Cel mai recent volum al Medeei Iancu, Țesătoarea. Opera instrumentală, continuă seria de manifeste feministe semnată de autoare: Delacroix este tabu: Suita romînească, Delacroix este tabu: Amendamentele lirice. Volumul îndeplinește funcția dublă a literaturii feministe de reprezentare și auto-reprezentare și contestă structurile rigide ale literaturii și esteticii tradițional-patriarhale. Țesătoarea. Opera instrumentală este format dintr-o serie de sonete libere, scrise dintr-o perspectivă feministă intersecțională.
Repetiția are un rol important în poemele Medeei Iancu, pe de o parte evidențiază efectul traumatic al unui eveniment, iar pe de altă parte are o funcție persuasivă de a trezi în cititoare/cititori sentimentul de empatie, dar și de a-i face conștienți de efectele nocive ale culturii patriarhale. Repetițiile au efect emancipator, fiind asemănătoare invocațiilor magice.
Discursul confesiv feminist este necesar procesului de emancipare atât al poetei, cât și al cititoarei/cititorului ei: „Eu sînt poeta care mi-a salvat viața” (p. 15). Acest vers are o dimensiune cathartică, atât pentru poetă, cât și pentru cea/cel care citește. Dacă literatura feministă se află în strânsă legătură cu schimbarea socială, atunci poemele Medeei Iancu îndeamnă la o largă conștientizare feministă: „Cine sînt eu nu va fi determinat de nimeni” (p. 17). Identitatea este un subiect intens abordat de poetica feministă, deoarece într-o societate tradițional-patriarhală identitatea este definită în opoziție cu ceea ce reprezintă ea de fapt. Identitatea poate fi înțeleasă prin două tipuri de performare: una interioară (cea mai subiectivă și apropiată de realitatea personală) și una exterioară (impusă de normele societății). Medeea Iancu subliniază modul în care cultura patriarhală deformează identitatea: „ACEASTĂ AUTOBIOGRAFIE ESTE RESTRICȚIONATĂ DE CON-/TEXTUL SOCIAL, LITERAR, POLITIC, PSIHIC-EMOȚIONAL ȘI/ SUPREMATIST-CAPITALIST ÎN CARE TRĂIESC” (p. 19).
Țesătoarea. Opera instrumentală abordează tematica inadecvării și apartenenței, dar și lupta continuă de protejare a sinelui în fața opresiunilor venite din exterior. Medeea Iancu scrie dintr-o perspectivă feministă intersecțională. Așadar, poeta scrie și despre diz/abilitate (dis/abled): „Nu trebuie să stau în calea normalității, în calea perfecți-/unii și a performanței, în calea productivității clasei, în calea/ părinților importanți de care școala și clasa au nevoie” (p. 33). Societatea capitalist-patriarhală oferă fiecărei persoane un rol bine definit, iar dacă din motive rasiale, etnice, de clasă, abilitate, sexualitate sau gen această persoană nu se integrează, atunci va fi marginalizată și pedepsită. O perspectivă intersecțională evidențiază toate aceste elemente identitare, discutându-le rolul și importanța în procesul de incluziune. O abordare intersecțională este necesară, deoarece oferă o înțelegere mai amplă a modului în care persoane cu backgrounduri culturale diferite sunt discriminate și opresate în interiorul societății capitalist-patriarhale. De asemenea, printr-o astfel de abordare, identitatea este înțeleasă ca un proces complex, care nu se poate defini printr-o viziune binară sau simplistă.
Pentru cultura patriarhală perspectiva/privirea feminină (female gaze-ul) reprezintă un pericol, deoarece deconstruiește normele și valorile impuse, fiind o abatere de la perspectiva masculină. Medeea Iancu revendică perspectiva feminină și evidențiază cum de-a lungul istoriei contribuția femeilor a fost negată și ștearsă:
„Pentru că ochii femeii sînt rădăcina răului, ochii femeii tre-/ buie scoși./Pentru că the female gaze este un concept, pe cînd the male/ gaze este divinitate./ Pentru că the female gaze este infatuare, pe cînd the male/ gaze este creație. […]/ Pentru că ochii femeii trebuie scoși. […]/Pentru că femeia s-a revoltat, ochii femeii trebuie scoși” (pp. 38-39).
În Sonet Autobiografic. În stil confesiv,Medeea Iancu surprinde modul în care societatea patriarhală socializează fetele și băieții: „Toată viața am fost pacea pe care trebuia să o cedez/ Matu-/rizată înainte de vreme. Maturizată înainte de vreme” (p. 91). Iris Marion Young notează în On Female Body Experience: „Throwing Like a Girl” and Other Essays (2005)că de la fete și femei se așteaptă să se maturizeze înainte de vreme și să își construiască identitatea în jurul căminului și al sacrificiului. Medeea Iancu construiește în Sonet Autobiografic. În stil confesiv o istorie a fetelor și femeilor din societatea românească, dar și a autoarelor, evidențiind lipsa reprezentării femeilor din literatura română, și modul în care literatura continuă să perpetueze valori patriarhale:
„Ceea ce am fost învățată despre mine a fost numai mizerie/ & vină/ Ceea ce am fost învățată despre viață a fost numai mizerie/ & rușine/ Ceea ce am fost învățată despre poezie a fost numai mize-/rie, vină & rușine” (p. 99).
Reprezentările feminine încă reflectă concepte patriarhale despre modul în care identitatea feminină este înțeleasă și performată. Medeea Iancu subliniază cât de importantă și necesară este o reprezentare autentică a diferitelor moduri de a performa identitatea.
Sonet Liber. Viață, Libertate, Femeie atrage atenția asupra pericolelor cu care femeile se confruntă în întreaga lume, fiind o referință directă a sloganului folosit în protestele din Iran care au avut loc după uciderea Jinei Mahsa Amini. De asemenea, sloganul a fost folosit de femeile kurde în protestele de independență a statului kurd, având o importanță istorică pentru mișcările de emancipare ale femeilor.
Poemele Medeei Iancu evidențiază lipsa de reprezentare a femeilor atât din literatură, cât și din viața de zi cu zi. Lipsa de reprezentare duce la o înțelegere deficitară a diferitelor moduri de a defini experiența și identitatea feminină. Medeea Iancu surprinde acest rol hipersecundar al femeilor în poeme precum PERSONAJE HIPERSECUNDARE ÎN ROMANUL POLITIC, NONUNIVERSAL, DISCONTINUU, REPETITIV & FRAGMENTAT și critică poziția criticii literare care desconsideră implicațiile politice ale artei, considerându-le instrumente de propagandă. De altfel, critica surprinde imaginea tradițional-patriarhală a autorului sau criticului bărbat, care percepe literatura ca o formă „înălțătoare” a culturii, ignorând rolul acesteia în definirea realității, prin construirea și propagarea anumitor idei, valori sau imagini.
În SONET ECONOMIC. ÎN CHEIE MINORĂ. COSTUL EXISTENȚEI este descrisă „viața celor-care-nu-există”, imaginea „celor-care-nu-există” reprezintă identitățile pe care patriarhatul nu le recunoaște, precum și persoanele pe care le obligă să-și performeze identitatea în conformitate cu normele patriarhale. De altfel, poemul evidențiază și modul în care societatea capitalist-patriarhală consideră sărăcia o alegere, și nu un efect direct al unui sistem deficitar: „Mi-aduc aminte că sărăcia înseamnă rușine. Mi-aduc/ aminte că sărăcia trebuie ascunsă. Mi-aduc aminte că ceea ce/ îndur se numește Tărîmul Domestic al Celor-care-nu-Există” (p. 185). Medeea Iancu surprinde diferențele de putere care se formează într-o societate patriarhală:
„Mi-aduc aminte că femeia este educată pentru nenorocire,/ iar bărbatul pentru putere & expansiune” (p. 202).
Volumul se încheie cu o serie de „sonete premergătoare încheierii”: SONET CARE ELIBEREAZĂ SFÂRȘITUL. AL PATRULEA SONET PREMERGĂTOR ÎNCHEIERII, SONET CARE ELIBEREAZĂ VIAȚA. AL CINCILEA SONET PREMERGĂTOR ÎNCHEIERII, SFÂRȘIT LIRIC PATRIARHATULUI & SUPREMAȚIEI. AL ȘASELEA SONET PREMERGĂTOR ÎNCHEIERII, SONET DE FORȚĂ LIRICĂ. SONET DIN LIRICA FEMINISTĂ A NOULUI SECOL. AL ȘAPTELEA SONET PREMERGĂTOR ÎNCHEIERII, și METAMORFOZA. SONET DIN LIRICA FEMINISTĂ A NOULUI SECOL. Aceste poeme sunt reprezentative pentru dimensiunea emancipatoare și eliberatoare a liricii feministe, mizând pe procesul de revendicare, (re)contextualizare și cel de creare a unor spații sigure și eliberate de sub prejudecățile patriarhatului:
„O, zeiță a fetelor aruncate în edenul întunecat și morbid,/ Pot să-mi scot din cap ceea ce mi-au băgat în cap,/ Pot să-mi scot din inimă ceea ce mi-au băgat în inimă” (p. 268), „O, Zeiță a metamorfozei/ Mă transform în orice femeie eliberată de istorie,/ Mă transform în orice femeie eliberată de istorie” (p. 270).
Țesătoarea. Opera instrumentală este un volum necesar într-o literatură încă afectată de prejudecăți patriarhale, într-o societate puternic influențată de normele și valorile patriarhatului. Medeea Iancu este o voce reprezentativă a direcției feministe din literatura română contemporană, iar volumele ei au efect emancipator incontestabil. Dacă până acum nu ați citit o carte de poezie feministă, atunci e timpul să puneți cât mai curând mâna pe Țesătoarea. Opera instrumentală și să începeți un proces necesar de chestionare a propriilor opinii și prejudecăți.
Medeea Iancu, Țesătoarea. Opera instrumentală, frACTalia, anul publicării: 2023, nr. pagini: 288
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Guillaume Galtier / Unsplash
scrie un comentariu