Imediat ce facem cunoștință cu titlul unei cărți, mintea noastră începe să facă analize de tot felul, pentru a încerca să creeze înainte de citire întreaga carte. Acestea sunt așteptările pe care fiecare le avem în momentul în care punem mâna pe o carte. Dar ce așteptări poți avea de la o carte de poezie în al cărei titlu se găsește numele unui vânător de vampiri despre care s-a făcut și un film de groază?
Ei bine, trebuie să recunoaștem că eroii filmelor de groază ajung și în momente în care luptele se opresc, moartea dispare, camerele cu câte o lumânare aprinsă devin locașe de liniște și regăsire a eului. În acest fel Raul Popescu ne aduce în scenă acest personaj, van Helsing, în volumul de poezie „tristețile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă”.
Inspirat de un iz dramaturgic, volumul ne prezintă un van Helsing parcă la final de carieră/viață, într-un spațiu ușor gotic, dar parcă mai mult de locuință de poet de secol XVIII-XIX.
van helsing credea că știe adevărul
mereu acel adevăr cu a mare
...............................................
cu toate acestea
nimeni nu crede în existența lui van helsing
nici chiar el însuși
Rămas singur, van Helsing găsește interlocutor într-un poet ale cărui poezii îl inspiră și totodată îl fac să găsească răspunsuri dar și întrebări despre „ideea unei vieți cu sens”. Corespondența dintre cei doi devine pricipalul motor de căutare al unor răspunsuri în legătură cu care van Helsing, după o viață de luptător activ cu forțele răului, se simte oarecum corigent privitor la sensul lor, se umple de frici și simte că totul de fapt este deșertăciune și se apropie de sfârșit.
„eu nu mai cred decât în sciatica mea de-acum nemuritoare”
sau
„adăpostit în întuneric
ca sub o cupolă de sticlă
mică și fragilă
van helsing știa că
toate fricile sale
nu vin din beznă
Parte din scrisorile lui van Helsing sunt confesiuni despre ceea ce simte sau încearcă să creadă că simte. Răspunsurile poetului klenke nu corespund întotdeauna direct nevoilor lui van Helsing, dar ele vin ca o completare/confirmare a ceea ce simte.
Pe un fond trist, plin de simțăminte care duc către „o inevitabilă apocalipsă”, spațiul fizic pe care îl creează citirea se transformă în unul gotic, sărac în lumină. Să fie oare acea așteptare despre care vorbeam la început? Sau totuși experiența poetului în dramaturgie creează o scenă de teatru mentală în care așează acest dialog între cele două personaje? Indiferent cum ar fi, volumul curge ușor. Deși subiectele sunt profund filosofice, nu se intră într-o dezbatere amplă, ci totul rămâne la nivelul unui dialog care trebuie reluat (în singurătate?) de către cititor.
Volumul lui Raul Popescu poate că nu este unul de citit în vacanță, dar este o carte de citit acasă, o carte pentru căutat un dialog cu cineva atunci când nu avem cu cine dialoga. Inevitabila apocalipsă merge puțin prea departe, aș rămâne conectat la pământ, dar având în vedere personajele și dialogurile/monologurile care merg spre o tendință filozofică, se justifică această abordare oarecum tristă.
chiar și inima unui vampir bate
iar uneori bate atât de puternic încât van helsing
chiar crede că în inima sa încă mai este viață
dar sângele lui este negru, negru, negru
și totuși
chiar și inima unui vampir bate
iar în astfel de momente
din ore care nu există marcate
pe cadranele ceasurilor din dormitoare sau birouri
van helsing își amintește următoarele versuri
dintr-un poem al bătrânului poet-alchimist klenke:
„eu sunt acea pasăre a lui hermes care își devorează aripile
sunt mai bătrână chiar și decât lumina
sunt sora întunericului de la începuturi”
și totuși inima unui vampir bate
iar uneori bate atât de puternic încât van helsing
aproape că vede răsărind în miez de noapte soarele dimineții
Raul Popescu, „tristeţile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2024, nr. pagini: 96
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Eric Prouzet / Unsplash
scrie un comentariu