polirom.ro

Editura Polirom vă recomandă un fragment din volumul De mine viața și-a tot râs de David Grossman, apărut în colecția „Biblioteca Polirom”. Traducerea cărţii, din limba ebraică, îi aparţine lui Gheorghe Miletineanu.

Editura Polirom, colecţia Biblioteca Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 296, traducere din limba ebraică: Gheorghe Miletineanu

Cartea este disponibilă


Fragment

Rafael avea cincisprezece ani când mama i‑a murit și l‑a eliberat de suferințele ei. Ploua peste locuitorii kibbutzului. Când s‑au înghesuit sub umbrele în micul cimitir, Tuvia, tatăl lui Rafael, plângea. Ani de zile își îngrijise cu devotament nevasta, iar acum părea pierdut și orfan. Rafael, în pantaloni scurți, stătea deoparte de ceilalți, acoperindu‑și capul și ochii cu gluga, să nu se vadă că nu plânge. Își spunea: „Acum, că a murit, poate că se văd toate câte le‑am gândit despre ea“.

Asta se întâmpla în iarna lui 1962. Un an mai târziu, taică‑său a întâlnit‑o pe Vera Novak, care venise în Israel din Iugoslavia, și cei doi au început să trăiască împreună, ca soț și soție. Vera venise acolo cu singura ei fiică, Nina, o fetișcană de șaptesprezece ani, înaltă și blondă, pe a cărei față prelungă, palidă și foarte frumoasă, aproape că nu se întrezărea nici o expresie.

Colegii de clasă ai lui Rafael îi spuneau Ninei „Sfinxul“. Se strecurau în spatele ei și‑i imitau umbletul, îmbrățișându‑și trupul cu brațele și privind fără țintă, cu ochii goi. O dată, s‑a întâmplat ca ea să prindă și să caftească doi băieți care o imitau. Asemenea pumni încă nu se pomeniseră în kibbutz. Era greu de crezut câtă putere și câtă sălbăticie avea în brațele și picioarele ei subțiri. Au început să circule zvonuri. Se povestea că, pe când maică‑sa fusese deținută politic în gulag, Nina, pe atunci o copilă, rămăsese în stradă. Se spunea „în stradă“, iar cuvintelor li se adăuga o privire plină de subînțeles. Se spunea că se lipise, la Belgrad, de o bandă de puștani sălbăticiți, care răpeau alți copii ca să obțină răscumpărare. Așa se povestea. Oamenii vorbesc.

Povestea despre pumnii pe care‑i dăduse Nina – alături de alte întâmplări și zvonuri – nu a risipit ceața în care trăia Rafael după moartea maică‑sii. A rămas luni întregi cu desăvârșire anesteziat. De două ori pe zi, dimineața și seara, înghițea câte un somnifer puternic, pe care‑l lua din dulăpiorul cu medicamente al maică‑sii. Nici măcar n‑o observa pe Nina când dădea peste ea ici‑colo prin kibbutz.

Într‑o seară, însă, cam la jumătate de an după moartea maică‑sii, a luat‑o pe scurtătură, prin livada de avocado de lângă sala de sport, și Nina i‑a ieșit în față. Pășea cu privirea în pământ și se îmbrățișa de parcă aerul din jurul ei ar fi fost cuprins de frig. Rafael s‑a oprit, deodată încordat, fără să înțeleagă de ce. Nina era adâncită în sine și nu l‑a observat. El i‑a urmărit mișcarea. Asta l‑a impresionat prima dată, mișcarea liniștită, economicoasă. Fruntea înaltă, limpede și o rochie albastră, simplă și subțire, care‑i flutura în jurul coapselor.

Expresia feței lui atunci când povestea…

Numai când Nina a ajuns aproape a observat Rafael că plângea în liniște, un plâns înăbușit. Abia atunci l‑a văzut și ea și s‑a oprit, iar trupul i s‑a arcuit. Privirile lor s‑au pierdut una în cealaltă preț de câteva clipe și – se poate spune cu părere de rău – fără voie. „Cerul, pământul, pomii“, mi‑a spus Rafael, „nu știu… Am simțit că natura toată parcă își pierduse cunoștința“.


David Grossman (n. 1954) este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea acesteia ca stat. A studiat filosofie şi teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar după ce şi-a încheiat stagiul militar obligatoriu, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului. A publicat mai multe cărţi de ficţiune, dar şi cîteva volume de reportaje şi interviuri. Printre romanele publicate de Grossman de-a lungul timpului se numără Copii în zig-zag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000), Pînă la capătul pămîntului (2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat de Fundaţia Günter Grass şi în 2011 cu Premiul Médicis étranger, Căderea din timp (2011) şi Un cal intră într-un bar (2014), pentru care a primit Man Booker International Prize (2017). Cărţile lui Grossman, premiate atît în Israel, cît şi în străinătate, au fost traduse deja în peste 30 de limbi. David Grossman este doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Leuven, Belgia, şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa. La Editura Polirom au apărut: Pînă la capătul pămîntului (2012, 2014), Căderea din timp (2013), Un cal intră într-un bar (2015, 2018), Cineva cu care să fugi de acasă (2018).

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here