Mihók Tamás (MT) își plătește toate datoriile poetice și nepoetice cu æs alienum, chiar dacă titlul volumului ne conduce spre o ipoteză întoarsă la 180 de grade. Revenirea cu un nou volum, după biocharia – ritual ecolatru (apărut și la frACTalia, și la CDPL, dar și în traducere maghiară), se întâmplă în plină reconstrucție a poeziei autohtone, care îmbrățișează (pun intended) iarăși rima. MT continuă preocuparea pentru ecopoetry, însă abandonează principiul vaselor comunicante dintre Muntenia și Transilvania. Fuge (mâncând pământul) cu abordări zăbăuce, însă reușește să ofere un volum memorabil. Mă întreb dacă Berceniul (care i-a fost casă o vreme lui Tomi) nu a transformat deja patriotismul local în adeziuni de părăsire a sectei.
„acum cu mulți ani după ce am părăsit secta/ nu pot să nu mă gândesc la ei/ la cei pe care i-am convins să-și schimbe viața/ și au schimbat-o” (felix, p. 23)
Mihók Tamás – æs alienum și redescoperirea vestului deloc sălbatic
Dezrobirea de sud se produce printr-o reconvertire la vest, fără ca vestul să fi fost abandonat vreodată cu adevărat. În creuzetul regiunilor, poetul bihorean evită la mustață confiscarea timpului și a trupului. Totuși, æs alienum e mai mult decât o colecție de adevăruri urbane trăite pe propria piele de toți low-middle-clașii de pe terasă (red flag, p. 80).
Când te conectezi mai întâi cu varianta live (pentru că performance-ul lui Mihók Tamás cu Juan Negretti de ziua poeziei e un audiobook în sine), parcă vezi toate cuvintele ieșind, în forma lor 3D, din paginile cărții. Nu vor ține cont de datoriile pe care le creează audienței sau celor care preferă liniștea în locul spoken word-ului. Încet, încet literele devin obiecte modulare, iar vestul se modelează ca o cocă deloc sălbatică. Occidentul se transformă din miraj în translatare spre confort.
„în negură trântind/ ratinguri negative pe emag/ ce surpriză să te întâlnesc/ chiar acum când din vârful urcușului rostogolesc/ trădând stupul/ când voi redeveni vegan/ îți făgăduiesc că am/ să-ți confisc timpul și trupul.”
Nu încape îndoiala că principiul poți scoate omul din Berceni, dar nu poți scoate Berceniul din om se aplică și în cazul poeziei lui Mihók Tamás. Din când în când, visul își face de cap în propria matrice și nu dă explicații nimănui. Visul conține umor ardelenesc de bună calitate aplicat situațiilor din sud, dar și momente cu rimă galopantă.
„și înainte să ies apoteotic din sistem/ corporația s-o mai mulg o dată/ presându-mi micul pahar de plastic/ de robinetul dozatorului de apă” (exist, p. 66)
„abia dimineața pe la șase/ când cu priviri de zombi am ieșit/ din groapa cu lei și oase/ și-nainte s-o luăm matoli spre case/ ne-am iubit/ stroboscopic clipind/ printre capotele lucioase” (la Dana, p. 43)
„niciodată nu am fost la bellu/ fără să mă opresc la gellu/ să-i mângâi frunzele de crin/ și telepatic să-i închin/ tot ce mi-a luat berceniu’” (la bellu, p. 76)
La final aș vrea să mă refer la vocile care traversează această carte. Teona Farmatu, pe coperta a IV-a, vorbește de o alternanță între vocile obscure și robotizate și altele emotive și seduse de propriul ritm. Cu timpul însă, vocile devin din ce în ce mai puțin atrase de vuietul cartierelor din București. Asta nu înseamnă că vor abandona umorul fin sau, vorba lui Florin Dumitrescu, toate tribulațiile de hidalgo transilvan. Uneori sudul te înghite, alteori scapi cu viață și mergi spre sfinte habitate care sunt culcușul perfect al poeziei tale. æs alienum l-a găsit deja.
Infiltrat al bihorenilor, Mihók Tamás a reușit să destabilizeze Capitala prin intermediul poeticii sale recente.
deep berceni
coborând
în nouăzeci
la eroii revoluției
în libertății
aș fi dat
de locul de veci
al lui groza
ironic la pătrat
dar eu cobor
treizeci de ani
mai târziu
să-mi schimb poza
de profil
mânat de capital
vesel minoritar
cu trandafiri
pentru soacra
vom depăna din nou
până noaptea
cum ne-a călcat
în picioare orașul
de-a lungul zilei
demnitatea
ironic la cub
ca falimentul
din 2011
al city mallului sf
cu tub
de la șura mare
sunt numărul unu-n topuri
îi dăm crezare
lui Tzanca
până dimineața
nu ne mai tace
nici nouă
fleanca
când reintrând
în rând
cu șobolăneala
flux
ocolim cu har
scuipații de lux
ai pasagerilor
de ferentari
șezând pe bordura
gazonului cu conifere
doldora de doze de cola și bere
cândva nechezol
și sifon
și printre ele
nebăgat în seamă
câte un con
berceni
eu chiar mă tem
de abandon
dacă mă screm
să am pardon
Mihók Tamás, æs alienum, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2024, nr. pagini: 100
scrie un comentariu