carturesti.ro

„Probabil cel mai amplu tablou al Chișinăului anilor 2000”, după cum l-a apreciat Moni Stănilă, „Perestroika Boys” este cel mai recent roman al antropologului și jurnalistului cultural Dinu Guţu.  

În romanul tău recent, Perestroika Boys, despre care ai spus în Suplimentul de cultură că e mai degrabă un hibrid între docuficţiune şi volum de istorii sociale, prezinţi o imagine a oraşului Chişinău de acum vreo 20 de ani. Cui crezi că i se potriveşte o astfel de lectură?

Chiar nu știu, nu m-am gândit în timp ce scriam care este publicul țintă. Ce mi-am dorit e să fie înțeleasă și acceptată de cei cu care am trăit acele vremuri și care sunt și personajele cărții. Și apoi mi s-a părut important să nu falsific în zona de limbaj, pentru că limbajul e gândire și e atmosferă a unui spațiu. Nu mi-am dorit neapărat o carte despre Basarabia pentru publicul românesc (s-au tot făcut), ci una care să fie credibilă și pentru Chișinău. Ca să revin la întrebarea ta, i se potrivește oricui e interesat de acea zonă și în general de trecutul recent post-socialist înțeles ca ascensiune a neoliberalismului ca „the only game in town”. Au citit-o și mulți prieteni bucureșteni și s-au regăsit în poveștile haosului acelor ani.

Tot în interviul menţionat, ai precizat că în 2002 ţineai jurnal. Mai ai şi astăzi un jurnal? Este el util ca exerciţiu literar sau îl priveşti mai degrabă ca pe un clasor cu timbre, ori un album foto, în care te mai uiţi din când în când împins de nostalgie?

Țineam un jurnal la insistențele lui taică-miu, și era oarecum cenzurat tot de frica de-a nu fi găsit vreodată. M-a ajutat să recompun niște zone de atmosferă din Perestroika Boys și să revizualizez niște amintiri din Chișinăul acelor ani. Altfel nu sunt foarte apropiat acestei zone, cred că se pierde tipul ăsta de scriitură auto-introspectivă. O fi fost înlocuită de meditație și mindfullness, cine știe?

Ai debutat ca scriitor în 2017, cu romanul Intervenţia, dar sunt surprins să constat că nu te consideri scriitor. De ce spui asta şi când crezi că un tip ale cărui cărţi se găsesc în librării se poate intitula scriitor?

Identitățile sunt suficient de fluide și în principiu ți le cam alegi. În cazul meu am alte identități care m-au format mai degrabă, partea cu „literatura” a venit mult mai târziu și ca un hobby, sau ca o nouă modalitate de expresie acolo unde am văzut limitele academicului. Dar de aici până la titulatura de scriitor e cale lungă. Nu fac bani sau o carieră din asta neapărat. Din câte știu, librăriile fac azi mai mulți bani din ceaiuri la suprapreț și chițibușuri de făcut cadou decât din cărți, așa că nu-i suficientă existența volumelor tale acolo.

A fost diferită experienţa scriiturii din perioada în care ai lucrat la Intervenţia de cea în care ai construit Perestroika Boys? Ambele spun poveştile unor generaţii, ale unor grupuri…

Intervenția a venit mai mult ca o joacă, a fost ca un apendice al tezei de doctorat și include partea de povești pe care nu le puteam plasa într-o etnografie academică (Am văzut că nu ți-a plăcut, no worries). Perestroika Boys a apărut din senin, odată cu un incident nefericit care a marcat gașca clasei noastre, și a fost mai degrabă terapeutică și cu o nevoie de a ne înțelege prin revizitarea anilor de liceu care ne-au marcat.

Una dintre cheile în care poate fi citit Perestroika Boys este cea a crizei identitare. Este personajul tău Dima, un neîmplinit din punctul de vedere al identităţii sociale, o metaforă a felului în care priveşti azi Republica Moldova?

Într-adevăr, cum am mai spus, motorul acțiunii în PB e tocmai criza identitară a Republicii Moldova văzută prin ochii lui Dima, un adolescent care se radicalizează pentru că devenind naționalist român la Tiraspol e hăituit, la Chișinău se râde de accentul lui și de condiția de „separatist-transnistrean” iar în România e văzut ca un ciudat exotic. Toate pe fundalul unei crize sociale profunde. Imaginează-ți intrarea societății de consum așteptată ca pe Dumnezeu fără ca majoritatea să-și permită bunuri de consum. De aici până la răsturnarea unui întreg etos a fost un pas. Fetișizarea mărfii, sărăcia și criminalitatea au mers mână-n mână.

La final, îţi propun un exerciţiu de imaginaţie: dăruieşti cartea cu autograf preşedinţilor României şi Republicii Moldova. Ce scrii pentru fiecare?

Dlui Iohannis, cu speranța că va înțelege un pic mai mult despre „frații” pe care i-am lăsat în urmă.

Dnei Sandu, o dioramă a unei Moldove pe care trebuie s-o lăsăm în urmă.

Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 256

Puteţi cumpăra cartea de la:

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here