cronici recomandări

Despre ce am putea pierde, dar mai ales despre ce am putea salva – „Haide, zboară odată” de Etgar Keret

Născut în familia unor evrei supraviețuitori ai Holocaustului, scriitorul israelian Etgar Keret revine cu un al treilea volum tradus și publicat recent la Humanitas Fiction. Volumul de povestiri „Haide, zboară odată” a fost desemnat Best Book of 2019 de New York Times, TLS și Financial Times.

Proza scurtă a lui Keret reprezintă, înainte de orice, un exemplu remarcabil de „așa da”. Ingredientele pe care fiecare proză le include fac ca esențele descoperite de cititor să fie din cele tari, cu parfum de durere și duioșie în același timp, speranță și deznădejde în același recipient.

Cumva, pe lângă acestea, cu o dibăcie caracteristică, reușește să strecoare și umorul și ironia, necesare pe post de contrapunct când scrie despre subiecte pe care seriozitatea le-ar face să nu iasă în evidență la fel de tare.

Mesajele sale sunt adesea deghizate cu ajutorul unor lumi paralele, fie alte timpuri și tipuri de prezent, fie variante ale unui viitor în care însingurarea și alienarea socială ating cote de neimaginat.

În „Scara”, raiul e plin de îngeri care nu mai coboară pe pământ de când „Dumnezeu a murit”. Principala ocupație a îngerilor este, de atunci, greblatul norilor. Doar Tzvi nu e fericit, nu simte că e „binecuvântat”, nu reușește să simtă fericirea deplină în acest loc în care nu ar trebui să îi mai fie dor de oameni. Numai că fericirea îngerilor devine una stranie, lipsită de sens, iar lumea abandonată de Dumnezeu îl cheamă pe Tzvi către universul firesc, imperfect, cu fericire și nefericire deopotrivă: „Tzvi s-a ridicat. Fără să mai aștepte nici măcar o secundă, s-a dus direct la depozit, a luat scara și a sprijinit-o de un nor. Scara avea trepte infinite și, cu fiecare treaptă pe care o cobora, încerca să-și imagineze mirosurile care-l așteptau acolo jos: miros de transpirație, miros de haine curate, miros de lemn mucegăit. Poate chiar mirosul dulce și ușor înecăcios al unei prăjituri lăsate prea mult timp în cuptor. Mirosul a orice”.

Personajele lui Etgar Keret fie nu-și găsesc locul, fie sunt plasate în situații din care încearcă să evadeze și în care n-ar fi trebuit să se afle de la bun început. Iubirea față de partener, pierderea acestuia, iubirea față de un părinte, efectele Holocaustului în viețile celor care i-au supraviețuit sau ale urmașilor lor, oameni obișnuiți aflați în situații neobișnuite, clone, ființe umane care se transformă în iepuri, totul sub magia unui firesc inexplicabil, dar cuceritor. Aici realitatea împletită cu fantasticul din proza lui Etgar Keret reușește, printr-un stil inconfundabil, să aducă, de fiecare dată, o morală, chiar dacă uneori se află sub multele straturi ale prozei pe care o scrie autorul.

Realitatea neobișnuită confruntă personajele cu împrejurări care le pun în situații din cele mai bizare: un cuplu adoptă un câine în povestirea „Alergii”, iar ceea ce sunt dispuși să facă, felul în care își schimbă viața pentru a păstra câinele care se dovedește agresiv arată tocmai transformarea care se revarsă asupra oamenilor într-un context neobișnuit, hrănit și de lipsa de comunicare a acestora, de o solitudine trăită fie în doi, fie în mijlocul unei lumi în care nimeni nu vorbește cu adevărat cu nimeni.

Lumea lui Keret dezvăluie măsura în care comunicarea și relaționarea dintre oameni au fost alterate, felul în care ar putea fi nevoie, cândva, de aplicații care să ne facă să ne simțim mai puțin singuri. Nimic nu pare superfluu în proza scriitorului israelian pentru că fiecare povestire în parte e încărcată de semnificații și lecții pe care cititorul le poate extrage ușor și asupra cărora va fi înclinat să mediteze.

Condiția umană e arătată în diferite lumi posibile, relațiile dintre oameni sunt supuse unor încercări și transformări neobișnuite, iar dificultățile de comunicare sunt omniprezente, întocmai ca singurătatea care le înfășoară pe cele mai multe personaje într-o mantie a neputinței (Nora din povestirea „GooDeed” dă bani unui cerșetor ca să mai simtă o emoție, să simtă că cineva o vede, o apreciază, că e de folos cuiva). Keret are abilitatea de a privi de undeva de sus cum locuim spațiile și cum ne împărțim viețile, adesea sub forma unui „tort sfărâmicios”, imposibil de reconstruit.

Greutățile din viețile oamenilor urcă la cer odată cu ei, acolo unde fericirea e una „molatică, decolorată și tocită”, acolo unde îngerii și-au abandonat oamenii „din clipa în care Dumnezeu a murit”. Destrămarea e posibilă aproape oricând, singurătatea e la fel de prezentă ca aerul. În povestirea „Prima dată înainte de ultima dată când am fost tras cu tunul”, să devii o ghiulea umană e simplu, nici nu e nevoie de prea multe pentru a lua această hotărâre: „… e ca atunci când te-a părăsit iubita, ca atunci când fiul tău ți-a spus că nu mai vrea să te vadă, pentru că ești un zero barat, ca atunci când mâța aia grăsană a ta a fugit de acasă. Ascultă, pentru a deveni ghiulea umană nu trebuie să fii nici flexibil, nici iute, nici puternic, nu trebuie decât să fii singur și amărât”. Totul pare făcut pentru a prinde din zbor o emoție veritabilă într-o lume în care sentimentele umane par să se fi evaporat.

Iar magia acestei proze scurte vine tocmai din faptul că reflectorul e pus asupra tristeții care vine la pachet cu însingurarea, asupra pericolului pe care erodarea comunicării îl are asupra relațiilor dintre oameni. Prin fiecare cuvânt al său, în Haide, zboară odată, Etgar Keret ne amintește nu doar de ceea ce am putea pierde, ci mai ales de ceea ce am putea salva.

Etgar Keret, „Haide, zboară odată”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, nr. pagini: 256, traducere: Ioana Petridean


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Mike Lewinski pe Unsplash

despre autor

Mihaela Pascu-Oglindă

Scriitoare şi critic literar, absolventă a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București.

A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018 și volumul de poezii „Mijloace nefaste de supraviețuire” (2021).

Din octombrie 2019 a înființat clubul de lectură CititOARE care se organizează lunar. Cronicile de carte apar pe citestema.ro și în Suplimentul de cultură.

scrie un comentariu