Alexander von Schönburg reușește să ne intrige cu acest titlu de Enciclopedie a inutilității, însă „zădărnicia” acțiunii sale se îndreaptă de fapt spre lipsa tot mai acută de autenticitate, de valori, a vremurilor în care trăim. Von Schönburg face parte din categoria aristocraților scăpătați și, în ciuda umorului său sarcastic, din tonul său răzbate totuși o nostalgie, dacă nu chiar o oarecare invidie mascată după vremurile de altădată. Singurul lucru pe care îl consideră demn de făcut, în cazul în care ar câștiga marele premiu la loto, ar fi acela că ar achiziționa un fotbalist profesionist, l-ar echipa într-un smoching alb cu mănuși asortate și l-ar instrui atent pentru a-l folosi ca valet personal. (sâc!)
Rămâne totuși surprinzătoare acuitatea observației, privirea autorului scanând chiar și cele mai banale aspecte ale lumii contemporane: zborurile low-cost, ce înseamnă de fapt să fii ambasador, guma de mestecat, periuța de dinți, horoscopul, apa îmbuteliată, aplauzele din biserică, home shopping-ul și multe altele.
De-a dreptul savuroase mi s-au părut comentariile sale pe marginea relațiilor de familie din cele mai bogate dinastii europene, autorul declarându-se „foarte surprins de faptul că perpetuarea speciei umane depinde de o construcție așa de fragilă cum este familia”.
Imediat însă remarcă cu justețe că relațiile din casa Tolstoi, cu conflictele aferente, nu au fost neapărat inutile. Iar aici nu putem decât să-i dăm dreptate.
Tot la capitolul relații interumane, von Schönburg ironizează sintagma „într-o relație”, asta apropo de status-ul multora de pe site-urile de socializare. În stilul în care ne-a obișnuit, pe cei care nu suntem la prima lectură a acestui autor, afirmă:
„Aplicarea termenului de relație în cazul unui cuplu care a petrecut multe nopți în același pat pare atât de lucidă, încât sună aproape comic”.
M-a surprins însă la acest autor apetitul mascat – dar nu suficient, pentru un ochi vigilent – pentru picanteriile celor care au ales să divorțeze într-un mod elegant. Deși întrebarea sa e retorică: „Nu-i așa că e frumos, și elegant, și rafinat, atunci când un cuplu se desparte și partenerii nu-și varsă unul asupra celuilalt tone de mizerii, nu-și silesc prietenii să-și declare poziția și continuă să se felicite de aniversări?”, finalul discursului pe acest subiect lasă să se înțeleagă și dezamăgirea proprie cu privire la comportamentul celor care aleg o astfel de modalitate de a-și încheia socotelile.
Mai departe încearcă – fără succes din punctul meu de vedere – să găsească explicații acestei conduite, măcar ele să-i satisfacă apetența pentru manifestări zgomotoase în public pe această temă. Interesant punct de vedere pentru o persoană căreia îi curge în vene sânge albastru…
Printre altele, am aflat cu surprindere cum se amortizează investițiile în colecțiile de artă în lumea celor putred de bogați – „comercianții de artă importanți le oferă colecționarilor particulari puternici posibilitatea de a cumpăra pe credit”. Da, ați citit corect! Odată ce aceștia au achiziționat obiectul cu pricina, îl pot lăsa pentru câțiva ani la rând unei asociații sau unui muzeu cu titlu de împrumut, iar în acel moment creditul care a servit achiziției devine scutit de la plata impozitului. După expirarea perioadei de împrumut, lucrarea expusă, care între timp s-a bucurat de publicitate, poate fi vândută cu profit…
Un alt subiect abordat a fost pasiunea unora pentru automobilele de teren. Se pare că nu numai românii, popor balcanic, suferă de mania de a conduce modele mari de mașini. Grandomania se practică și la case mari, iar cum snobismul e o atitudine specifică societății capitaliste, se folosesc sprayuri cu noroi de către locuitorii din cartierele selecte din Marea Britanie pentru a da impresia celorlalți că tocmai s-au întors cu mașina de pe domeniu.
Nici bogăția nu mai este ce era odată – se pare că și acesta a fost lovită de hiperinflație – un aspect cel puțin bizar pentru noi, muritorii de rând.
O impresie favorabilă asupra conținutului volumului a fost determinată de pledoaria autorului față de trăirea clipei, a momentului. Sau,cum ar zice englezii, „Seize the day”.Tot în asentimentul autorului sunt și în ceea ce privește obiceiul de a tutui:
„Când sunteți invitați <să ne tutuim>, urmați exemplul Elveției, care amână cu înverșunare să intre în Uniunea Europeană. Principiul e simplu: de intrat, intri ușor. De ieșit, niciodată.”
Dixit!
Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden și scriitor, s-a născut la 15 august 1969 și este fiul contesei Beatrix Szechenyi de Sarvar-Felsovidek și al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau. Din anul 1999 este căsătorit cu prințesa Irina Verena de Hessa, nepoata prințului Christoph de Hessa și strănepoata reginei Elisabeta a II-a. Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria și Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenți direcți ai reginei Victoria și stră-stră-strănepoți ai prințesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic. Din pricina confesiunii catolice, copiii au fost excluși de la succesiunea la tronul britanic.
De același autor: „Arta de a renunța cu stil”, „Arta conversației sau eleganța ignoranței”, „Înalta societate”, „Istorie la purtător”.
Alexander von Schönburg, „Enciclopedia inutilității”, Editura Baroque Books&Arts, Colecția: Noblesse, București, an apariție: 2006, traducător: Mihai Moroiu, nr. pagini: 208.
Cartea este disponibilă pe elefant.ro.
scrie un comentariu