cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Diapazonul punitiv – despre „stepă și transă” de Dumitru Fanfarov

Lasă,… eu rămîn cu săracii pe străzi,

beau și strig toată ziua,

pot să guvernez orice țară, cu orice legi

și pot să discut cu Messia.

– Marius Ianuș

Dumitru Fanfarov (n. 1993, Chișinău) a studiat Litere la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Este poet și MC.

stepă și transă este volumul de debut al poetului Dumitru Fanfarov, unul dintre cele două volume câștigătoare ale concursului longeviv de debut în poezie „Max Blecher”, alături de Larvae, semnat de Mircea Andrei Florea.

Dumitru Fanfarov scrie sau, mai just, produce un discurs poetic viguros, electrizant, încărcat de rime războinice, discurs despre care Mihai Iovănel afirmă că amintește de neobositul Marius Ianuș din volumul Ursul din containăr (2002), volum dedicat cititorilor, compus într-o manieră demonstrativă (mai ales pe filonul socio-politic) și teribilistă, specifică poetului douămiist. Exemple în acest sens pot servi următoarele versuri: „deschid seiful/ în care am ascuns iubirea de aproape/ și-i las să se sfâșie/ îmi deschid șlițul/ și mă piș pe pantofii aproapelui/ din iubire mă piș pe banii lui” ; „la viteză mundană fanfarov devine util/ dacă ies eu afară nu uita să le arunci carne la scribi”; „îs gata să-ți demonteze mașina până la ultimul șurub/ chiar dacă îți dorm copiii pe bancheta din spate/ n-avem nimic de declarat decât dragoste”.

Poezia alternează (stilistic și tematic) ba între versuri minimaliste, dar puternice, unde miza constă în forța exploziei verbale: „îmi curge deșertul pe brațe/ n-am cui să i-l dau și un’ să mă duc/ cui să i-l dau și un’ să mă duc”, ba între „replici” fluide puse pe seama unui aer despotic într-un habitat incert, plin de portrete locale: „ne întâlneam cu vrăjitoarele în noapte/ piruete pe-un vinil filosofic c-un buchet de mixandre”; „bufnița mea citește în stele căzătoare/ unduie lumini pe blană ca pe ape călătoare”; „șoferul meu nu e surescitat în niciun fel/ își poartă calm jointul în borsetă/ nu e predispus la niciun fel de exagerare” ș.a. Explozia verbală (oscilantă, e adevărat) din poezia lui Dumitru Fanfarov poate reprezenta ceea ce Carlos Bousoño (v. Teoria expresiei poetice) numea dinamism expresiv, mai precis pozitiv, caracterizat prin dominanta substantivelor și a verbelor și apariția unor noutăți ale semnificației: „pașii cad înrolați într-o pereche de bocanci/ luați cu împrumut de la un cămătar/ ce-și bate coada cnutului de coapsă și mă așteaptă”; „un elefant negru ce poartă undergroundul în mațe/ minciuna mea și ciuda tu ești leagănul conspirației”. Construcții de acest fel conduc la insolitarea așteptărilor cititorului, de unde și prospețimea versurilor sale, ducând astfel la „rezultatul” poetic pe care criticul spaniol îl numește ruptura sistemului.

Poezia se mulează pe o realitate grim, tragicomică din care lipsește însă insipidul, insistând pe „condiția cotidianului”, care, deși împinsă spre abjecție ori penitență nerevendicată, lasă totuși să se strecoare și sensibilitatea sinelui: „de-ar fi cineva să ne apuce de șolduri/ când ne ducem la fund/ și-o coadă de pește să ne pună în loc/ să ne trimită prin beznă/ cu lampionul între ochi/ să ne iubească distanța frânghiei/ ce se roade de pod/ când nasul tău de porțelan se umple de sânge și os/ de ți-am putea auzi sufletul cum râde cu hohot/ acolo pe margine am vrut să ajungem cu toții”.

Mai mult, există în poezia sa acest sentiment (trans)național, și anume deteritorializarea, întâlnit la mulți poeți basarabeni – amintesc aici cum încheie Iulian Fruntașu poemul „Țara mea”: „umilă această poveste a speranței/ când pe drumurile înfundate doar ploaia și vântul/ ridică frunze uscate și fusta/ într-un gest inutil la răscruce/ să vină cineva să te”. Peregrinarea continuă între gări, aeroporturi, autocare, E581 insinuează o stare intermediară, vamală, iar cele mai grăitoare sunt poemele „racord E581” și „călare pe rucsac”: „femei care-și târșâie șlapii pe faianța aeroportului/ de parcă ar fi acasă la cine/ încep să devin unul de-al casei nimănui; „devin sentimental și vulnerabil distanțele mă distrug/ într-un fel fiziologic/ parcă nimic din toate astea nu trebuiau să fie atât de triste/ nimic din zboruri din acest caleidoscop cosmopolit”.

Poetul profită din plin de libertatea expresiei și a cuvântului având la dispoziție toate resursele, în special cele considerate „nepoetice”: de la limbajul de stradă, științific ori tehnic până la argou și jargon. Toate aceste aspecte alcătuiesc mozaical o reinterpretare a poeziei de astăzi, deschisă culturii hip-hop, poeziei slam, de tip performance, spontană &/ pusă pe muzică.

stepă și transă e un debut care trebuie (re)abilitat și adus în atenția cititorilor pentru că Dumitru Fanfarov ne pune la îndemână un soi de vulgata personală și provincială gata să sancționeze, să comită sacrilegiu, să iubească aproapele, chiar dacă: „piesele nu se discută/ se înfruntă/ și iată mecanismul curge”.

Dumitru Fanfarov, „stepă și transă”, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2020, nr. pagini: 84


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Artyom Kulikov pe Unsplash

despre autor

Daniela Vizireanu

Studentă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, Daniela Vizireanu (n. 1999, Brăila) a publicat poezie în revistele & platformele online:  Parnas21O mie de semneNoise poetry. Traduce poezii, scrie cronici de carte pe blogul personal Literatura de cartier. 

scrie un comentariu