație cu scop inhibat”. Privit din acest unghi, romanul este o invalidare a principiului freudian al interesului erotic camuflat.

Cartea, mai ales în prima ei parte, are elementele specifice unui roman citadin conturate, la elemente mă refer, de așa manieră încât Dublinul devine nu doar orizont de spațialitate, ci și un fel de personaj. Romanul nu este saturat de evenimente, accentul cade pe dimensiunea reflexivă. Naratorul întregii povești, Albert, este personajul masculin al cărții, construit după principiul „Madame Bovary c’est moi” prin vorbele și prin mintea căruia se strecoară filonul reflexiv al narațiunii.

Când m-am trezit, dimineața, aveam sentimentul unei căderi în timp. Toate zilele petrecute în Dublin, așa simțeam, făceau parte dintr-un orizont suspendat în care timpul și-a încetat curgerea lui obișnuită, funcționând după alte legi. Dacă nu aș fi întâlnit oameni al căror chip să mă însoțească și dincolo de scurta mea experiență irlandeză, aș putea pune la îndoială că cele trăite au fost reale.

Cartea are și inserții de tip eseistic specifice romanului de factură postmodernă:

Există oare ceva în orizont uman care să fie veșnic, atunci când viața însăși nu este altceva decât un licăr plăpând de lumină suspendat între două eternități de întuneric? Este o tragedie că iubirea, deși poartă însemnele absolutului, este totuși atât de fragilă și vremelnică? Oare surâsul prieteniei nu este îndeajuns pentru a satura nevoia noastră de afecțiune? Nu ar fi mai înțelept să admitem evanescența iubirilor umane, mizând mai mult pe farmecul discret al prieteniei?

Conturul personajelor frizează poeticul, un fel de acuarelă policromă în tușă subțire:

Are ceva inexplicabil de frumos în felul în care ține cartea. Încheieturile mâinilor ei, grațioase cum le văd eu, par anume făcute să fie admirate. Văd în ea o copilă mlădie și plină de feminitate, cu un chip luminos și fără cusur. Privirea e vie și caldă, hrănită parcă de un clocot interior, iar sprâncenele, ca niște arce înalte, însoțesc cu fermitate suavă lumina sclipitoare, ca solzii de mreană, a ochilor ei…

Scriind romanul, am acordat o atenție deosebită esteticii limbajului, muzicalității frazelor, chiar și în construcțiile sintactice arborescente, așa încât întregul parcurs de lectură să aibă cursivitate. Nu știu în ce măsură mi-a reușit acest lucru. Las în seama cititorilor și a criticilor această apreciere. Spun însă ca asta mi-a fost, între altele, intenția.

Îmi place să spun, vorbind în termenii teoriei muzicii, că Surâsul fetelor din Dublin este echivalentul livresc al unei canțonete, fără elemente de contrapunct sau polifonie, o construcție sprintenă, care se poate citi cu ușurință, dar al cărei efect, sper să fie de durată mai lungă. Ştiți cum poate fi lectura acestei cărți? Un fel de Allegro ma non troppo cu multe pasaje de andantino și adagio.

În speranța că am reuşit să stârnesc minimal curiozitatea cititorilor, mai spun doar atât: acest roman este ca un fruct semi-exotic, având drept înveliș coaja moale a surâsului, iar drept miez o emoție dintre acelea care te fac să îti trăiești omenescul. Calm, intim și revigorant.

Editura Creator, anul publicării: 2021, nr. pagini: 208

Puteţi cumpăra cartea de la:

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here