Banana Yoshimoto (pe numele adevărat Maiko Yoshimoto) s-a născut în 1964, la Tokyo, și s-a bucurat de un succes fulminant cu primul său roman, Kitchen, publicat când avea doar douăzeci și trei de ani, în 1987. Romanul a fost distins cu Premiul Kaien și Premiul Ministerului Educației pentru încurajarea tinerilor artiști și ecranizat în 1989 în regia lui Yoshimitsu Morita. În traducerea Irinei Holca, la editura Humanitas Fiction a fost recent publicat acest roman „onest și seducător” (The New York Times).
Pentru Mikage, protagonista romanului care, în 1987, cucerea întreaga Japonie, bucătăria e locul cel mai sigur din lume, locul în care îți poți regăsi o nouă familie, locul în care singurătatea e mai puțin tăioasă decât în mijlocul lumii de afară. Romanul e o meditație modernă asupra felului în care ne putem regăsi drumul atunci când rămânem singuri pe lume, despre cum vindecarea e un proces complex (în aceeași carte veți regăsi și povestirea Lumina lunii care dezvoltă mai mult tema pierderii și a acceptării pierderii).
Povestea lui Mikage e una în care dragostea își face din nou loc în viața sa, mai întâi printr-o redescoperire a locului în care, până nu demult, se țeseau amintirile cu bunica sa:
„Sub lumina unui neon mic, tacâmurile, fiecare cu rânduiala lui; pahare strălucitoare. Privite mai îndeaproape, chiar dacă nu erau seturi, erau toate de calitate. Mai ales vasele în care se prepara mâncarea... dar, de exemplu, și bolurile sau farfuriile pentru mâncărurile gratinate, farfuriile mari sau halbele de bere cu capac, toate erau excelente. Yūichi mi-a dat voie să mă uit și în micul frigider: totul era frumos și ordonat, nimic aruncat la întâmplare.
Am încuviințat mormăind și m-am plimbat peste tot. Era o bucătărie frumoasă. M-am îndrăgostit de ea la prima vedere”.
Aceasta este prima intrare într-o nouă viață, e locul în care speranța poate dospi încet, înconjurată de căldura dată de încredere și siguranță, de Yūichi și Eriko Tanabe, un fiu și un tată care alege, după pierderea soției, să devină el însuși femeie și să trăiască viața onorându-și dorința de a găsi fericirea.
Pentru Mikage, „oricât de bine și fără griji ar trăi un copil și un om în vârstă, între ei se află mereu un gol care nu poate fi umplut”, iar acest spațiu devine o zonă în care nesiguranțele își fac loc, fricile se instalează într-un timp în care singurătatea devine realitatea protagonistei chiar și atunci când crede că s-a împăcat cu o existență în care se consideră singură pe lume. Firul invizibil o aduce însă înapoi spre Yūichi care, în urma unui eveniment tragic, va avea nevoie de același sprijin pe care Mikage îl primise din partea familiei Tanabe. Doi orfani, așadar, caută nu doar drumul către celălalt, ci și propria vindecare prin forțele care nu trebuie să depindă de altă persoană:
„În întunericul acestui drum pustiu de munte, oare pe la ce vârstă mi-am dat seama că nu-mi pot lumina calea decât prin propriile forțe? Că, deși am fost crescută cu dragoste, am fost mereu singură?”
În tot acest timp, bucătăria lui Yūichi continuă să fie locul sigur în care un simplu ceai poate să aline, o canapea poate să fie simbolul odihnei neîntrerupte, căci nu întâmplător aici nimic nu e dezordonat și oricum ar părea la prima vedere, canapeaua din bucătărie înseamnă familie, confort, liniște.
Procesul de vindecare prin care trec Yūichi și Mikage nu este unul ușor, iar Banana Yoshimoto identifică, de fiecare dată, încercările care ar putea trece neobservate în ochii celor care, deși parte din aceeași familie, nu acordă suficientă atenție celor de lângă ei.
Pentru Mikage, simpla prezență a lui Yūichi e garanția unei vieți care poate să continue, recunoscând, în egală măsură, că nimic din această călătorie nu se apropie de final și că, dintr-o anumită perspectivă, greul pe cont propriu e abia la început:
„Dacă ignoram tot ce exista în afara noastră, ce avea să ni se întâmple, ne simțeam la adăpost, învăluiți de căldura plăcută. Dar mă îngrozea presentimentul că, în cele din urmă, va trebui să ne înfruntăm temerile. Orfani amândoi, simțeam cum singurătatea se multiplică în întuneric”.
Temerile, doliul, acceptarea pierderii, calea către vindecare sunt elementele unui roman echilibrat și original. Felul în care scriitoarea Banana Yashimoto a extras din miezul vieții simbolurile unor confruntări de care, mai devreme sau mai târziu, nu e nimeni ferit rămâne, până în prezent, un exemplu în literatura universală.
Cea mai mare lecție pe care o deprindem din Kitchen e cea a importanței legăturilor umane, a felului în care ar trebui să ne purtăm de grijă unii celorlalți și, nu în ultimul rând, a drumului pe care îl avem cu toții de parcurs atunci când vorbim de vindecare, descoperirea sinelui sau acceptarea fragilității umane.
Banana Yoshimoto, „Kitchen”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2024, nr. pagini: 176, traducere şi note: Irina Holca
Cartea poate fi cumpărată şi de la: libhumanitas.ro, libris.ro, carturesti.ro.
Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Annie Spratt / Unsplash
scrie un comentariu