Editura Litera a lansat colecția unică Biblioteca pentru copii, o colecție irezistibilă ce cuprinde cărţile de neuitat ale copilăriei, capodopere ale literaturii universale.
Scriitorii clasici ai literaturii și operele lor cele mai cunoscute și mai îndrăgite, poveștile care au fascinat generații, revin în atenția cititorilor de astăzi, mici și mari deopotrivă, într-o ediție de colecție impresionantă, într-o manieră grafică impecabilă, spre a fi (re)citite și păstrate în bibliotecă pentru generațiile următoare. Colecția are 100 de volume, disponibile prin abonament exclusiv pe site-ul Editurii Litera.
Biblioteca pentru copii reunește autori de marcă și personaje legendare și cuprinde unele dintre cele mai faimoase povești din lume; volume aflate pe lista celor mai citite, traduse și reeditate cărți pentru copii; cea mai tradusă carte din lume după textele religioase (300 de traduceri oficiale, inclusiv în Braille) – Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry; cărți care nu au lipsit niciodată din librării; volume cu ecranizări celebre.
Fiecare volum este o bijuterie veritabilă, cu un design de poveste. Primele apariții sunt Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry, Alice în Țara Minunilor de Lewis Caroll, Vrăjitorul din Oz de Frank Baum, Cartea junglei de Rudyard Kipling, Alice în Țara Oglinzii de Lewis Carroll, Crăiasa zăpezii de Hans Christian Andersen, Poveste de Crăciun de Charles Dickens, Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi, Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, Grădina secretă de Frances Hodgson Burnett.
Colecția este deja disponibilă prin abonament pe litera.ro, în fiecare lună fiind livrate două volume cu transport gratuit oriunde în România. În plus, prima lună de abonare are preț special, iar abonații primesc cadouri chiar de la activarea abonamentului.
În premieră, Editura Litera a lansat și opțiunea de abonament premium, care include avantaje suplimentare: o minunată lampă de noapte Micul Prinț, cadou în valoare de 299 de lei lei împreună cu volumul 52 și 10 cărți din colecția de lux Jules Verne, cadou în valoare de 399,90 lei, împreună cu vol. 100
Încă din 17 septembrie, colecția este disponibilă și la chioșcurile de presă: primul volum, Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry la preț de lansare de 9,99 lei, următoarele volume la 39,99 lei.
Ambasadorul colecției, Marian Râlea – Magicianul Poveștilor, ne mărturisește:
,,Iubire, joacă și poveste. Nu cunosc niciun copil care să nu aibă nevoie de aceste trei lucruri. Pentru mine, asta e magia, din aceste lucruri e făcută și sunt onorat defaptul că intermediez călătoria aceasta frumoasă a unor povești în care generații diferite se joacă împreună. Îmi doresc ca ele să ajungă pe rafturile tuturor copiilor și ca toți să se împrietenească la cataramă cu Alice, cu Micul Prinț, cu Dorothy, cu Gulliver, cu Mowgli.
Un copil are nevoie de iubire.
Are nevoie de libertate de visare.
Are nevoie de o bibliotecă. Biblioteca pentru copii.”
Vă invităm să urmăriți spotul de prezentare a colecției:
scrie un comentariu