cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Despre feminism și maternitate: „vax” de Gabriela Feceoru

Gabriela Feceoru scrie într-o manieră confesivă și biografistă, explorând diferite experiențe și aspecte ale identității feminine, iar pe coperta a patra a volumului vax se regăsesc întrebările: „Ce este o mamă? Dar ce este o femeie?”.

Maternitatea este una dintre temele recurente ale poeticii Gabrielei Feceoru, o experiență care de-a lungul istoriei a definit identitatea feminină. Cu toate acestea, Gabriela Feceoru nu prezintă maternitatea ca o experiență idealizată, ca singura trăsătură definitorie a femeii, ci subliniază complexitatea și diferitele forme de reprezentare ale identității feminine. Societatea patriarhală condamnă femeile la o viață în servitudine domestică, în special prin idealizarea maternității ca singura menire a femeii. De asemenea, într-o societate patriarhală identitatea feminină este echivalată cu imaginea mamei, femeia ajungând să fie obligată să-și dedice viața creșterii și îngrijirii copiilor, dorințele și nevoile ei fiind trecute cu vederea, iar femeia-mamă fiind un obiect al comunității. Teoria feministă diferențiază între ideea de maternitate (ca instituție patriarhală definită și controlată de acțiunile bărbaților și opresivă față de femei) și mothering/procesul maternal sau acțiunea maternă (care se referă la experiența maternă a femeilor și este definită dintr-o perspectivă feminină și centrată în așa fel încât devine o acțiune de emancipare a femeilor) (vezi Andrea O’Reilly, Matricentric feminism: theory, activism and practice).

Ținând cont de aceasta diferențiere, în vax se observă această schimbare de perspectivă în care sunt explorate anxietățile, frustrările, neajunsurile, dar și momentele de împlinire, așadar maternitatea este redefinită în conformitate cu experiența poetei, și nu cu definiția patriarhală.

La fel ca în celelalte volume ale Gabrielei Feceoru, figura bărbatului este mai degrabă definită de absență, de indisponibilitate, și chiar de violență și ură. Bărbatul care nu vrea să-și asume rolul de tată, bărbatul care nu iubește, ci controlează și manipulează femeia pentru nevoile lui, care nu o tratează ca pe un egal, este o bună reprezentare a bărbatului crescut și socializat înăuntrul culturii patriarhale.

„ți-ai clădit o carieră din femei abandonate. genul ăsta de bărbat care nici nu crezi că a existat după ce îți ia toți banii și-ți dizolvă filmul. când te strigă copilul meu nici nu aud. nu te strigă pe tine e o pânză groasă/ îi dau pânza îi spun: el e tata” (p. 107)

De altfel, în poemele Gabrielei Feceoru se observă revolta față de normele patriarhale și de modul în care societatea este programată să se conformeze normelor de gen, și să le accepte ca fiind adevăruri absolute.

Gabriela Feceoru scrie despre inadecvarea continuă a femeilor, despre modul în care acestea sunt opresate și discriminate, și despre cum niciodată într-o astfel de societate nu vor fi complet acceptate. Toată această luptă între spațiul interior și cel exterior, despre ce ți se spune că trebuie să faci, și ceea ce vrei tu să faci, este prezentă în fiecare volum al poetei. Totuși, în vax se simte o siguranța în explorarea revoltei, în descrierea realității și denunțarea tuturor efectelor externe care afectează viața de zi cu zi a femeilor.  

Singurătatea predomină în poeziile Gabrielei Feceoru, de la singurătatea în cuplu explorată și în celelalte volume, la o singurătate universală, resimțită aproape în toate aspectele vieții. Chiar dacă poemele descriu o experiență atât de intimă, atât de personală, reușesc să ofere o perspectivă de ansamblu asupra modului în care mamele singure sunt tratate în România. De asemenea, dacă maternitatea într-o societate patriarhală este văzută ca unicul scop al femeilor, Gabriela Feceoru descrie cum nici măcar prin împlinirea acestei funcții, femeile nu sunt eliberate de sub opresiunea patriarhală, ci continuă să fie exploatate și blamate de către aceasta.

dacă m-aș gândi acum la naștere m-ar scârbi el./…/ trauma nașterii e o rană. rana nașterii este o traumă. iubirea face posibilă această traumă la fel de bine cum violul și ura fac posibilă această traumă. cu voia sau cu sila. suntem atât de multe femei în trauma asta” (p. 113)

Maternitatea descrisă de Gabriela Feceoru nu reprezintă imaginea idilică pe care patriarhatul o impune femeilor, ci nuanțează momentele dificile precum deznădejdea în ceea ce privește continuarea unei sarcinii într-o relație abuzivă ori post-partumul, dar și cele de împlinire precum relația dintre mamă și copil. De altfel, în vax sunt descrise și toate schimbările care au loc în viața unei persoane care trece prin această experiență (de la schimbarea aspectului fizic, la toate schimbările psihice și chiar cele sociale care au loc odată cu maternitatea).

Așadar, cred că în vax Gabriela Feceoru deconstruiește ideea maternității, oferind o voce nu doar persoanelor care au trecut prin experiența maternității, ci și celor care sunt mereu întrebate când vor face un copil și apoi criticate pentru alegerile lor. De asemenea, volumul evidențiază greutățile cu care se confruntă mamele singure, dar critică și cerințele exagerate ale culturii patriarhale de a performa feminitatea. Gabriela Feceoru scrie despre experiențe traumatice, dar în majoritatea poemelor rămâne o urmă de speranță către o lume mai bună, mai înțelegătoare și mai vindecată.

intru în acest document ca în viața mea

am douăzecișicinci de ani acum dragul meu

și nu sunt stabilă cum credeam că voi fi

primăvara tot îmi place liliacul și

iarna tot am în minte podurile înghețate

apa înghețată și pașii noștri pe apă

cât curaj am avut să pășim împreună și

atunci cum te-am ținut la pieptul meu

și tu cât erai de mic dar eram mai grei

ca oricând în acea iarnă conservată de ger

la douăzecișicinci de ani îmi este dor de tine

așa cum îmi va fi și la 30 și la 40 și la 50

la douăzecișicinci aș vrea să plimb iar

căruciorul și tu să nu faci nimic doar să te miri

îmi e dor de tine la acești

25 de ani ai mei pentru că tu mi-ai

dat o definiție a iubirii când ai întins mâinile

când mi-ai prins sânul și te-ai hrănit când te-ai

conectat cu mine chiar dacă eu refuzam

eu te-am refuzat tu nu m-ai refuzat pe mine

mâinile tale în aer cu care mâini nu știam eu ce să fac

pentru că erau atât de mici și ale mele nu foarte mari

corpul tău pe care nu știam să-l spăl pentru că nu

voiam să fiu acuzată de maltratare nu avem chef să

te îmbrățișez dar tu aveai chef nu aveam chef să te văd

dar ochii tăi m-au privit ca pe o mamă de care aveai nevoie

și pentru că tu aveai nevoie de o mamă ți-am

sărit în ajutor voiai să prinzi jucării dar nu puteai și ți-am

prins degetele ți-am arătat cum se face și tu ai zâmbit

și atunci am simțit nevoia să-ți aduc toate jucăriile mai

aproape

am simțit nevoia să nu te mai chinui să apuci jucăriile doar să le

ai

lângă tine erai numai liniuțe tot vărgat de body erai un

spectacol

solar erai inima mea nou născută eu o chiuvetă cu vase

pline de mâncare și voiam să fac să fie totul bine ca noi doi

să avem parte de afecțiune așa că în numele iubirii am spălat

            vase

în numele iubirii am spălat haine în numele iubirii am întins

            haine la uscat

 în numele iubirii am aspirat în numele iubirii am dat cu mopul

 în numele iubirii am scuturat covoarele în numele iubirii am

            schimbat cearceafurile

 în numele iubirii am curățat cada și pereții de mucegai în

            numele iubirii

 am șters praful în numele iubirii am șters geamurile și am

            tratat corespunzător

 jaluzele verticale acelea sunt foarte sensibile în numele

             iubirii am așteptat

 cu masa pusă în numele iubirii am gătit cea mai delicioasă

             mâncare

 în numele iubirii am mâncat-o singură

 m-am așezat la masă cu mâncarea în față și am așteptat să vină

 iubirea dar n-am reușit să-mi acopăr decât foamea

 s-a deschis ușa dar n-a intrat decât vântul ne-au înghețat

            corpurile

 nu am vrut neapărat dar a fost nevoie să ne îmbrățișăm ca să

            nu murim

 nu am vrut neapărat dar ca să ne îmbrățișam cu adevărat a

            trebuit să murim

 necesitatea e o tortură permanentă și ne-a făcut vulnerabili și

 tu asta o știai ai aruncat cana plină cu cafea în trupurile

            noastre

 înghețate noi ne-am făcut țăndări ca niște geamuri cu vitrine

 și-apoi ai luat fărașul ne-ai adunat și ne-ai pus

 în coșul de gunoi bucățile din noi erau cafenii

 printre gunoaie ne căutam ne recompuneam. (pp. 85-88)

Gabriela Feceoru, vax, Editura Charmides, anul publicării: 2022, nr. pagini: 124

Puteţi cumpăra cartea de la:

Fotografie reprezentativă: Alina Sofia / Unsplash

despre autor

Andrada Yunusoglu

Absolventă și acum doctorandă a Facultății de Litere din București; interesată de tot ce e nou în poezie, de teorii feministe, intersecționale și studii de gen; câteodată sunt și poetă.

scrie un comentariu