Şi-a publicat cele mai recente cărţi la Editura Polirom, într-un ritm domol – o carte la câţiva ani. Ce a încercat în „Ascultă muzica” şi câte ceva din spatele vieţii unui scriitor „de provincie”, în acest interviu exclusiv pentru citestema.ro.

 

Editura Polirom; anul publicării: 2018; nr. pagini: 352
Editura Polirom; anul publicării: 2018; nr. pagini: 352

Dan Miron, cum face literatură un profesor de istorie din Zimnicea? Cum se raportează el la lumea literară românească, pe care eu unul o văd bipolară, cu Bucureşti şi Iaşi drept oraşe principale?

Nu cunosc direct lumea literară. Nici nu mă interesează. Literatura e în altă parte. Pe lângă București și Iași, poate ar trebui să adăugăm și Timișoara, Clujul, Brașovul, Sibiul, Bistrița, Craiova. Cu toate acestea, cred că ai dreptate. Cei mai mulți dintre scriitorii români sunt cumva afiliați la cele două mari edituri care publică de ani de zile și literatură autohtonă, Humanitas și Polirom. Nu mă raportez în niciun fel la lumea literară. Public la Editura Polirom, care a fost și e mult mai receptivă la promovarea scriitorilor autohtoni. Din întâmplare sunt profesor de istorie și deloc din întâmplare locuiesc în Zimnicea, având șansa sau neșansa outsiderului, a alergătorului singuratic de cursă lungă.

 

Eşti unul dintre scriitorii români de azi care tac şi scriu. Nu-ţi cultivi prieteniile literare – cel puţin nu la modul vizibil, nu în cultul interesului personal –, nu provoci valuri pe reţelele de socializare, dar scoţi din când în când o carte. Cu ce speranţe scrii?

Nu sper decât să fiu publicat mai des decât până acum (mai am trei romane în diverse faze de redactare) și să fiu citit de cât mai mulți cititori. Atât.

 

„Ascultă muzica” a apărut tot la Polirom, ca şi precedentul tău roman, „Pata violetă”. Privit cu ochi de cititor, e clar că ai lucrat mai mult la chestiuni ce ţin de structură şi de armonia părţilor. Ce anume ai dorit să schimbi, tehnic vorbind, de la un roman la altul?

Nu știu dacă am vrut neapărat o schimbare. Îmi place mult muzica și a fost o provocare să-mi construiesc romanul “Ascultă muzica” după modelul unei fugi. Voci (personaje) care apar, intervin și se succed într-o ordine deloc aleatorie impusă de cerințele fugii. Teme (motive) care survin, se schimbă sau persistă în funcție de interesele narațiunii. Patru personaje principale care fac jocurile, intră și ies în ordine, niciodată aceeași (dacă cititorul prezumtiv le-ar nota cu literele alfabetului ar observa lucrul ăsta imediat), pentru ca la final ordinea lor să se inverseze. Mai sunt încă opt personaje care joacă rolul contrapunctului muzical, fiind legate de cele patru voci/personaje/teme, opt personaje care le scot cumva în relief pe cele patru, rămânând în același timp voci proprii.

 

Sunt câteva personaje memorabile în „Ascultă muzica”, tânăra care se prostituează, profesorul de filosofie, scriitorul-aspirant, tânărul politician, oameni reprezentativi pentru o Românie în tranziţie, o Românie care provoacă dureri dulci-amărui, precum muzica estonianului Arvo Pärt, amintită în roman. Cum ai ales aceste personaje şi cum s-a construit cartea? Ai avut în minte mai întâi personajele, pe care le-ai pus ulterior în slujba contrapunctului?

Da, la început au fost personajele, cu amendamentul că n-am vrut să aleg neapărat personaje reprezentative pentru România de azi. Inițial, nu le cunoșteam  nici identitatea, nici evoluția. În definitiv, ele sunt doar instrumente pentru lucrul inefabil și de neatins la care visează, chiar dacă n-o mărturisește, orice scriitor demn de acest nume: studierea naturii umane. 🙂

 

„Ascultă muzica”, aşa cum e scrisă, te prezintă şi ca pe un posibil foarte bun scriitor de proză scurtă. În ce raport eşti cu proza scurtă? Ai luat-o vreodată în calcul, măcar ca antrenament?

Ca de obicei, fix la țintă! Chiar așa am început să scriu romanul, ca pe o sumă de povești independente, până când Spiegel im Spiegel, muzica lui Arvo Pärt, a devenit leitmotivul, liantul, în fine tintinnabulul care mi-a suflat în urechi că se naște un roman. Am scris proză scurtă. Unii scriitori cred că proza scurtă e doar un bun antrenament pentru roman, sunt scriitori care au scris numai proză scurtă, iar alții și proză scurtă și roman. După părerea mea, proza scurtă e o artă narativă asemănătoare poeziei, așadar trebuie să fie concisă, atotsuficientă sieși, perfectă din punct de vedere formal. Eu prefer provocările romanului: libertatea de mișcare, spațiile largi, arhitectura, varietatea personajelor și a temelor, ambiția de a absorbi și de a recicla totul, permanenta metamorfoză și capacitatea de a se reinventa.

 

Romanul tău este unul cu „poveşti despre oameni din zilele noastre”, aşa l-ai descris la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor”. Ce poveşti citeşti zilele astea şi cum te refaci în pauza dintre două cărţi? Există pauză?

Citesc cât pot de mult, nu doar literatură, ci și istorie, filozofie, psihologie, psihanaliză și cărți de popularizare a științei. În ultima vreme am citit și jurnale. De pildă, am citit fermecat Jurnalul lui Mihail Sebastian și Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian. Acum citesc cu încântare romanul lui Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii! Literatura română contemporană merită atenția publicului și a criticii.

Da, există pauză. Concediul. Dar nu trebuie să fie o pauză prea lungă, altfel îmi ies din mână. După o săptămână resimt dorul scrisului. Dictonul meu e simplu, dar greu de respectat: Scrie în fiecare zi! Sunt dependent de scris. Dar nu trebuie să înțelegi că aș fi o fabrică neobosită de povești (aș vrea eu!), de fapt, în cea mai mare a timpului, rescriu lucruri mai vechi, sperând c-o să-mi vină și idei pentru ceva nou. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că de fapt scrisul înseamnă rescriere.

 

Cartea „Ascultă muzica” este disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro şi pe site-ul editurii.

 

Dan Miron (n. 1964) a absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii din Bucureşti. A cîştigat Premiul Nemira (1995), la secţiunea Purgatoriu, în urma căruia a publicat romanul său de debut Aşteptarea Regelui Pescar (Editura Nemira, 1996). La Editura Polirom a mai publicat romanele Scîndurica (2006) şi Pata violetă (2013), nominalizat la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi (2014). (www.polirom.ro)