polirom.ro

Oriunde te întorci, dai peste amintiri – ale tale, ale altcuiva, ale oraşului.Găseşte-mă, André Aciman

André Aciman, autorul binecunoscutului roman Strigă-mă pe numele tău, a locuit în adolescenţă în Italia, după ce emigrase împreună cu părinţii din Egipt. Ulterior, în 1968, s-au mutat în Statele Unite, iar Aciman a căpătat cetăţenie americană. Acest parcurs este important pentru că îi influenţează scrierile. Nu doar amintirile anilor din Italia devin o marcă recognoscibilă a cărţilor sale, ci şi rolurile importante pe care le joacă străinii în vieţile noastre şi, mai ales, încrederea pe care le-o acordăm celor pe care, uneori, îi cunoaştem de prea puţin timp.

Doctor în Filologie la Harvard, a debutat în 1995 cu volumul de memorii Out of Egypt, iar romanul Strigă-mă pe numele tău (Editura Polirom, 2019) a fost ecranizat de Luca Guadagnino în 2017, film premiat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Romanul Găseşte-mă continuă vieţile protagoniştilor din cartea ecranizată, fără a fi nevoie ca cititorul să fi descoperit înainte şi primul titlu. Ceea ce scrie Aciman nu are nevoie de un început şi de un sfârşit pentru că tema sa principală – iubirea – este universală. Elio Perlman, Miranda, Oliver şi Sami Perlman răspund în acest roman la întrebări-cheie, esenţiale în dinamica relaţiilor supuse unor reguli deosebite în cartea lui Aciman. Pentru că aici iubirea capătă o libertate aparte, una care se dezbracă de întrebări şi de prejudecăţi, de obstacolele pe care temerile umane le pun adesea în calea unei noi poveşti.  

André Aciman scrie despre ceea ce nu uităm, în fapt, niciodată: nici locurile pe care le-am vizitat şi de care ne îndrăgostim pentru totdeauna, nici oamenii pe care i-am iubit cu adevărat. Şi unele, şi alţii ne schimbă. Vieţile noastre, atunci când le trăim cu atenţia din cărţile lui Aciman, cu dragostea pentru ceea ce poate fi acum şi aici, se transformă. Străzile, obiectivele turistice şi cei iubiţi sunt laolaltă puncte esenţiale ale pelerinajelor nu doar dintre tată şi fiu (Elio şi Sami), ci călătorii ale tuturor celor care nu lasă amintirile unor iubiri din trecut să se şteargă.

În fond, cu toţii suntem străini. Însă distanţa dintre unii şi alţii poate să dispară mai repede sau mai încet, poate să lase loc unei iubiri de-o viaţă într-o călătorie cu trenul (Miranda şi Samuel) sau să ne ofere lecţii noi despre ceea ce defineam, până atunci, ca fiind dragoste.

În Găseşte-mă, cartea lui Aciman, poţi avea încredere în străini şi în spontaneitatea lor („Era oare posibil ca doi oameni care petrecuseră mai puţin de patru ceasuri împreună să aibă atât de puţine secrete unul faţă de altul?”). Iubirea cunoaşte aici regulile care par să o salveze din foc. Singurul răspuns corect în faţa iubirii e să te laşi dus de val. E o gură de aer proaspăt într-o lume a analizelor complexe, obsesive şi a oboselii continue. Nonşalanţa şi naturaleţea relaţiilor se încadrează de minune într-o Romă autentică, plină de străduţe pe care săruturile pătimaşe sunt cele mai potrivite imagini.

Sub aroma unei cafele pe care o cer adesea turiştii sosiţi la Roma, un americano duble, Aciman are pentru cititor un mesaj important: ne construim vieţile acolo unde facem alegeri, nu acolo unde ne naştem. Acolo unde acceptăm o invitaţie spontană la un prânz în casa unui necunoscut, acolo unde ceea ce ştiam despre noi nu mai are loc. Acolo unde ne lăsăm purtaţi de poveşti noi, de fire misterioase, de mici semne care ne fac să ne abandonăm cu totul în direcţia adevărului despre noi înşine, cel puţin în acel moment: „Poate că, spune geniul, muzica nu ne schimbă prea mult şi nici marea artă. În schimb, ne reaminteşte cine am ştiut întotdeauna că suntem de fapt şi ne e sortit să rămânem, orice am fi pretins în tot timpul ăsta sau oricât am fi negat.”

Şi, totodată, pune întrebări importante: ducem cu adevărat viaţa la care am visat sau descoperim brusc ceea ce ar fi putut să fie? Ceea ce se întâmplă într-o iubire spontană, până mai ieri necunoscută, e miraj sau realitate? Şi, mai ales, ce e real în fragilitatea propriei vieţi?

În feluri unice, personajele lui André Aciman nu-şi uită niciodată trecutul: nici iubirile şi nici locurile prin care au trecut. Un restaurant, un apartament de la etajul unei clădiri. Un hol care nu îmbătrâneşte niciodată. Dincolo de ceea ce credem că am lăsat în urmă, poveştile de iubire continuă să se scrie nevăzute, în şoaptă.

Iubirea, la Aciman, e uşoară: are gust de roşii coapte, de ulei proaspăt de măsline, de ţinut de mână fără frica unui sfârşit: „Eu am casa, tu ai cănile, restul sunt detalii. În fiecare zi, la prânz o să mâncăm aceleaşi feluri cumpătate: roşii tăiate pe din patru, cu pâine ţărănească pe care ador s-o prepar, busuioc, ulei de măsline proaspăt, o conservă de sardine, asta, dacă nu ne frigi tu un peşte, vinete culese din grădină, iar la desert, smochine proaspete vara târziu şi kaki toamna, fructe de pădure iarna şi tot ce mai creşte în copaci – piersici, prune şi caise. De-abia aştept să-ţi cânt micul pianissimo din sonata lui Beethoven.”

Dacă dragostea la prima vedere există, ea există în cartea lui Aciman, acest scriitor care ne spune să uităm de reguli şi care-şi lasă personajele să se împlinească prin iubire, dar nu înainte de a le face să se întrebe unde sunt în propriile vieţi, ce au amânat şi ce nu au mai crezut că ar putea fi posibil: „Duse erau zâmbetul sau langoarea când punea întrebări intime, în timp ce te ţintuia cu ochii ăia verzi, pătrunzători, care nu oboseau niciodată, dusă era nevoia liniştitoare de intimitate pe care căutătura ei i-o smulgea oricărui bărbat atunci când se întâmpla s-o reperezi într-un spaţiu public şi ştiai că dusă era toată viaţa ta.”

Găseşte-mă e recuperarea trecutului, e răspunsul la „Ce-ar fi fost dacă?”, e continuarea clipelor în care n-am ştiut să continuăm o poveste. E zâmbetul pe care, atunci când am vrut să-l oferim, a fost prea târziu.

André Aciman, „Găseşte-mă”, Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 296, traducere: Mihaela Ghiţă


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Dylan Freedom pe Unsplash

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here