Aseară am participat la un eveniment dublu: lansarea ediţiei electronice a microromanului „Litera din scrisoarea misterioasă”, de Alex. Leo Şerban, şi dezbaterea despre cărţile în variantă electronică, „E-book, fără entuziasm sau mânie”.
N-o să încerc o relatare jurnalistică, dar vreau să punctez faptul că am mers acolo curios să văd cam care este stadiul implementării proiectului e-book în România. Ca unul care aş face şi azi saltul la e-book reader, dacă bugetul mi-ar permite achiziţionarea dispozitivului, m-am bucurat să aud de la Oana Boca, PR-ul Polirom, că, până la sfârşitul anului, editura pe care o reprezintă va scoate peste 200 de e-book-uri. Vlad Puescu, de la elefant.ro, a zis că sunt deja vreo 20 de edituri implicate într-un proiect care implică lansarea, tot aşa, până la sfârşitul lui 2011, a aproximativ 600 de titluri. Informaţii pozitive, zic eu, pentru cei care îşi făceau probleme că-şi cumpără dispozitivul, dar nu găsesc pe piaţă decât cărţi în engleză. Costi Rogozanu, un entuziast al noii forme de lectură, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care banii pe cărţii vor mai ajunge la autori, iar Dragoş Butuzea a spus că rămâne un fan al cititului clasic, mai ales că-şi pune problema cum pot copiii să-şi dezvolte plăcerea pentru lectură dacă nu pot desena pe cărţi, dacă nu pot simţi calitatea hârtiei şi frumuseţea ilustraţiilor? Viktor Kapra, blogger specializat în tehnologii noi, s-a arătat capabil să scoată din entuziasmul personal răspuns la orice idee care ar fi pus în discuţie fragilitatea e-book.
Dintre avantajele e-book-urilor, am reţinut faptul că, atunci când îţi doreşti o carte, nu mai trebuie să aştepţi să-ţi fie livrată sau să o cauţi în librării. Poţi face şi adnotări pe e-book, poţi duce cu tine în vacanţă o întreagă bibliotecă (poţi să-i adaugi dispozitivului şi un card dacă 3500 de cărţi nu ţi se par suficiente), faci economie de spaţiu şi ai acces gratuit la orice variantă îmbunătăţită a cărţii pe care ţi-ai achiziţionat-o. A mai zis cineva că şi dacă-ţi pierzi dispozitivul sau îţi rătăceşti cărţile electronice, de pe net, unde ţi se creează un user la achiziţie, le poţi lua din nou, fără costuri. Numai lucruri bune.
Şi-atunci s-a trezit o domnişoară să-şi povestească experienţa nefastă cu un kindle care s-a stricat de vreo patru ori. Mai exact, tehnologia e-ink i-a pus probleme, dacă am înţeles bine, i s-a tocit ecranul sau ceva de genul ăsta, încât a trebuit să primească de fiecare dată un kindle nou. Ea a mai spus că e-book readerul e o chestie tare, dar că nu ar trebui să ne entuziasmăm prea mult, din moment ce necesită mai multe îmbunătăţiri. La povestea ei, entuziaştii s-au retras un pic, dar au revenit susţinând că, asta e, la început şi calculatoarele, şi telefoanele erau rudimentare. În urma ripostei lor, impulsul de a cumpăra acum un reader mi s-a ştirbit. De ce să-l iau acum, dacă peste o lună se lansează kindle 4 şi dacă mai sunt lucruri de negociat, cum ar fi formatul cărţilor, protecţia lor etc.? Mai bine mai aştept câteva luni până când, posibil, preţul dispozitivelor va mai scădea, iar orice carte nouă va fi disponibilă în orice format, deci compatibilă cu orice dispozitiv.
Şi, că tot am amintit de carte nouă, revin la ce am menţionat la început, şi anume faptul că a avut loc şi lansarea microromanului lui Alex. Leo Şerban, despre care nu s-a spus mai nimic. Dacă nu ar fi citit Dragoş Butuzea un fragment din carte, totul s-ar fi încheiat în două minute. Mai mult de atât, nici doamna Ralian, care a tradus romanul, nu a ajuns la evenimentul de la Books Coffee Club (Piaţa Romană, Bucureşti).
A fost ciudat să merg la o lansare la care nu am văzut cartea (decât electronic pe nişte tablete sau readere puse la dispoziţie de organizatori), asta ca să mă leg de o întrebare mai veche de-a lui Vasile Ernu: „Cum arată un e-book?”. Oricum, cred că am fost unul dintre foarte puţinii auditori neutri, printre reprezentanţi ai editurilor sau scriitori lansaţi deja pe e-book. Iar dezbaterea m-a convins că mi-ar plăcea să am un e-book reader, dar nu acum. Şi nu banii mei sunt problema în momentul ăsta, cât senzaţia că mai e de lucrat la proiect.
Eu folosesc e-readerul de cinci ani și nu am avut probleme cu el/ele (am două, unul destul de rudimentar, altul mai bun). Recent am cumpărat Matei Brunul ca e-book și sunt deja pe la jumătate, iar în Cărturești nu am văzut cartea încă. Normal, mai greu o să-mi fie să primesc autograf pe e-book… :))
În continuare îmi cumpăr o grămadă de cărți în formatul clasic, nu aș putea renunța la ele, dar e-bookurile mi se par foarte comode. Plus că găsești o mulțume de cărți în engleză piratate 😀
@ionuca
Pana-mi cumpar readerul, cred ca o sa citesc niste carti in formatul asta pe calculator. Mi se pare ok sa dau o treime din bani ca sa citesc Matei Brunul, de exemplu.
Eu zic că Matei Brunul merită toți banii, nu doar o treime 😉 Dar pe același principiu o să cumpăr alte cărți de la Polirom – mai bine dau mai puțini bani dacă nu sunt 100% convinsă că o să-mi placă romanul, decât să-l cumpăr și să-l las după 50 de pagini (cum am pățit cu unele cărți românești 🙁 ).
@ionuca
Cu LDT sunt sigur ca n-ai cum sa te-nseli. Vad insa ca un mare avantaj al e-book-urilor pretul. Cum spui si tu, ce fac daca vad ca nu-mi place cartea? O tin acolo sa stranga praful? Asa, macar stiu ca n-am dat cateva sute de mii degeaba.
În schimb mă îngrozesc când intru pe bookdepository și văd că un e-book e puțiiiiin mai ieftin ca o carte normală…
@ionuca
Asta cam asa e, dar sunt si unele carti care merita… Am vazut „Vanatorul de zmeie” (K. Hosseini) la jumatate de pret. Stii ce nu inteleg eu? Cum e protejat e-book-ul? Adica, de ce nu ai putea tu sa dai „Matei Brunul” la vreo 10 prieteni… E vreo parola? Si daca e, ce se intampla daca vreau sa citesc o carte si pe laptop si pe reader, dar si pe calculatorul de la serviciu?
Există ceea ce se numește DRM (http://en.wikipedia.org/wiki/Digital_rights_management). Asta înseamnă că tu descarci virtual cartea pe calc, unde o citești cu Adobe Digital Edition, poți la fel de virtual să o descarci pe e-reader și pe calc de la serviciu. Din ce mi-am dat eu seama din peripețiile cu Matei Brunul, cartea nu există fizic pe calculatorul meu, deci nu am cum să o atașez și să o dau mai departe, doar dacă „sparg” acel DRM.
În funcție de cei care vând e-books, cărțile pot să aibă fie numărul de downloaduri restricționat, fie numărul de e-readere, calculatoare etc pe care poți să-l citeștie, fie amândouă 🙂
Îți recomand să te uiți la ce scria Béranger despre e-books, că el se pricepe mai bine: http://beranger.org/blog/index.html – caută E-books și citește articolele care ți se par interesante.
@ionuca
Mersi de recomandare. Daca am inteles bine, DRM-ul poate fi spart. Nici nu ma mira. Pe de alta parte, nu mi se pare ok sa am restrictionat nr. de aparate sau de downloaduri. Ca si cum as cumpara o carte clasica si cineva mi-ar spune ca n-am voie cu ea decat la mare si la munte, dar nu si la serviciu. Parca-mi limiteaza posibilitatile, dar hai sa nu exagerez… Cred ca, intr-un fel, e bine sa fie asa, ca sa previna distributia neautorizata. Totusi, ce te faci cu DRM-ul ala care poate fi spart? Dar, ma rog, nu e problema mea.