Literatura este una dintre mărturiile constante ale luptei noastre de eliberare. Este un ansamblu de mecanisme artistice, istorice și culturale care, luate la un loc, ne permit înțelegerea adecvată, prin referințe de loc și de cauză, a unor evenimente care ne-au transformat și ne-au schimbat parcursul nostru social și evoluționist. O mostră de literatură care surprinde aproape cinematografic o etapă de tranziție dintre epoca lui Ceaușescu și eliberarea revoluționară română este cartea jurnalistei și absolventei de Drept, Daniela Rațiu, din colecția Biblioteca de Proză Contemporană de la Litera, intitulată „Ultimul an cu Ceaușescu”.
Autobiografic în esență (lucru pe care pot doar să-l intuiesc), romanul spune istoria unei fetițe care își trăiește viața în amurgul epocii comuniste române, în acea fază când sărăcia este un element sine qua non pentru România, când inflația „devora” economiile tuturor, iar rândurile pentru carne, lapte sau ouă erau adevărate organisme vii, antrenate feroce să supraviețuiască oricăror intemperii.
Dacă îţi place citestema.ro:
Cozile sunt un personaj aparte pe care autoarea îl explorează cu fascinația omului care nu mai are ce pierde:
„Coada e nervoasă. Animalul-coadă se mişcă de parcă măruntaiele-i sunt cuprinse de furie. (…) Coada se unduiește, coada se agită, coada nu mai are răbdare.(…) Coada respiră ușurată.(…) Coada oftează, nu mai are răbdare, e dezamăgită”.
Și foamea devine o personificare a acelor vremuri:
„Carnea de plămân e bună. Mai bună decât foamea. Mai bună decât să-ți auzi mațele chiorăind. Mai bună decât durerile de cap din cauza foamei”.
Ansamblul narativ al romanului pare să înceapă de la individual la colectiv și viceversa, oscilând între singurătatea rezistenței ascunse, în care oamenii ascultă pe furiș Europa Liberă, și colectivitatea ideii de eliberare, în momentele când Revoluția începe să avanseze cu rapiditatea unui bulgăre de zăpadă. Anonimatul siguranței pare să fie înlocuit treptat cu dârzenia și furia dorinței de a scăpa din acest imaginarium comunist absurd.
Vocea copilului începe să se maturizeze, să se mute de la foamea măruntaielor la foamea de a ieși din condiția sclavului ideologic, în doar un an. Și ce an, dragi cititori. Un an în care românii încep să resimtă acea fisură din carapacea artificială a sloganurilor ceaușiste, să vadă cu un ochi măcar cum se despică acea cortină dintre absurdul sărăciei și valoarea intrinsecă a convingerilor cu care trebuie să conviețuiască.
În ciuda subiectului controversat care s-ar putea să-i atingă pe nostalgicii trecutului, romanul Danielei Rațiu nu este „încă o carte despre comunism”, ci este „acea carte” care răvășește sentimentalismul acelor timpuri. Unul dintre meritele acestei cărți e că nu are o vârstă, poate fi citită și de cei care s-au vindecat de pe urma acestei molime și de cei născuți mult timp după, oferindu-le celor din urmă o perspectivă clară, convingătoare asupra acelei epoci.
Nu cred că mă voi înșela afirmând că este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultima perioadă. Descrierile ample, atmosfera impregnată cu observațiile unui copil din vremuri tranzitorii, elocința cu care autoarea apasă pe punctele nevralgice ale traiului în România comunistă (apatia socială, penuria, fuga și persecuțiile) – toate au dat cărții acel impact pe care-l caut în aproape toate lecturile mele, și anume de a schimba ceva în propria-mi percepție asupra unei lumi în schimbare.
Daniela Rațiu, „Ultimul an cu Ceaușescu”, Editura Litera, anul publicării: 2022, nr. pagini: 288
Cartea poate fi cumpărată de la:
scrie un comentariu