carturesti.ro

Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.

Ce înseamnă să fii om? Ce înseamnă dragoste, căsnicie, prietenie, familie şi pentru o fiinţă care nu cunoaşte ordinea umană, sau pentru un om din viitor care nu mai înţelege sentimentele?

După ce am terminat de scris volumul de proză scurtă „Cine locuieşte la subsol” (Paralela 45, 2018), mi-a revenit în minte un personaj feminin care mi se arătase mai demult. Nu avea nici nume, nici lume, doar răni interioare, care-mi sugerau frânturi de viaţă. Am stat cu ea, nu ne-am vorbit, doar am privit-o stând pe malul minţii mele, cu genunchii la gură, proaspăt ieşită din apă. „Te cheamă Sirina”, i-am spus. „Stai acolo până-ţi fac eu o lume.”

„Dar cum să construiesc eu o lume, când n-o cunosc bine nici pe asta?” mi-am spus apoi. Ştiu destul de multe despre oamenii de acum, dar cum trăiau cei din Evul Mediu, cum vedeau ei lumea? Iar oamenii nu sunt singura specie de pe Pământ. Ştiu destul de multe lucruri şi despre alte animale, dar despre păsări? Cunosc câteva nume, dar mai nimic despre viaţa lor. Dar despre plante şi copaci? Şi uite aşa am început să citesc şi să adun ce-mi trebuia pentru worldbuilding. Îmi propusesem să încep mai întâi cu păsările, iar apoi, după ce termin, să citesc despre copaci și plante. Dar, în perioada de izolare din 2020, când „Sirina şi alţi monştri din Saad” era deja încheiată, am devenit pasionată de birdwatching. Mă uitam la ele cu binoclul, din balcon, apoi am început să le fac şi poze, să arăt şi lumii ce frumuseţi vedeam eu. Acum caut să intercalez în planul meu de lecturi și cărți despre copaci, plante și vietăți, pentru că, după cum mi-am dat seama, despre păsări nu știu dacă o să termin de citit vreodată.

Îmi place mult literatura fantasy (Terry Pratchett şi George R. R. Martin sunt printre preferaţii mei) şi îmi doream să scriu şi eu o astfel de carte, dar destul de repede m-am lămurit că nu pot, pentru că mă interesează mai mult portretele şi poveştile de viaţă, relaţiile interumane, şi mai puţin acţiunea în sens clasic. Apoi m-am gândit la un alt gen care-mi place mult, unul care, de fapt, e făcut dintr-un amestec de genuri, cu un alt set de reguli, cel numit în engleză New weird (Kelly Link, Jeff VanderMeer, China Miéville, de exemplu) – de obicei nu-mi plac etichetele, dar asta prea sună bine. Iar prima mea regulă, dintotdeauna, a fost să scriu cartea pe care mi-ar plăcea mie să o citesc. Şi uite aşa am început să construiesc o lume combinând elemente de fantasy, câteva de SF şi mai mult realism, o lume dintr-un viitor apropiat, din 2055, o lume postapocaliptică din care dispar tot mai mulţi oameni din cauza unor valuri de epidemie. În această lume se află Saad, un oraş care şi-a dezvoltat propria climă şi este acum locuit de monştri (personaje supranaturale din folclorul românesc: ştime ale apelor, samca, căpcăuni, zburători, iele), care sunt rezistenţi la orice boală, şi de neandertalieni clonaţi – toţi aduşi acolo, cu un anumit scop, de către Homo sapiens. Pe latura vestică a Saadului e un lac în formă de bumerang, iar dincolo de el, o pădure deasă, Pădurea Adormită. La capătul ei se întinde un oraş înnebunit de căldură, de foarte mulţi ani: Maad. Aici, cercetătorii clonează animale pentru a repopula lumea şi fac experimente pe animale, hominizi clonaţi şi monştri, direct sau de la distanţă, căutând soluţii pentru salvarea speciei Homo sapiens.

Ideea cu epidemia mi-a venit tot atunci, prin 2018, de la o simplă întrebare: „Cum ar fi dacă oamenii, refuzând în masă toate vaccinurile, s-ar trezi într-o zi ameninţaţi de boli considerate demult eradicate?” N-o să spun cum se numeşte boala din carte, dar mai zic că, fără legătură cu numele ei, pandemia reală m-a şocat, pentru că părea că vine din lumea pe care mi-o imaginasem eu, o lume pe care o ştiam fictivă, la o distanţă sigură. M-am întors în carte atunci, în perioada de izolare, ca să adaug nişte detalii în anumite proze (măştile de protecţie, mesajul „Păstraţi distanţa socială”, de exemplu), pentru a face lumea imaginată de mine cât mai credibilă.

La fel ca volumul „Cine locuieşte la subsol”, „Sirina şi alţi monştri din Saad” (Casa de pariuri literare, 2021) e tot un puzzle, unde fiecare povestire e o piesă care trebuie potrivită în tabloul cel mare. Vale, un Homo sapiens, Apă, un căpcăun, Patima, una dintre ielele din Saad, Rapi, unul dintre copiii născuţi din încrucişarea dintre oameni şi monştri, Despina, Iona – alţi doi Homo sapiens – şi Yala sunt personaje care locuiesc fie în Saad, fie în Maad, ale căror vieţi sunt interconectate. Vale e singurul care bate drumul de la Maad la Saad şi înapoi, și chiar dinainte să se încheie perioada de izolare, pe când încă locuia cu soţia lui şi cu fiul lor, care și-a petrecut copilăria și adolescența în casă – din cauza epidemiei, oamenii din Maad au fost nevoiți să stea 17 ani în apartamente. Fotograf profesionist cândva, când perioada de izolare se încheie oficial, Vale e încurajat de Yala să meargă în Saad să fotografieze şi să filmeze monştrii şi, mai ales, pe copiii lor hibrizi, pentru un experiment al cercetătorilor. După moartea mamei lui şi despărţirea de soţie, Vale e tot mai confuz, pentru că fără ajutor, acest om din viitor nu şi-a putut înţelege niciodată sentimentele. Îndrăgostit de Yala, dependent de senzaţia de libertate pe care i-o dă Patima, Vale simte un pic de control în relaţia cu Sirina, ştima apelor pe care o ia în apartamentul lui din Saad, o învaţă să vorbească şi căreia îi schimbă înfăţişarea. Dar Sirina, „proiectul” lui, unul dintre monştrii din Saad, îşi va găsi libertatea şi va avea, la finalul cărţii, o revelaţie: esenţa umanităţii, poate.

Îmi place mult proza compozită şi, cândva, mi-am propus să scriu numai astfel de volume de proză scurtă – sper să şi reuşesc. Pe când scriam la „Sirina şi alţi monştri din Saad”, am citit „O istorie a lumii în 10 ½ capitole”, de Julian Barnes  – considerată roman, dar eu o văd ca pe un volum de povestiri legate între ele. Este acolo o povestire despre un proces din Evul Mediu, intentat unor fiinţe foarte mici, nişte cari. Am căutat apoi informaţii şi am aflat că, într-adevăr, în Evul Mediu, oamenii dădeau animalele în judecată pentru pagubele aduse. Porcii, se pare, erau cei mai traşi la răspundere. Şi mi-am spus că, dincolo de absurd (absurdul pe care îl vedem noi acum, desigur), oamenii le atribuiau animalelor calitatea de a fi persoane. Toate informaţiile astea mi-au scăpărat creierul, pentru că aveam deja personajele pentru un astfel de cadru (femeile samca din Saad). Şi am scris proza „Cu mine”, în care un animal este adus în sala de judecată, iar la finalul procesului, un proces în care ajung să fie discutate teme precum identitatea de gen, identitatea sexuală, educaţia sentimentală şi altele, acesta îi arată cititorului adevărata sa înfăţişare.

Două planuri se intercalează în construcţia acestei cărţi: lupta interioară a fiecărei fiinţe – fie că e Homo sapiens, fie că e Homo monstrum –, care caută să-şi înţeleagă propria viaţă (iar în cazul Sirinei, această luptă e marcată și prin trecerea de la discursul la persoana a III-a la cel la persoana I și invers, în interiorul aceleiași fraze, instrument pe care l-am mai folosit, pentru a ilustra o criză existențială, și în „Cine locuiește la subsol”), şi lupta pentru supravieţuire a speciei umane, care, deşi a pierdut multe informaţii şi cunoştinţe acumulate de-a lungul timpului, crede că a înţeles totul. Iar din intercalarea lor, ies tot felul de reacţii: absurdul, detaşarea, indiferenţa, teama de a fi vulnerabil, lipsa de reacţie, felul în care oamenii tratează animalele, semenii şi natura. Am încercat, cu elemente de basm, să fac un tablou al unei societăţi contemporane guvernate de confuzie şi de haos. Pe scurt, să scriu poveşti despre oameni – fie ei monştri, fie animale, cum ar spune Sirina. Poveşti de viaţă spuse cu vocea lui Dumnezeu – acel noi din fiecare povestire –, care i se va dezvălui cititorului aproape de finalul cărţii.

Casa de pariuri literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 222

Puteţi cumpăra cartea de la:


Diana Geacăr (n. 1984) a publicat șase cărți până acum: bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră (poezie, Editura Vinea, 2005, Premiul Național Mihai Eminescu – OPERA PRIMA), Frumusețea bărbatului căsătorit (poezie, Editura Vinea, 2009, Premiul Marin Mincu), Dar noi suntem oameni obișnuiți (poezie, Editura Cartea Românească, 2017), Cine locuiește la subsol (proză scurtă, Editura Paralela 45, 2018, Premiul Iocan pentru Cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2018; nominalizări la Premiul Discuţia Secretă Grand Prix pentru Cea mai bună carte a anului, la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei şi la Premiul PEN România), Sirina și alți monștri din Saad (povestiri, Editura Casa de pariuri literare, 2021) și Ce văd dragonii (roman pentru copii, Editura Polirom, colecția Polirom Junior, 2019). A publicat poezie și proză scurtă în Poesis Internațional, iocan, Literomania, O mie de semne, Dlite, Prăvălia culturală, Crevice, Subcapitol ș.a și câteva poezii în limba engleză în The Blue Nib și în Levure littéraire. Este prezentă în antologiile de poezie: Le Blues Roumain Vol. 2, (Editions Unicite, 2021, coord. și trad. în limba franceză de Radu Bata), Un secol de poezie română scrisă de femei, Volumul I (1990-2019) (Editura Cartier, 2019, coord. Alina Purcaru și Paula Erizanu), Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM 1999-2017 (Casa de Editură Max Blecher, 2017) și Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste (Editura Paralela 45, 2017, coord. Cosmin Perța, ș.a.). Este unul dintre câștigătorii Concursului de Poezie Lidia Vianu Translates, ediția 2018, și este prezentă în antologia de poezie Cinci poeți români/ Five Romanian Poets (Editura Muzeul Literaturii Române, 2019, ediție bilingvă) coordonată și tradusă în limba engleză de Lidia Vianu. A tradus din limba engleză poezii pentru revista online Crevice și pentru revista Poesis Internațional. Este cotraducător al antologiei Poeme alese, de Anne Sexton (Editura Tracus Arte, 2019) și al antologiei de poezie internațională contemporană Portrete de frontieră/ GrenzPortraits (Klak Verlag, Berlin, 2017, coord. Rodica Draghincescu), în care este prezentă și ca autor. În 2009, a participat la cea de-a treia ediție a workshop-ului de traducere de poezie Re:verse, organizat la Szigliget, în Ungaria, de  JózsefAtilla Circle Literary Association of Young Writers (JAK). A tradus din limbile engleză și franceză literatură contemporană și cărți pentru copii. Trăiește în Târgoviște împreună cu familia: soțul, fiul, două pisici și un câine.


Fotografie reprezentativă de Diego PH pe Unsplash

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here