cronici recomandări

Dovezile unei originalități fermecătoare: „Fericire clandestină. Proză scurtă 1971-1977” de Clarice Lispector

Scriitoarea Clarice Lispector a țesut în jurul propriei vieți un turn al unei proze cu o voce unică, un glas care nu a vrut să se lovească de reguli, de cenzură, de așteptările celorlalți. A lăsat în urmă o operă splendidă care servește drept model celor care îi privesc literatura cu admirație. E timpul ei, e timpul prozei sale în continuare, așa cum ne-ar fi spus azi dacă ar mai fi fost alături de noi.

Are în lunga sa listă de titluri mai multe volume de povestiri care i-au adus faima și i-au consolidat reputația, chiar dacă au existat atunci voci care încercau să îi denigreze creația: Legături de familie (1960), Legiunea străină (1964), Fericire clandestină (1971), Via Crucis a trupului (1974), Unde ai fost noaptea trecută (1974), Viziunea splendorii (1975), Frumoasa și bestia (postum, 1979) și de romanele Candelabrul (1946), Orașul asediat (1948), Patimile după G.H. (1964), O ucenicie sau Cartea plăcerilor (1969) și Ora stelei (1977).

Ocupă azi un loc binemeritat în topul scriitorilor universali, al celor pentru care literatura nu mai are dată de expirare, ci doar un drum continuu, cel al operelor pentru care nu există „maturitatea târzie”, ci doar o viață veșnică, bogată, prelungită de noile ediții și generații de cititori.

La Editura Humanitas Fiction a apărut astfel un nou volum de proză scurtă, Fericire clandestină. Proză scurtă 1971-1977, și care urmează celui dintâi volum, Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1964, parte din integrala prozei scurte lispectoriene.

Femeile din povestirile lui Clarice Lispector sunt parte din viața ei, adesea personaje pasagere, poate o vecină, poate o întâlnire spontană, poate un chip care, la un moment dat, i-a atras atenția cumva. Visul cucerește realitatea, jurnalul intră în miezul prozei și o transformă într-un gen peste care nu se poate pune doar o etichetă. Intimismul lui Clarice Lispector depășește granițele propriului gen, cucerind teritorii noi, extrăgând din viață și din propriul sine, în același timp, povestirile din acest volum.

A inovat fără să o știe, a parcurs un drum prea puțin străbătut și, în fond, neexplorat de nimeni căci subconștientul a scos la iveală un univers în care realitatea trebuia să capete noi valențe pentru a încadra povestirile lui Clarice Lispector. Alienarea, identitatea, căutarea unor noi înțelesuri în ce privește propria viață și viața în genere au făcut din autoare un reprezentant de seamă al genului.

Există o fluiditate a lucrurilor, o transformare neașteptată a certitudinilor, pentru niciun contur nu există garanția că nu se va transforma în cele din urmă. Alunecări, dacă vreți, dar alunecări ale conștiinței, voite, exersate sau provocate, iar de aici se naște literatura în forma ei pură, nealterată:

„…dar cine știe, poate s-a întâmplat pentru că și lumea este un șobolan, iar eu crezusem că eram pregătită și pentru șobolan. Pentru că îmi închipuisem că sunt mai puternică. Pentru că făceam din iubire un calcul matematic greșit: credeam că, însumând înțelegerile, iubeam. Nu știam că numai însumând neînțelegerile iubești cu adevărat”.

Hrana noilor povestiri se află mereu la granița dintre ceea ce poți extrage din subconștient, din ceea ce poți lăsa să curgă în mod natural și ceea ce alegi să transformi din mediul exterior, trecând tocmai prin acest filtru personal, intim.

Fragmentele din viață, înregistrate în acest jurnal al tot ceea ce este omenesc, se transpun în aceste povestiri care compun filozofia trăirilor lispectoriene. O întâlnire cu un poet ratat, în „Bărbatul care a apărut”, naște cadrul pentru remarcabila ușurință a scrisului, a modului în care conștientizarea condiției umane (inevitabila moarte) e prinsă în țesătura unei fraze:

„Așadar, a citit poezia. Era pur și simplu o minunăție. Amesteca înjurături cu lucrurile cele mai delicate. Ah, Claudio – îmi venea să strig – noi toți suntem niște ratați, noi toți vom muri într-o bună zi! Cine? Dar cine poate afirma în mod sincer că a reușit în viață? Succesul este o minciună”.

A o citi pe Clarice Lispector devine o lectură terapeutică în sensul acceptării și exersării răbdării în fața vieții, a înțelegerii depline a felului în care viața curge în aceeași unică direcție, fără a avea nimic tragic în asta.

Relațiile cu oamenii, plăcerile, durerea, analiza originală a sinelui, izolarea și încercarea de a găsi sensul în lucruri, în existență sunt acoperite de introspecția prin scris, de rândurile care, în același timp, îi dedică vieții opere nepieritoare, ca în povestirea „Furtună de suflete”:

„Deschid ochii larg, dar niciun folos: doar văd. Secretul însă, pe acesta nici nu-l văd, nici nu-l simt. Pickupul e stricat, și să trăiești fără muzică înseamnă să-ți trădezi condiția umană, care e înconjurată de muzică. De altfel, muzica este o abstracțiune a gândirii, vorbesc de Bach, de Vivaldi, de Handel. Nu pot scrie decât dacă sunt liberă, și liberă de cenzură, altfel mor”.

A o citi înseamnă a face un exercițiu al acestei introspecții, a îmbina plăcerea lecturii unei opere profunde cu o reverie aparte născută doar de literatura fără vârstă.

Temele lui Clarice Lispector se descifrează prin exercițiu, prin garda pe care cititorul o lasă deoparte, prin felul în care își lasă simțurile să fie învăluite de proza scurtă a uneia dintre cele mai apreciate scriitoare ale ultimului secol. Din complexitatea unei minți care nu a vrut să facă niciun compromis în fața propriei opere ne rămân azi dovezile unei originalități fermecătoare.

Clarice Lispector, „Fericire clandestină. Proză scurtă 1971-1977”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2022, nr. pagini: 264, traducere: Anca Milu-Vaidesegan

Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă: Earl Wilcox / Unsplash

despre autor

Mihaela Pascu-Oglindă

Scriitoare şi critic literar, absolventă a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București.

A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018 și volumul de poezii „Mijloace nefaste de supraviețuire” (2021).

Din octombrie 2019 a înființat clubul de lectură CititOARE care se organizează lunar. Cronicile de carte apar pe citestema.ro și în Suplimentul de cultură.

scrie un comentariu