Autoarea Mary Pat Kelly le ia interviuri atât lui Martin Scorsese, cât și celor alături de care a realizat capodopere precum Șoferul de taxi, Taurul furios, Regele comediei sau Băieți buni.
Robert De Niro, Paul Newman, Liza Minnelli, Nick Nolte și mulți alții oferă o perspectivă intimă și fără precedent asupra modului în care au fost gândite aceste filme iconice, dar și asupra obstacolelor care aproape au compromis realizarea lor.
Cartea, tradusă pentru Nemira de Anamaria Manolescu, se deschide cu un fragment despre „Crimele din Osage County: Bani însângerați“, ultimul film regizat Martin Scorsese.
Cu o prefață semnată de Leonardo DiCaprio și un cuvânt-înainte semnat de criticul de film Mihai Fulger, cartea le oferă cititorilor ocazia de a pătrunde în culisele vieții personale și profesionale a regizorului.
„Această carte ne invită în laboratorul de creație al lui Martin Scorsese, al cărui impact asupra cinematografiei a schimbat modul în care înțelegem azi filmul. Stranietatea ființei umane, profunzimea celor damnați, vina și salvarea celor neputincioși, toate fac parte din recuzita lui, spre toate se îndreaptă camera de filmat. Creativitatea lui nu e doar uimitoare, ci mai ales emoționantă. Simți că te afli în prezența unui om foarte valoros, a unui gânditor, a unui regizor unic, care a aruncat în aer convențiile cinematografice și și-a impus propriul stil, riscând, șocând, fascinând.
De la primele încercări până la marile reușite, această călătorie te va purta în culisele artei sale, pe platourile de filmare ale unor capodopere care au rescris istoria cinematografică, în inima celor mai tainice confesiuni, atât ale lui, cât și ale colaboratorilor săi, care iau cuvântul în această carte: Robert De Niro, Paul Newman, Liza Minnelli, Nick Nolte și mulți alții. Călătorie plăcută!“ declară Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.
Nu întâmplător, apariția cărții precedă premiera în România a filmului „Crimele din Osage County: Bani însângerați“, cel mai recent proiect regizat de Martin Scorsese. Dacă filmul va duce în prim-plan povestea captivantă a unei investigații criminale din anii ’20, cu Leonardo DiCaprio și Robert De Niro în rolurile principale, cartea le dezvăluie cititorilor, încă din introducere, detalii importante despre procesul de creație care a stat la baza realizării acestui film.
„Crimele din Osage County: Bani însângerați“ va fi lansat oficial pe 20 octombrie si va rula în cinematografele din întreaga lume, în rețeaua Cinema City.
„Martin Scorsese: O călătorie“, de Mary Pat Kelly, este o carte esențială pentru toți iubitorii de film și pentru cei pasionați de arta cinematografică. Cartea este disponibilă pe site-ul Editurii Nemira și în librăriile din întreaga țară.
scrie un comentariu