Aștept primăvara și vine – Dragoș este cea de-a treia carte de poezie scrisă de Gabriela Feceoru. Continuând poetica confesivă din blister (2017, CR) și Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (2019, Charmides), poeta explorează și (re)definește experiența și identitatea feminină.
Tema iubirii este reluată în toate volumele Gabrielei Feceoru, o iubire neîmplinită, indiferent de sacrificiile făcute. La fel ca în cazurile blister și Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, figura bărbatului este absentă, chiar și atunci când se află în apropiere.
Gabriela Feceoru critică atitudinea tradițională a multor bărbați de a fi indisponibili emoțional, detașați și tot timpul pe punctul de a abandona când lucrurile devin prea serioase. („dar în momentul în care am scris despre dragoste dragostea/ a luat sfârșit pentru el. dragostea nu a început niciodată în doi. când/ am iubit am iubit singură”, p. 28).
Pe lângă desensibilizarea masculină, aduce în discuție și superficialitatea male gaze-ului, care reduce femeile la statut de obiect și le judecă după standarde imposibile. („în vreme ce tu vei da like la paginile fetelor/ mai tinere și eu voi conștientiza asta”, p. 20; „mă doare să-ți arăt corpul meu și mă ascund/ de când cicatricile mi-au înghițit și inima”, p. 21; „aș vrea să mă placi și când plâng și am pete roșii pe față și semăn cu/ un leopard”, p. 27; „mă priveam în oglindă și-mi spuneam că am capul prea rotund/ ca o lună că e greșit/ de la natură sau e greșit ceva cu mine”, p. 31; „am în urechi glumele lui despre/ femei”, p. 58).
Cu toate acestea, niciodată nu pare că renunță la ideea de dragoste, chiar dacă de cele mai multe ori aceasta provoacă suferință și inadecvare – poemele par să fie mai mult despre căutarea unei iubiri ideale, complete, ori despre împlinirea sentimentului de a fi iubită și acceptată.
O altă temă pe care o explorează volumul Aștept primăvara și vine – Dragoș este cea a singurătății. Singurătatea pe de o parte ca sentiment predominant, și pe de altă parte însingurarea ca efect provocat de lipsa de empatie și înțelegere a celor din jur. Gabriela Feceoru scrie și despre experiența de mamă singură într-o societate puternic patriarhală, cum este cea românească. Dimensiunea confesivă a volumului accentuează nevoia acută de a trezi în cititoare/cititori empatia, și chiar ridicarea gradului de conștientizare a greutăților cu care multe femei, care sunt și mame singure, se confruntă. („durerea asta care mă cutremură/ nu poți simți tu durerea de mamă”, p. 27; „i-am țipat în telefon la 4 dimineața/ că te iubesc dar/ copilul meu nu va avea niciodată un tată”, p. 45; „i-am dat o stea/ pentru gloria lumii. planeta va fi sare și viscol./ am modelat din plastilină o lume fără/ mine în ea și la urmă m-a adăugat fiul meu/ ce vor ochii tăi din care ninge atât de frumos?”, p. 60; „frica de a nu fi din nou mamă. ia-o!/ când am născut ningea ca acum când/ ninge îmi amintesc de nașterea de atunci/ și văd printre fulgi albi fulgi roșii/ e ceea ce nimeni în afară de mine nu va/ vedea niciodată și voi vedea așa până în/ ultima iarnă, p. 61).
La fel ca în blister sau în Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, Gabriela Feceoru critică diferitele stereotipuri la care femeile sunt supuse. Așadar, statutul de scriitoare, de mamă, de parteneră, de femeie într-o societate patriarhală este articulat de Gabriela Feceoru într-un mod direct și personal („chiar dacă sunt atât de autenticistă încât/ îmi public propria viață”, p. 20). Gabriela Feceoru adoptă o direcție feministă, autointitulându-se poetă feministă radicală, dar cu toate acestea, volumul nu mizează pe o dimensiune-manifest, ci mai mult pe partea confesivă, în care experiența și identitatea feminină se conturează.
Cele trei volume ale Gabrielei Feceoru par a se continua unul pe celălalt, dar fiecare este de sine stătător, reprezentând câte un moment diferit din evoluția poetei, dar și o celebrare a identității și experienței feminine.
putem vorbi pe whatsapp (pp. 32-33)
putem vorbi pe mail
putem vorbi pe facebook
putem să ne sunăm
putem să ne scriem
putem să ne trimitem bilețele
putem să ne trimitem sticluțe pe Mureș
cu aburii mei
extrași de pe geamul tău când am făcut o inimioară
și s-a văzut atunci clar
conturul și în contur oamenii pe străzi
nefericiți cu creierele pline de violență
cu priviri cristalizate de spaimă
se loveau pe stradă în acel cartier îmi amintesc acel cartier
inima mea era o floare în creștere din ramă-n draperii îngerii
luminau în dreptul ei și zâmbeau neclintiți
tu erai un înger cu părul drept
eu coborâsem din cer de mai mult timp
îmi e des dor niciodată n-am îndrăznit să
plec de sub cupola albastră. cupola m-a iubit tot ea m-a pribegit
încă mai țineam pentru tine în vise ochii deschiși sub apă mă roteam
în vârtejuri
cu patul și rochia salbe îmi pătrundeau în sâni miriapod în unde ca
nori de furtună
și pe pământ nu era diferit de cer
și tu nu erai diferit de Dumnezeu
și eu duceam un pahar în mână
și din mână la gură ta cu buze subțiri și fine
marginea de cristal a paharului m-a făcut
femeie. sunetele m-au făcut femeie. și strigătul mut toate nopțile
m-a făcut femeie am udat pământul spre amintirea mea
am stârnit bătăile inimii și asta e tot ce vrem să auzim de când am
devenit lobii scoarței cerebrale unul altuia și n-o recunoaștem
toți îngerii se retrag la vremea dată în ceruri
ne-am întâlnit acolo/ ne-am recunoscut aici
fiecare neuron are cam 10.000 de conexiuni
un copil care consumă de mai multe ori un aliment care i-a plăcut
va saliva la vederea
mirosul sau gândul acelui aliment. facebook mi-a arătat că ai dormit
patru ore. dar nu știu dacă e așa.
Gabriela Feceoru, Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2022, nr. pagini: 74
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Belle Hunt / Unsplash
