cronici recomandări

Cum eşti tu: ca un lac sau ca o mare? – despre „Vârsta târzie” de Bernhard Schlink

Martin Brehm, în vârstă de 76 de ani, profesor emerit de drept, află că are cancer pancreatic şi, prin urmare, doar câteva luni de trăit, posibil jumătate de an. Martin este căsătorit cu Ulla, care are numai 43 de ani, iar împreună au un fiu, David, de şase ani.

Aceasta fiind situaţia, ce este de făcut? Cum se descurcă Martin cu perspectiva celor câteva luni de viaţă?

Bernhard Schlink, pe care cu toţii îl ştim datorită bestseller-ului „Cititorul”, răspunde în această situaţie cu un roman scris din perspectiva lui Martin. Bătrânul soţ şi tată este unicul deţinător de „cameră” în această carte, astfel că tot ce ni se oferă privirii ajunge la noi prin „lentila” lui Martin.

În 55 de mici capitole, împărţite în trei părţi, aflăm cum negociază Martin şocul apropierii de moarte. De fapt, şoc este chiar un cuvânt exagerat. Poate şi cu influenţa domeniului în care profesează, Martin este mai degrabă analitic şi oarecum rece. Nu că nu i-ar păsa şi că nu l-ar copleşi momentul, dar pare că totul este pentru el doar o sursă de calcul: ce are de făcut, cum să acţioneze mai bine pentru binele soţiei şi al fiului, ce este mai important acum, înainte ca funcţiile organismului său să intre în blocaj?

Latura asta oarecum insensibilă o poţi pune uşor pe seama vârstei şi a individualităţii. Reacţia lui Martin în faţa morţii e una pur personală, iar ce face Schlink nu este decât o constatare subiectivă. Asta înseamnă că poate să-ţi placă sau nu, poţi empatiza sau nu cu felul în care se comportă Martin, asta e, nu ai ce face, este doar o alegere, o presupunere pe care Schlink o pliază pe caracterul personajului său. Schlink nu oferă soluţii universal valabile şi felul său de a scrie, distant şi oarecum constatativ, poate părea insensibil. Însă cred că pe măsură ce te apropii de finalul cărţii, îţi dai seama că ai fost atras într-o capcană.

Sigur, Martin are provocările lui. Îi înţelegi greutăţile, mai ales în relaţia cu Ulla – fire de artistă, cu o aventură extraconjugală de care Martin nu rămâne străin. Empatizezi cu el în privinţa modului în care doreşte să-i lase ceva fiului său, David, ceva în continuitatea celor primite de el de la părinţii şi bunicii lui. Iar cât totul încă mai e cât de cât normal în privinţa stării de sănătate, pare că romanul nu este decât unul de familie, cu mici momente apăsătoare şi tensiuni trecătoare, pe care adulţii le rezolvă cu maturitate.

„Îşi privi fiul dormind. De ce-ar trebui să-şi amintească David de el? Era vanitatea sa care nu suporta să fie uitat? Şi care nu suporta că moare? Că avea să dispară mai întâi din viaţă, iar apoi din memorie?”

Şocul intervine spre final, când îţi dai seama că timpul a făcut ce a ştiut el mai bine, iar moartea totuşi vine… Poezia durerii care se suprapune banalităţii zilelor în care doza de Ibuprofen creşte devine uşor insuportabilă. Împreună cu Martin, îţi dai seama că, totuşi, „se moare” şi că treaba asta este şocantă indiferent câte pregătiri ai face.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care Martin caută un ritm în zilele sale şi paralela cu valurile: uneori, apa vine mai cu furie, alteori mai calm, iar distanţa dintre valuri este inegală. Faptul că valurile nu vin la mal în mod egal, cu precizie cazonă, atrage o semnificaţie pentru fiecare zi. Nici zilele nu sunt la fel, nici ele nu se închid în aceeaşi formă, după cum nici toate vieţile nu se termină la fel.

Ce va fi după mine?, pare să se întrebe Martin. Apoi, valul următor: contează ce va fi după mine? Oricum mai vine un alt val, şi alt val, şi alt val… Ulla va trăi mai departe, după cum şi David îşi va duce viaţa fără Martin, fiecare numărându-şi valurile şi zilele inegale.

„Nu, nu poţi face bilanţul unei vieţi. În viaţă faci unele şi faci altele, şi până la urmă asta ţi-a fost viaţa. Nimic mai mult.”

„Vârsta târzie” poate să nu fie un megaroman, însă te face să te gândeşti puţin la tine şi la valoarea vieţii tale. La sensul fiecărei zile trăite. Eşti ca un lac sau ca o mare? Cum sunt valurile tale? Cum sunt zilele tale? Şi cum vei sta tu, precum Martin, la 76 de ani, pe un şezlong în faţa valurilor?

Bernhard Schlink, „Vârsta târzie”, Editura Polirom, anul publicării: 2025, nr. pagini: 224, traducere: Alexandru Al. Șahighian

Cartea poate fi cumpărată de la:

Dacă doriţi să susţineţi site-ul citestema.ro:


Fotografie reprezentativă: Mourad Saadi / Unsplash

despre autor

Constantin Piştea

Editor-coordonator citestema.ro.

scrie un comentariu