Ce m-a atras la debutul Elenei Simion au fost atât directețea și fluiditatea discursului, cât și caracterul confesiv. Poemele abordează diferite teme actuale precum: singurătatea, anxietatea, maturitatea și greutățile ei, acestea fiind dublate de identitatea și experiența feminină.
Într-o societate puternic patriarhală sentimentul de inadecvare devine pregnant în cazul subiectivităților neconforme cu aceasta. De aceea, de cele mai multe ori realitatea interioară nu se potrivește cu normele și așteptările impuse de cea exterioară: „cât despre viață în general/ știu că vine ca o durere de dinți/ și oricâte carii aș trata/ rămân dinți afectați/ până când într-un final/ am să-i scot pe toți, horoscop 4 aprilie, p. 17, „mă simt mai bine când mă gândesc că/ unde am sângerat eu au mai sângerat și alții/ și se creează așa o linie de durere trasată drept”, 99% din pete, p. 27).
Discursul confesiv este pe alocuri ironic, cinic („să nu ne mai mințim/ dacă-ți pune dumnezeu mâna în cap/ e pentru că vrea un blowjob”, p. 21; „pe atunci nu știam care-i treaba cu alcoolul/ înțeleg acum/ ne plimbăm cu el în gură prin biserici/ să nu ne mai judece dumnezeu/ mai bine făcea praf coasta lui adam/ și o trăgea pe nas decât să creeze femeia”, here but i’m gone, pp. 31-32) dar rămâne critic față de cultura tradițional-patriarhală și de efectele pe care aceasta le are asupra femeilor. („trebuie să te ridici singură/ nu o să te creadă nimeni când o să le zici/ aproape am murit”, spotify and side hug, p. 39) Poemele reflectă totuși o anume vulnerabilitate, de a te expune în fața lumii, dar și o putere în ciuda tuturor piedicilor („până unde atâta fericire/ când avem prea multe reclame pe spotify/ prea puține skip-uri/ și cumva fără să ne dăm seama/ cam așa e și în viață”, the floor is psd, p. 33; „acum îmi este mai ușor să spun/ cât de tare mă sperie gândul/ că într-o zi aș putea realiza că mi-am futut viața/ și în alta să îmi amintesc când”, brain bleach*, p. 57).
O temă care este reluată în volum este singurătatea, mai exact frica de singurătate, bineînțeles fiind dublată de experiența feminină. Temerile pe care Elena Simion le expune de politică, de recunoaștere a unei suferințe psihice, de independență, de violență sunt generate în mod direct de o cultură puternic patriarhală, care marginalizează orice identitate, acțiune sau experiență care nu se potrivește „normalității”. („nu e normal să suferi/ de o boală psihică/ e ok să crești acasă, dar nu o scoate în public/ aș spune la fel despre copiii urâți/ dar cât timp suntem ipocriți/ ei nu există”, părul de pisică*, p. 13).
Vulnerabilitatea și sensibilitatea expuse de Elena Simion sunt atât de naturale și firești, iar directețea discursului recurge la șocuri necesare care plasează cititoarea/cititorul în interiorul personal al identității feminine, fiind relatable în multe aspecte. Părul de pisică este un debut puternic și bine închegat, care reflectă direcția în care literatura scrisă de femei evoluează, lăsând deoparte inhibițiile și cutumele generate de cultura patriarhală.
delete cache (pp. 43-44)
uneori
carnea mi se strânge pe oase
nu mai ajung pentru mine
mi-e teamă că într-o zi care va începe
și se va sfârși perfect am să mor
am să mă usuc până mă fac
praf și am să îmbrac arcurile
din saltea
pe mine vă rog să mă scutiți
de examene picate
erori de sistem
muzică proastă
eu știu că ce bubuie boxa
nu e exact ce trebuie
mie să îmi ziceți cum se face
un cocktail molotov
și de ce.
faceți-mă să plâng
să-mi rod degetele până la sânge
să-mi sparg capul din compasiune.
nu mă înțelegeți greșit,
mi-e teamă de moarte și de politică
de oameni în uniforme mizerabile cu bâte
șurubelnițe în genunchi
cuțite cu care mama taie găini
ca un dumnezeu necuvenit
mi-e teamă de oamenii care cred
că singurătatea și independența
au împărțit același pântec
au crescut în aceeași curte
au mângâiat aceiași
câini maidanezi care apar ca iluzia de pace
după tratate semnate prea târziu
și dispar ca politicienii în timpul
unui protest
mi-e teamă de sărăcie ca de bărbați
pentru că eu știu
preoți care nu îngroapă morți fără bani
Elena Simion, părul de pisică, 2021, Casa de Pariuri Literare, nr. pagini: 64
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu