David Wallace-Wells, editorialist pe probleme de climă, a scris una dintre cele mai puternice şi mai răvăşitoare cărţi despre om pe care le-am citit vreodată. Nişte reacţii deloc de condamnat după ce citeşti „Pământul nelocuibil” ar fi să mergi la biserică şi să aprinzi măcar o lumânare ori să tot cauţi pe net despre cum poţi să-ţi construieşti un adăpost anti-apocalipsă ori să cazi pe gânduri, conştient că viitorul nepoţilor tăi ar putea semăna cu un coşmar.
Sfârşitul lumii, aşa cum se poate citi el în cartea lui David Wallace-Wells, vine din utilizarea inconştientă a resurselor naturale şi din eliberarea dincolo de limită a carbonului în aer. Spirala tragediei omenirii face ca mai mult carbon în aer să ridice temperatura atmosferei şi de aici tot felul de consecinţe de care omul obişnuit nu este sau nu vrea să fie conştient. Fiecare jumătate de grad cu care creşte temperatura globală are un impact colosal asupra vieţii pe Pământ şi toate fenomenele anormale pe care oricine le poate observa de câţiva ani – cele legate de defazarea anotimpurilor ori de precipitaţiile decalibrate ori de incendiile de vegetaţie – duc înspre ideea de altă normalitate.
Datele lui Wallace-Wells sunt copleşitoare: şapte milioane de morţi anual, numai din cauza poluării aerului; la nivel global, unul din şase decese este cauzat de poluarea aerului; 95% din populaţia lumii inspiră aer periculos de poluat… Sunt zeci, sute astfel de constatări, care nu ţin de o exploatare tabloidă a informaţiilor, ci de o stare de fapt. Fenomene naturale care nu s-au petrecut, la o asemenea instensitate timp de sute de ani sau de secole, au devenit ceva comun în ultimul deceniu.
Wallace-Wells spune că este vorba chiar de un „Holocaust natural”. El povesteşte despre iniţiativele liderilor politici de a stabili nişte principii prin care măcar să se încetinească ritmul eliberărilor de noxe, însă datele concrete din această carte arată că, deşi se discută, consecinţele sunt din ce în ce mai sumbre pentru viitorul omenirii.
Şi-apoi, câte ţări reciclează plasticul sau sticla? Câţi dintre noi nu aruncăm mâncarea care ne prisoseşte? Ce facem cu hainele vechi? Mai ţineţi minte cum se spălau covoarele la râu, nu mai departe de acum vreo două decenii?
Din păcate, deşi Wallace-Wells încheie într-un soi de formulă demnă de Barack Obama – „cred că putem” – şi vorbeşte despre diverse soluţii oarecum fanteziste de captare a carbonului din aer, cartea aceasta te convinge că noua normalitate a omenirii, pe care o vom tot experimenta în următorii ani sau chiar în următoarele decenii, este cea a fenomenelor meteo extreme şi a tot ce aduce cu sine încălzirea globală: migraţia climatică, dispariţia unor specii care nu se vor putea adapta noilor condiţii şi, nu în cele din urmă, tot mai multe conflicte peste tot în lume.
„O încălzire de cinci sau şase grade este puţin probabilă până în 2100. IPCC furnizează o predicţie medie de peste patru grade, dacă vom continua să urmăm calea actuală a emisiilor. Se vor produce astfel ceea ce azi par dezastre de neconceput – incendii de vegetaţie care vor arde de 16 ori mai mult pământ în America de Vest, sute de oraşe inundate.”
Cartea aceasta este plină de scenarii legate de ce se poate întâmpla la o încălzire de peste trei grade. Teribil e că logica în care merg lucrurile şi comportamentul uman din ultima sută de ani spun că direcţia se va păstra, iar când cei mai mulţi oameni îşi vor da seama că nu se mai poate aşa, va fi deja prea târziu.
David Wallace-Wells, „Pământul nelocuibil. Viaţa după încălzirea globală”, Editura Litera, anul publicării: 2019, nr. pagini: 320, traducere din limba engleză: Elena Macoviciuc/Graal Soft
Cartea poate fi cumpărată de pe libris.ro.
scrie un comentariu