librariadelfin.ro

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Cronovizorul de Ştefan Manasia, recent apărut în colecția Ego. Proză.

Fa Ying, pescăriță thailandeză, își începe călătoria spirituală prin lunca unui fluviu muribund. Ariel Jolie este o regină aztecă: ea aleargă să cunoască gloria tocmai la Budapesta, capitala mondială a filmelor XXX. Iar Edi este un băiețel atipic din stirpea inițiatorilor: într-un orășel din est vede Idi i smotri la cinema și are „revelația”, cam în același timp cu Bruno Farhadi, starul grunge din Seattle, care se luptă cu depresia și cu impulsul suicidal. Despre toate acestea scrie un bărbat divorțat, retras într-un buncăr cu plante și pești tropicali, ca tânărul din Twin Peaks în sera cu orhidee…

„Ștefan Manasia e la fel de neînseriabil în proză ca în poezie: autoficțiune realistă deviată în discurs hipnagogic, narațiune paranoidă, distopie cu accente eco, fals tratat despre conviețuirea umanului și a non-umanului în același biotop, toate aceste dimensiuni compun un volum experimental, pe care nu orice cititor îl poate digera. Dar de care literatura română de azi – prea puțin dedicată unor astfel de proiecte – are încă nevoie.” (Alex Goldiș)

Puteţi cumpăra cartea de la:


Fragment

În zilele dinaintea sinuciderii ne‑am dat seama că inocenţa ne dispăruse cu totul încă din copilărie (părinţii mei divorţaseră cînd aveam opt ani, tatăl lui Tess mai avea o familie şi maică‑sa aproape înnebunise încercînd să le ascundă lui Tess şi fraţilor ei mai mici ruşinea în care trăia). Probabil că asta, mai mult decît mediul, ne‑a apropiat. Nu ne venea să credem. Ne priveam ochii distruşi de cearcăne, pielea descuamată pe nas şi urechi, escarele, experimentam bătrîneţea şi viziunea ei nu ne înspăimînta. Oricît s‑ar fi zgîndărit Tess la crucile de marmură sau din rocă poroasă, oricît ar fi inventat satanisme în oraşul Generaţiei X, oricît s‑ar fi refugiat la party‑uri cu şampanie şi cocaină în rulote jegoase, sexul nu i se mai lubrifia şi nu mai emitea, ca o floare psihopompă, fragranţa care mă trăsese pînă atunci de atîtea ori, yoyo bezmetic, înainte şi înapoi. După cum îşi dorea. Oricît mi‑ar fi repetat, pentru că i se păruse genial şi interesant, „Te iubesc atît de mult, Bruno, ţi‑aş putea face un copil doar dintr‑un sărut, simţi asta?“ şi oricît de blazat i‑aş fi răspuns „Da“, roţile timpului dezarticulat aveau să ne smulgă pielea (uscată) de pe spinări, labiile şi areolele, penisul cianotic şi, last but not least, aveau să ne reteze stolonii trimişi dintr‑un creier într‑altul (într‑un mod atît de vizibil încît, în zilele noastre nebune, gaşca spunea că vorbim şi gîndim siamez, şi atunci, sînt sigur, cineva a auzit – întotdeauna cineva stă cu urechile ciulite la party, gata să înregistreze, să fure, să vîndă, să facă dolari – şi‑n curînd Billy Corgan scosese Siamese Dream).

Uneori îmi imaginam că o iau pe Tess şi dispărem în Canada sau în Alaska sau, şi mai des, în deşert. Banii rămaşi după albume şi după concerte ne‑ar fi ajuns, mai ales dacă am fi căzut de acord să trecem, înainte de dispariţia noastră socială, prin purgatoriul unei clinici rehab. Ar fi fost vorba, evident, de o clinică fuckin’ expensive, cu randament crescut de recuperări. Mi‑era suficient să trag cu coada ochiului la tipa tot mai alterată de lîngă, în tot mai rarele ore de trai în comun: ea butonează compulsiv telecomanda televizorului, eu pictez incendii provocate de invazii divine. Mi‑era de ajuns să îi observ lehamitea domestică, sictirul ăsta faţă de pericolul monogamiei forţate, ca să realizez că ar fi fost pur şi simplu imposibil să o smulg pe Tess, ca pe o buruiană cu rădăcini enorme, de pe pajiştea din sticlă şi lemn, metal şi beton a metropolei grunge! Metropola asediată din toate părţile de noile stiluri muzicale, săltăreţe şi decerebrate, oraşul invadat şi hăcuit ca Jerusalemul de sarazini! 

Ştiam că pe Tessa‑Contessa mea n‑am s‑o pot salva. Ştiam că abia aş fi putut să mă smulg chiar pe mine de pe pajiştea asta antropică, plină cu flori de amfetamine. Mai ştiam că merită să încerc, ’cause that’s the last chance, little Alice in chains, pentru că, pe Tess, mai devreme sau mai tîrziu, tot am s‑o pierd.


Ştefan Manasia (foto: Irina Roxana Georgescu)

Ștefan Manasia (n. 1977, Pitești) este jurnalist cultural, redactor al revistei Tribuna. A publicat șase volume de versuri: Amazon și alte poeme (2003), cartea micilor invazii (2008, premiul Manuscriptum pentru poezie, din partea Muzeului Național al Literaturii Române), motocicleta de lemn (2011, premiul Tînărul Scriitor al Anului), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015, premiul pentru poezie al revistei Observator cultural) și Gustul cireșelor (2017). Este autorul volumului de eseuri și cronici literare Stabilizator de aromă (2016). În 2008 a inițiat, la Cluj, Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau” (alături de Szántai János și François Bréda), cea mai importantă comunitate literară din Transilvania. Poemele sale sînt traduse în engleză, ebraică, franceză, germană, maghiară, neerlandeză. Cronovizorul reprezintă debutul în proză al autorului.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here