libhumanitas.ro

Olga Romanoff, nepoată colaterală a ţarului Nicolae II, ne spune, în această carte de memorii, fascinanta poveste a unei prințese a cărei familie a reușit să scape din mâinile bolșevicilor.




Traducere și note de Cristina Balinte; Colecția Memorii/Jurnale; Humanitas, 2020

Copilăria ocrotită din labirintica Provender House, în Anglia profundă, educația atipică oferită de o mamă severă și snoabă, cu origini scoțiene și scandinave, și un tată mai relaxat și indulgent, a cărui ocupație înscrisă pe certificatul de naștere al Olgăi era cea de „prinț al Rusiei“, viața în natură, caii, legendele familiei, bijuteriile și mobilele care mai amintesc o vreme, până a fi vândute, splendoarea vieții de odinioară, toate sunt relatate cu umor, cu realism și într-un mod foarte personal.

„La fel de fascinantă, excentrică și amuzantă ca strămoșii ei, prințesa Olga e o adevărată Romanov.“ – Russian Roulette Magazine

„O carte de memorii ieșită din comun, foarte personală și evocatoare, care-i dezvăluie citito­rului viața Romanovilor supraviețuitori și a membrilor familiei imperiale ruse.“ – Russian Art and Culture

Cartea poate fi cumpărată de la:


Fragment

Nu putea fi un contrast mai mare decât acela dintre educația mea, în sălbăticia rurală din Kent, și copilăria tatei, în Rusia imperială.

Tata, prințul Andrei Romanov, era nepotul cel mai mare al țarului asasinat Nicolae II. În certificatul meu de naștere, ocupația lui declarată este de „prinț al Rusiei“. Mama, Nadine McDougall, cea de‑a doua soție a tatei, făcea parte din bogata familie de viță nobilă McDougall.

Copilăria mea s‑a desfășurat într‑un cadru în care atmosfera generală din The Darling Buds of May* se îmbina cu aceea a serialului de epocă Downton Abbey. Cred că am avut o copilărie cu adevărat idilică.

M‑am născut la 8 aprilie 1950 și am crescut pe domeniul de la Provender, într‑o casă cu trecut istoric care mai avea unele elemente de arhitectură din secolul al XIII‑lea, situate lângă Faversham, în comitatul Kent.

(…)

Bineînțeles că viața tatei în Rusia fusese complet diferită de a mea. Se născuse și crescuse într‑un palat. Înainte să se stabilească în Anglia, supraviețuise deja amenințării unui pluton de execuție bolșevic. Atât el, cât și familia sa fuseseră norocoși că reușiseră să scape cu viață din Rusia. Bunicul meu patern a fost marele duce Aleksandr Mihailovici, căruia i se spunea „Sandro“. S‑a căsătorit cu marea ducesă Ksenia Aleksandrovna, fiica lui Alexandru III și a soției sale de origine daneză, Dagmar, care a devenit împărăteasa Maria Feodorovna. Alexandru și Dagmar au avut șase copii: Nicolae II (Nikolai), Aleksandr, mort în fragedă pruncie, Gheorghi, care a murit de tuberculoză în 1899, Ksenia, bunica mea, Mihail și Olga. Sandro era nepotul lui Nicolae I, iar Ksenia strănepoata acestuia. Cei doi soți erau, așadar, veri primari din două generații diferite. După ce a scăpat din Crimeea și s‑a stabilit în Franța, Sandro a scris două cărți de foarte mare succes despre viața pe care o dusese în Rusia, Once a Grand Duke ( Am fost odată mare duce) și Always a Grand Duke (Mare duce pentru totdeauna). Ksenia și Sandro s‑au căsătorit în 1894. Mătușa ei, prințesa de Wales – mai târziu, regina Alexandra a Marii Britanii – a venit, cu ocazia nunții, la Sankt‑Petersburg, iar regina Victoria le‑a trimis un dar. Fiecare invitat a primit ca amintire o punguță brodată cu monograma cuplului, închisă cu un șiret și plină cu migdale franțuzești. Mai târziu, în același an, tatăl Kseniei, țarul Alexandru III, a murit, iar fratele ei, Nicolae, a devenit marele țar. Cel căruia în copilărie i se spunea „Nicky“ avea să cunoască îngrozitorul destin care îi aștepta atât pe el, cât și întreaga lui familie. Până la treizeci de ani, bunica a avut șapte copii. Bunicul a asistat la toate nașterile, un lucru neobișnuit pentru acele timpuri. Era un bărbat nemaipomenit, cu vederi înaintate. După revoluție, până și sovieticii au avut, pare‑se, o părere bună despre el. Înființase Forțele Aeriene Ruse, a fost amiralul flotei, ministrul marinei comerciale și chiar a inițiat la Paris un club pentru aviatori. Și tot așa – Sandro le‑a făcut pe toate.

Primul lor copil a fost Irina, mătușa mea Titti, o mare frumusețe care, la optsprezece ani, s‑a căsătorit cu prințul Feliks Iusupov – ajuns, mai târziu, unul dintre asasinii lui Rasputin. Ksenia a adus pe lume câte un prunc la fiecare optsprezece sau douăzeci de luni. În afara Irinei, toți ceilalți au fost băieți – Andrei, tatăl meu, urmat de Feodor, Nikita, Dmitri, Rostislav și Vasili. (…)

Tata s‑a născut în Palatul de Iarnă, în 1897. A fost singurul dintre copiii Kseniei și ai lui Sandro întâmpinat la venirea pe lume cu douăzeci și una de salve de tun. Gestul era neobișnuit – salvele de tun însemnau o onoare de care trebuia să se bucure în exclusivitate fiul și moștenitorul țarului –, dar fusese îndeplinit spre a‑i face pe plac împărătesei, mama Kseniei. Aceasta își exprimase dorința ca nepotul său cel mai mare să primească toată cinstirea cuvenită unui mare duce. (…) Tata s‑a născut pe 25 ianuarie – 25 ianuarie al nostru –, după calendarul vechi, iulian, adică într‑o zi diferită de cea după stilul nou, gregorian, într‑o cameră din aripa unde se aflau apartamentele private, întrucât Ksenia intrase brusc în chinurile facerii. Camera avea un plafon de formă octogonală și îi servea lui Nicolae II drept salon de muzică. Astăzi este deschisă uneori publicului, cu ocazia expozițiilor speciale găzduite acolo. Ferestrele camerei aveau câte două rânduri de sticlă, ca un model timpuriu de geamuri duble. Așa că bunicul meu, Sandro, a scris data, ora nașterii și numele copilului în partea din interior a ferestrei.

*

La sfârșitul lui 1916, cu doar câteva luni înainte de revoluție, soțul mătușii Titti, Feliks Iusupov, a fost implicat în uciderea lui Grigori Rasputin. Acel așa‑zis „călugăr nebun“ din Siberia devenise un apropiat al țarului și al țarinei, pentru că era singurul care îl putea ajuta pe Aleksei în privința hemofiliei. Mulți nu îl sufereau însă, și nu aveau nici o încredere în influența lui.

Tata îl îndrăgise mult pe Rasputin. Ne‑a spus că nici vorbă să fi fost călugăr. Nu se spăla, îi plăcea să bea, îi plăceau femeile, purta părul lung – dar am cunoscut o sumedenie de astfel de oameni în anii ’60. Tati a susținut mereu că Rasputin era un om bun și că, într‑o zi, va ieși la iveală întreg adevărul. Chiar a avut o putere vindecătoare sau, cum i se spune astăzi, bioenergie. Și tatăl lui fusese un fel de mistic, un vraci de cai, mai exact. Când un cal era rănit, atingea cu palmele trupul animalului, care se întrema curând. Așa au auzit țarul și țarina despre Rasputin.


Prințesa OLGA ANDREEVNA ROMANOFF (n. 8 aprilie 1950, Londra) este fiica prințului Andrei Aleksandrovici al Rusiei (cel mai mare nepot al ultimului țar al Rusiei, Nicolae II, executat de bolșevici în 1918, alături de familia sa) din cea de a doua căsătorie a acestuia, cu Nadine Sylvia Ada McDougall. În 2017 Olga Romanoff și‑a publicat, în colaborare cu Coryne Hall, cartea de memorii Princess Olga: A Wild and Barefoot Romanov. Din data de 3 decembrie 2017 a devenit președinta Asociației de familie Romanov.

CORYNE HALL este istoric, jurnalist și consultant specializat în Rusia imperială (dinastia Romanov) și casele regale din Europa. Pe lângă articolele publicate în Majesty Magazine, The European Royal History Journal, Royal Russia, Sovereign și Royalty Digest Quarterly, a scris numeroase cărți: Little Mother of Russia: A Biography of the Empress Marie Feodorovna 1847–1928 (1999); Once a Grand Duchess: Xenia, Sister of Nicholas II (în colaborare cu John Van der Kiste) (2002); Imperial Dancer: Mathilde Kschessinska and the Romanovs (2005); Hvidøre: A Royal Retreat (2012); Apapa: King Christian IX of Denmark and his descendants (în colaborare cu Arturo E. Beéche) (2014); Princesses on the Wards: Royal Women in Nursing Through Wars and Revolutions (2014); The Romanovs (în colaborare cu Arturo E. Beéche) (2017); Princess Olga: A Wild and Barefoot Romanov (în colaborare cu AS Prințesa Olga Romanoff) (2017); Imperial Crimea: Estates, Enchantment and the Last of the Romanovs (în colaborare cu Greg King, Penny Wilson & Sue Woolmans) (2017); The Royal House of Bavaria, vol. 1 (în colaborare cu Arturo E. Beéche (2018); To Free the Romanovs: Royal Kinship & Betrayal in Europe 1917–1919 (2018), Queen Victoria and The Romanovs: Sixty Years of Mutual Distrust (2020).

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here