Olivia Gatwood este o poetă și activistă din SUA, cunoscută pentru poemele ei feministe în care explorează identitatea și experiența feminină și în care contestă acțiunile patriarhatului și violența la care femeile sunt supuse. New American Best Friend (2017), volumul de debut al Oliviei Gatwood, reprezintă o întoarcere în adolescența multora dintre noi, în explorarea și descoperirea identității feminine și în definirea propriei experiențe.
Înainte de a-i citi volumele de poezie, am ascultat-o, și cred că așa am putut să empatizez și mai mult cu ce scrie. Chiar dacă poemele ei din New American Best Friend te plasează în perioada adolescenței, nu înseamnă că temele pe care poeta le propune sunt naive, ci din contra reflectă unul dintre cele mai sumbre adevăruri, și anume că femeile sunt supuse constant la forme de violență și opresiune, doar că de cele mai multe ori aceste experiențe sunt ignorate sau reduse la tăcere. Temele sunt variate, dacă pe de o parte este descrisă perioada adolescenței și primele experiențe definitorii (prima dragoste, primul epilat, prima menstruație etc.), Olivia Gatwood scrie și despre probleme de integrare, despre lipsuri și sărăcie, despre inegalitate și discriminare, abuz, lipsa consimțământului și violență.
Poemele sunt scrise odată din perspectiva adolescentei, dar și ca o reflecție a adultei care își amintește momente reprezentative din această perioadă („by winning i mean i am not one of the boys but i am the next best thing. by next best thing i mean i am a girl and i am drunk” Backpedal, p. 23; „They say I’m diffrent than other girls,/ the ones splayed out across the hood/ like a brand new paint job […]/ One man asks how I reach the pedals./ One man asks where my daddy is./ One man opens his trunk and says,/ Bet you’re small enough to fit”, The Autocross, p. 24. „you have grown accustomed to discovering all of the ways/ you can make the pain intangible” The Ritual, p. 36).
A scrie despre experiențe personale, și mai ales când o faci dintr-o poziție marginală, reprezintă un act politic. Poemele Oliviei Gatwood emană o forță, sunt o lovitură adusă patriarhatului, fiind vocea care nu poate fi redusă la tăcere. Seria de ode surprinde toate lucrurile de care patriarhatul ne spune că trebuie să ne fie rușine, cum ar fi menstruația, corporalitatea, sexualitatea, individualitatea etc. Olivia Gatwood celebrează atât identitatea și experiența feminină, cât și forța cu care femeile își revendică experiențele și puterea. (Ode to the Word Pussy, p. 38, Ode to My Period Underwear, p. 40, Ode to My Bitch Face, p. 43,Ode to the Women on Long Island, p. 45).
Am empatizat mult cu poemele Olivei Gatwood și am simțit că indiferent de distanța culturală, mi-am găsit în ea New American Best Friend-ul. Nu este ușor să scrii despre subiecte considerate tabu, nu este ușor să scrii despre violență, dar Olivia Gatwood o face în așa fel încât ai impresia că fie ai fost alături de ea, fie ți s-au întâmplat și ție multe dintre întâmplările relatate.
Literatura feministă este o necesitate într-o lume puternic patriarhală care încă refuză să își recunoască abuzurile și opresiunile, iar reprezentarea este atât de importantă pentru că oferă o înțelegere de ansamblu a lumii din jur.
Volumul New American Best Friend reprezintă o descoperire a feminității, o celebrare a identității și experienței feminine, în toată complexitatea ei (de la descoperirea propriului corp sau descoperirea orientării romantice la descoperirea puterii și a vocii pe care o avem, de fapt, a importanței lor), o carte a devenirii a ceea ce suntem unapologetically.
Vara lui 2008 în parcul Altura (traducere proprie, p. 27)
după Hanif Willis-Abdurraqib
Băieții m-au dus în colțul parcului
care era cel mai ascuns de copaci să-mi spună veștile.
O să mă omorâți, am glumit și ei
au smuls o mână de iarbă
și și-au vârât-o în gură.
Am așteptat în liniște în timp ce se uitau la mine
la fel ca taică-miu
când m-am înecat c-o bucată de pâine la cină,
Ce s-a întâmplat, a spus Jordan
Cât timp ai fost plecată, a continuat Eric
N-a fost mare lucru, s-a înecat JoJo
de parcă o piatră a trecut peste râul din gâtul lui
și acolo au cântat ca un cor de băieți
ale căror voci nu s-au prăbușit
încă în fântână
Prietenul tău a plecat de la petrecere c-o fată
și de data asta, de data asta s-a întors
plin de sânge, tricoul lui era înmuiat
l-a aruncat, a băut whisky tot restul serii
pe jumătate gol, l-am întrebat ce s-a întâmplat
a zis că îi curgea sânge din nas
a zis că i-a venit ciclul, a zis că era virgină
a zis că-i place durerea, a zis că uneori poți să fuți
o fată atât de rău că rupi ceva
ce niciun alt bărbat nu v-a atinge.
Am așteptat ca ei să termine
așa cum făceam de obicei cu bărbații, să se oprească din vorbit
despre fata asta pe care mi-o imaginam
ca fiind blondă.
Și când au pecetluit confesiunea,
mi-am unduit degetele în poală
ca o soție răbdătoare, tricotându-și corpul,
împingând fata înapoi la fundul lacului
am zis Ce vreți să spuneți prin „De data asta?”
Univers paralel în care sunt neafectată de toți bărbații care nu mă iubesc (traducere proprie, p. 42)
când umărul afaceristului mă lovește în aeroport, nu îmi cer
scuze. în schimb, îi scriu o elegie pe spatele unui bon și i-l
îndes în mână când trec pe lângă el în cabina de clasa I. ca o albină, el
va muri după ce m-a înțepat. am douăzeci și patru de ani și n-am plâns niciodată. odată,
un băiat mi-a zis că nu crede în „etichete” așa că i-am brodat cuvântul
„șovin” pe spatele jachetei preferate. un băiat mi-a zis că-i place părul meu
pe partea cealaltă așa că mi-am ras capul în loc de păsărică. în timp ce băiatul nu
mă sună, învăț tâmplărie, îmi fac un birou, scriu o carte la
birou. m-am învățat să-mi dau drumul numărând plăcile de tavan. băiatul zice
că preferă blondele și îi curăț cu abur hainele cu înălbitor. băiatul zice
că nu sunt bună de măritat și îi pun pietriș în râșnița de piper.
băiatul zice că sexul la ciclu e dezgustător și sacrific o capră în
sufrageria lui. băiatul nu mă întreabă dacă poate să mă sugrume, așa că mă prefac că mor
în timp ce-o face. mama mea zice că nu asta înseamnă a fi neafectată.
când băiatul zice că înjur prea mult pentru a fi drăguță și îmi tatuez „pizdă”
pe buza interioară, mama mea spune că asta înseamnă „a fi foarte afectată”. dar rămase din
celălalt univers sunt ore și ore în care aștept ca el să mă sărute
și aici sunt doar ore. aici, sunt mersul pe bicicletă în long
island în iunie. aici, sunt un roman citit deodată. aici, sunt
discuții despre dumnezeu sau o noapte întreagă de somn. aici, îi dau o oră
femeii care plânge în afara barului. îi las una celei mai bune prietene
pe verandă, îi trimit două mamei pe mail. nu îi tai roțile. nu
ard pozele. nu scriu scrisoarea. nu mă milogesc. nu
cer iertare. nu îmi țin respirația până termină. bărbatul
îmi zice că nu mă iubește, și nu mă iubește. bărbatul îmi zice
cine e, și îl ascult. am atât de mult timp frumos la îndemână.
The Summer of 2008 at Altura Park, p. 27
Olivia Gatwood, New American Best Friend, Button Poetry, 2017, nr. pagini: 60
scrie un comentariu