fragmente recomandări

Editura Polirom: FRAGMENT Azar Nafisi, „Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi”

scris de citestema.ro

Autoarea bestsellerului Citind Lolita în Teheran • „Cărţile nu ne pot salva de la moarte, dar ele ne pot ajuta să trăim şi, mai ales, să trăim cu speranţă.” (Azar Nafisi)

Azar Nafisi, Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi

Editura Polirom, 2022

Traducere din limba engleză de Adina Avramescu

Carte publicată și în ediție digitală

Uitarea este echivalentul morţii, ne spune Azar Nafisi, iar cărţile au fost dintotdeauna paznicii memoriei noastre. Cărţile ne transmit adevăruri care adesea nu pot fi rostite şi devin de multe ori forme de luptă eficiente împotriva regimurilor totalitare. În cele cinci scrisori imaginare adresate tatălui său, însoţite de inserturi autobiografice, autoarea aduce un elogiu nu doar literaturii rezistenţei, ci şi, mai ales, literaturii ca formă de rezistenţă. Sondând operele unor mari autori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood, Tim Morrison, David Grossman, Elias Khoury, Ray Bradbury, James Baldwin sau TaNehisi Coates, sunt puse în discuţie multe dintre marile probleme cu care se confruntă lumea contemporană: dezumanizarea, lupta femeilor şi a minorităţilor pentru drepturile lor, teocraţia iraniană şi derapajele antidemocratice din SUA, războaiele din Orientul Apropiat, tortura şi lagărele de concentrare, relaţia victimă-călău, pandemiile ş.a. Transpuse în ficţiune, toate aceste teme au făcut şi continuă să facă din cărţi lecturi subversive, incitante şi „periculoase”, înlocuind minciuna cu adevărurile pe care ele le dezvăluie. Citeşte periculos este o carte care nu ne poate lăsa tăcuţi şi nici indiferenţi.

 „Dar cum oare se explică faptul că atât de mulţi oameni recurg la idei, la imaginaţie şi frumuseţe atunci când li se ia tot ceea ce noi numim viaţă? Când nu mai au absolut nicio putere asupra vieţii şi asupra morţii lor? Când sunt în pragul morţii? Când ne confruntăm cu acte de o asemenea brutalitate şi cruzime, când ne pierdem speranţa de a mai fi oameni, ne întoarcem instinctiv la acele realizări ale omenirii care omagiază demnitatea, libertatea şi frumosul. Facem apel la empatie şi credinţa că, până şi în asemenea locuri aflate atât de aproape de moarte, rămânem totuşi în vecinătatea vieţii prin intermediul cărţilor, al artei şi al muzicii, prin ceea ce s‑a născut din dragoste, din pasiune şi din dorinţa de a comunica, din nevoia de a ne opune morţii şi uitării. La fel de important e faptul că, chiar în pragul morţii fiind, când nu ne putem alege modul în care trăim sau murim, mai avem încă posibilitatea de a alege cum să ne confruntăm cu acea moarte, cum să ne confruntăm cu călăul nostru: cu demnitate şi dragoste de viaţă sau de vidul oferit de moarte. Nu ne putem pierde speranţa într‑o lume care l‑a dat pe Rumi sau pe Shakespeare.” (Azar Nafisi)

Azar Nafisi şi‑a câştigat notorietatea cu bestsellerul Citind Lolita în Teheran. Fiică de politicieni (tatăl ei a fost primar al Teheranului în anii 1961‑1963, iar mama s‑a numărat printre primele femei alese în Parlamentul iranian în anii 1960), Azar îşi va face primii ani de şcoală în Anglia şi Elveţia. Se reîntoarce în Iran, unde este martoră la arestarea tatălui său. După terminarea colegiului, predă literatură engleză la Universitatea din Teheran şi la Universitatea Allameh Tabatabai. În 1981, pentru că refuză să poarte văl, este înlăturată de la universitate. Din 1997, când emigrează în America, Azar Nafisi predă la Johns Hopkins University School of Advanced International Studies. A publicat, printre altele, Anti‑Terra: A Critical Study of Vladimir Nabokov’s Novels (1994), Things I’ve Been Silent About (2004; Lucruri nespuse, Polirom, 2018) şi The Republic of Imagination: America in Three Books (2014). Romanul Citind Lolita în Teheran (2003; Polirom, 2018) s‑a aflat timp de 117 săptămâni pe lista de bestselleruri a cotidianului The New York Times, a fost tradus în 32 de limbi şi a primit numeroase premii literare, printre care Prix du Meilleur Livre Étranger, 2004 Non-fiction of the Year Award acordat de Booksense, Frederic W. Ness Book Award, Latifeh Yarsheter Book Award şi Grand Prix des Lectrices de Elle. În prezent, trăieşte alături de familie în Washington, DC, şi colaborează la numeroase publicaţii, precum The New York TimesWashington Post şi The Wall Street Journal.


FRAGMENT

„Baba jan, pe David Grossman, următorul scriitor despre care vreau să‑ți vorbesc, l‑am întâlnit de două ori. Prima dată a fost la Barcelona, unde amândoi participam la o serie de discuții literare. A doua oară a fost la un eveniment din Washington, DC, un dialog între noi doi, moderat de editorul literar de atunci al revistei The New Republic, Leon Wieseltier, pe 20 martie 2016. Îmi amintesc data pentru că a fost seara de dinaintea Anului Nou persan. 

În ambele ocazii, nu am fost în stare să‑mi găsesc cuvintele pentru a‑i spune lui Grossman ce efecte avusese asupra mea romanul său din 2008, Până la capătul pământului. Subiectul cărții este simplu și totodată enigmatic: Ora este o israeliancă al cărei tânăr fiu, Ofer, a plecat la război și ea crede că, dacă nu va fi prezentă atunci când ar putea sosi vestea morţii lui pe câmpul de bătălie, ar putea, într‑un mod oarecum magic, să împiedice moartea fiului său. Trecuse multă vreme de când o carte de ficțiune îmi stârnise astfel de sentimente. Îți mai aduci aminte că mi‑ai vorbit cândva despre felul cum te‑ai simțit după ce ai citit Doamna Bovary a lui Gustave Flaubert? Sentimentele pe care le‑am avut citind Până la capătul pământului se aseamănă cu cele pe care mi le‑ai descris. Am reacționat la cartea lui Grossman în felul în care reacționez de regulă la o poezie: simțind‑o și trăind‑o înainte de a‑i pricepe sensul sau de a‑mi găsi cuvintele potrivite pentru a‑l exprima. 

Dar chiar dacă mi‑aș fi găsit cuvintele, ce sens ar fi avut să i le împărtășesc lui Grossman? Ar fi fost ca și cum m‑aș îndrăgosti de un bărbat și apoi aș încerca să le explic părinților lui cât de mult îl iubesc pe fiul lor. Cartea lui Grossman, odată publicată, era a lui, dar era și o entitate complet desprinsă de autorul ei. Știam că dacă aș fi încercat să‑i comunic sentimentele mele față de carte, m‑aș fi situat într‑o poziție incomodă și m‑aș fi simțit ridicolă și insignifiantă. Dar, pentru că ceva vag și persistent mă îndeamnă, trebuie să vorbesc despre ea cu cineva. Poate că, pe ocolite, aș putea să‑ți explic ție de ce am reacționat în felul în care am făcut‑o după ce am citit Până la capătul pământului

Conversația cu Grossman din Washington, DC, s‑a concentrat pe capacitatea ficțiunii și a limbajului imaginativ de a‑i înfrunta pe cei aflați la putere. El a formulat două idei importante, care mi‑au rămas întipărite în minte în toți acești ani. Prima: „Dacă ne putem folosi imaginația, înseamnă că încă suntem liberi”. Și a doua: a vorbit despre cât de impresionat a fost atunci când un critic egiptean i‑a făcut o recenzie lui, un scriitor israelian, în ziarul Al‑Hayat. Dacă îmi aduc bine aminte, a spus că a fost pentru prima oară când opera lui s‑a bucurat de recunoaștere în presa arabă, iar o astfel de recunoaștere – confirmarea că el nu trăia ca un inamic israelian anonim, ci ca un scriitor, ca individ – a contat foarte mult pentru dânsul. În opinia mea, acest tip de recunoaștere este esența majorității scrierilor sale, în special în cazul romanului Până la capătul pământului.”

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu