„Chiar şi în comunism, oamenii nu au încetat să iubească, să creeze, să se joace, să spere”, spune Cristian Englert, care a publicat recent, la Editura Polirom, noul său roman: „Memoriile unui indezirabil”. Nu este încă un roman despre comunism, ne convinge Cristian, între ai cărui autori preferaţi se numără Mircea Cărtărescu, Salman Rushdie, Haruki Murakami şi Amor Towles.
Dragă Cristian, felicitări pentru noul roman! Au trecut, iată, șase ani de la precedentul – „Piramida” (Nemira, 2018)… Am citit deja ce ai povestit pentru revista Familia despre cum s-a conturat eroul tău din „Memoriile unui indezirabil” și mi-ar plăcea să spui și pentru citestema.ro câte ceva despre procesul de creație implicat de noua carte. De pildă, cât de greu ți-a fost să accepți că noua ta poveste are loc în anii ’50? Îți era cunoscută perioada astfel încât documentarea să devină facilă sau ai avut nevoie de studiu aprofundat?
Salut, Constantin, și mulțumesc pentru acest interviu!
În mod paradoxal, nu mă simt instinctiv atras de perioada anilor comunismului în România. Există epoci care-mi dau o senzație de bine sau îmi zgândăre imaginația, dar anii ’50 nu sunt printre ei. Am fost întotdeauna atras de istorie, așa că mă simt confortabil să plonjez pentru scurte perioade în orice moment al trecutului, dar nu am o familiaritate aparte cu deceniul acela și nu mi-aș fi închipuit că voi scrie vreodată despre el. Nevoia de a-l alege a venit din logica ideii care mă obseda. Începând să studiez documentele, mi-am dat seama cu oarecare surpriză că, din contră, evenimentele și oamenii epocii oferă un material formidabil scriitorului. Vezi încleștările politice de la conducerea țării, vezi moartea lui Labiș, vezi protestele muncitorilor și tinerilor din însângeratul an 1956.
Pentru că scrii mai degrabă în weekend, cum ai reușit să ții aproape de fluxul poveștii tale? Romanul are un ritm foarte atașant și cursivitate, nu mi se pare că ar fi scris în salturi. Care este secretul tău? 🙂
Mulțumesc pentru apreciere! Am două „secrete”, unul care ține de abilitate și unul care ține de tehnică. O să încep cu cel de-al doilea. Când mă așez la calculator, încep prin a reciti ultimele pagini scrise. Pe lângă faptul că mai operez mici modificări, asta mă „încălzește” și-mi permite să revin în spiritul și la viteza adecvată narațiunii. Odată încheiată etapa asta, pornesc să scriu și, exceptând cazurile în care am de rezolvat vreo problemă complicată de logică narativă, intru repede în starea de grație în care detaliile cotidianului dispar unul câte unul din jurul meu. Abilitatea mea este aceea de a evada. Mă transpun în epoca romanului și povestea „țâșnește” din mine.
Nu prea am tabieturi legate de scris. Mă așez la calculator și apăs pe taste. 🙂 Într-o bună zi – sper că înaintea proverbialei maimuțe – o să iasă și un Hamlet din exercițiul ăsta.
Ca să nu ai parte de genul de reacție „ah, nu încă o carte despre comunism!”, ce ai spune despre romanul tău ca să-l faci atractiv pentru un cititor de ficțiune? Eu aș zice că interesantă e combinația reușită între date istorice, ficțiune și umor, totul pe fondul unei povești atașante, însă sunt curios cum ți-ai „îmbrăca” tu cartea.
În anii ’90, literatura și cinematografia românească au trecut printr-o perioadă în care au fost obsedate de ororile comunismului. Anii comuniști, văzuți prin lentila asta întunecată nu conțineau decât sărăcie, mizerie, corupție generalizată, persecuții. Era o defulare poate scuzabilă, poate firească, dar unul din efectele ei a fost insensibilizarea publicului în legătură cu subiectul acesta. Realitatea pe care o știam eu – fiindcă mi-am petrecut copilăria și adolescența în anii aceștia – era mult mai complexă. În perioada asta oamenii nu au încetat nicio clipă să iubească, să creeze, să se joace, să spere – în ciuda condițiilor atât de dificile. Despre astfel de oameni e romanul meu, și despre aventurile lor. Este o încercare de a recupera istoria acelor ani, văzută printr-o lentilă – sper eu – neatinsă de corupție.
Îmi pare că stilul tău este diferit față de ce mai citesc azi din literatura română. E ceva în răbdarea construcției, în meticulozitatea înregistrării cadrelor, a descrierii personajelor sau gesturilor, care vine din literatura clasică. Azi se scrie mai scurt, mai rupt, mai dintr-o bucată. Nu știu dacă ești de acord cu mine, însă m-ar interesa să aflu cam ce fel de literatură îți place, ce citești de obicei?
Sunt absolut de acord! Însă, într-o anumită măsură, suntem ceea ce mâncăm. 🙂 În cazul de față, ceea ce citim. Am crescut cu clasicii, iar datorită separării geografice, în clipa de față citesc puțină literatură română contemporană. Nu ratez aproape niciun volum de-al lui Cărtărescu, însă altfel îmi nutresc sufletul cu marea literatură universală, cu Rushdie, Murakami, Towles. Citesc – pentru că trebuie să-mi hrănesc și exploratorul/inginerul/gamerul din mine – mult SF. Citesc cărți de știință. Și uneori revin la iubirile tinereții: Eco, Marquez, Mann.
Sunt scriitori care au un plan cât de cât trasat înainte de a începe să scrie romanul, dar și scriitori care pur și simplu se lasă conduși de poveste. În ce tabără te înscrii de obicei și unde te-ai plasat acum, cu „Memoriile unui indezirabil”?
Nu fac parte declarată din vreuna din cele două tabere. Când lucram la „Piramida”, am avut un început, o premisă, și atâtat tot. Romanul s-a dezvoltat din logica evenimentelor, pe măsură ce le scriam. În cazul „Indezirabilului”, am avut un sfârșit, și am știut destul de repede că vreau să-l port pe eroul meu prin preajma lui Labiș și a manifestațiilor studențești ale anului 1956. Am mai știut că vreau să întind o punte către precedentul roman. Restul am țesut pe parcurs. Romanul la care lucrez acum e puțin diferit. Am știut din start despre ce confruntare vreau să vorbesc și am o foarte vagă idee despre rezolvarea ei. Mi-am construit un plan pentru prima jumătate, dar în momentul de față sunt ca un scufundător în ape tulburi – clipa următoare poate să-mi rezerve întâlnirea cu un rechin sau descoperirea unei comori.
Am doi „primi” cititori. Soția mea, Florentina, și un văr și foarte bun prieten, care are și ceva experiență într-ale scrisului. Când lucrez la un roman, ei sunt cei doi care primesc capitolele imediat ce le termin – cei doi care au plăcerea discutabilă de a primi povestea cu lingurița.
Locuiești de mulți ani în Olanda. Crezi că se simte în vreun fel lucrul acesta în scriitura ta? Mă gândesc aici și la ritmul scriiturii, despre care te-am întrebat mai devreme, dar și la ușurința sau dificultatea de a găsi cuvintele potrivite din limba română.
Nu Olanda în sine (am locuit și în Australia și Elveția), ci faptul că lucrez de atât de multă vreme în limba engleză contează. 80-90% din ce citesc este în limba engleză. Spre deosebire de mulți expați pe care i-am cunoscut, în familie păstrăm o „igienă” a comunicării, în sensul că atunci când discutăm între noi nu amestecăm limbile, nu folosim romgleza, și asta ajută. Și totuși, foarte rar, mi s-a întâmplat în timpul scrisului să mă trezesc preluând în limba română colocvialisme anglo-saxone – care, la cum merg lucrurile, oricum vor fi adoptate mai devreme sau mai târziu de vorbitori. E greu să ignori limba engleză, mai ales în domeniul științei și tehnologiei (în care activez), și uneori e o adevărată aventură să exprimi ceva coerent în limba română fără să trișezi un pic.
„Fred Surugiu, jurnalist și autor al unui manuscris vânat de Securitate, e salvat de la arest de către un lider al Partidului Muncitoresc Român care îi cere în schimb să îi scrie memoriile. Un singur lucru îi leagă pe cei doi – dragostea pentru aceeași femeie. Aruncat în lumea elitelor anilor ’50, Fred pătrunde în secretele sistemului, descoperă mecanismele puterii bazate pe teroare, devine un martor incomod al execuțiilor politice și al comploturilor la nivel înalt. Cu ajutorul lui, pătrundem în dedesubturile unei epoci de un dramatism feroce, în care se confruntă, pe de o parte, nomenclaturiștii ce-și solidifică pozițiile prin crimă și, pe de alta, studenții, cu forța lor de a-și asuma riscurile pentru a încerca să schimbe societatea. Memoriile unui indezirabil este o ficțiune istorică complexă, dar și un excelent roman de dragoste și aventuri, cu o dinamică a surprizelor și a suspansului ce suprapune poveștile lumii marginalilor pe fundalul sumbru al istoriei postbelice. Măiestria cu care Cristian Englert reînvie în scris acea perioadă doar pentru a expune întâmplările dramatice în lumina adevărului demonstrează încă o dată că este un prozator versat și cult, cu un stil seducător și ludic. Pe cât de traumatizante sunt întâmplările din viața lui Fred Surugiu, pe atât de cald e scrisă această poveste ce răstoarnă în oglindă proiecția demonică a ororii cu cea a iubirii și a prieteniei.” (Irina Georgescu Groza)
Un fragment din carte este disponibil: aici.
Cartea poate fi cumpărată şi de la: polirom.ro, libris.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro.
Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!):
scrie un comentariu