Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din noul volum semnat de Aurora Liiceanu, Efectul de undă, disponibil pe www.polirom.ro și în librării.
Admirator al lui John Singer Sargent, cunoscutul scriitor britanic Julian Barnes s-a dus să vadă o expoziție a artistului american la National Portrait Gallery. Portretul unui bărbat cu haină roșie i-a plăcut atît de mult, încît a vrut să afle cine a fost el și de ce a ales Sargent să-l imortalizeze. Așa s-a născut o minunată carte, care a ajuns bestseller. Pornind de la această poveste, Aurora Liiceanu arată cum în viața unora dintre noi există mici întîmplări aparent lipsite de importanță, dar care ajung să schimbe destine. Autoarea ne face cunoștință cu Samuel-Jean Pozzi, cel care l-a fascinat pe Julian Barnes, un medic eminent, un om cu o personalitate excepțională și cu un destin pe măsură, și îi pune în paralel povestea cu cea a celebrei actrițe Sarah Bernhardt. Deși aveau firi foarte diferite, cei doi au trăit o poveste de dragoste, care s-a transformat cu timpul într-o prietenie pe viață. Pe lîngă ei, sînt puși sub lupă, între alții, Henry James, pictorul Sargent, grupul Bloomsbury, cu complicatele relații dintre Vanessa Bell, soțul ei, Duncan Grant și iubiții acestuia, dar și reginele rivale în frumusețe Elizabeth Arden și Helena Rubinstein.
Din cuprins: Mistere și aventuri • Ekphrasis: de la imagine la cuvînt și înapoi • Puterea culorilor • Secrete de familie și nu numai • Seducătorul doctor Pozzi • O relație rară: prietenia între două persoane atît de diferite • Memoria colectivă
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.
De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020) și Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020).
FRAGMENT
„* Este adevărat că Sarah (Bernhardt, n.r.) era excentrică, cu preferințe exotice, dar poate că dorința ei de a șoca se datora nevoii de a fi apreciată, de a se afirma, de a i se recunoaște meritele, de a‑și impune egoul, de a fi percepută ca având o personalitate puternică.
Poate că găsim o explicație dacă analizăm comportamentul ei. E ceva despre care vorbesc cercetătorii moderni ai celebrității și ai cultului celebrității.
Sarah a înțeles că poți obține celebritatea dacă ești prezent peste tot în spațiul public. Ca atare, trebuia mereu să se scrie despre ea, să apară în cât mai multe afișe, fotografii, portrete, desene, sculpturi, informații, publicul trebuia să simtă că participă la viața ei aventuroasă, că are acces la personalitatea ei. Că ea este o persoană tangibilă.
Când a fost în America, pe lângă nenumăratele fotografii și informații publicate despre ea, pe lângă celebrele afișe ale lui Alphonse Mucha, a contribuit ea însăși la promovarea propriei imagini, pozând pentru reclame la pudră, dar și la aperitive. Așa a devenit un star internațional.
În același timp, era provocatoare, hiperbolizând exact ceea ce criticau ziarele. S‑a scris că are nasul prea lung și ea a cerut să fie fotografiată din profil și chiar pictată din profil. S‑a scris că este prea slabă, într‑un timp în care la modă era trupul voluptuos, cu sâni mari, sugerând frumusețea carnală a femeii. Ea și‑a modificat vestimentația, făcand‑o cât mai strâmtă, ca să‑i pună în evidență corpul subțire.
Biografii au insistat mult pe excentricitatea ei, pe informațiile senzaționale, care satisfăceau curiozitatea oamenilor, și mai puțin pe contribuția ei la arta actoricească și interesul față de alte ramuri ale artei.
Sarah a avut în copilărie acea șopârlă despre care am povestit, pe care a îngropat‑o cu fast, ca pe un om. A avut un cimpanzeu pe care l‑a numit Darwin, în cinstea celebrului naturalist, despre care probabil că vorbise cu Pozzi, el fiind un mare admirator și discipol al lui Darwin. A avut cele mai exotice animale în menajeria ei: un boa constrictor, un leu, un tigru, o pumă, șapte cameleoni, un papagal, un aligator căruia îi dădea lapte și șampanie, doi cai. A mers în turnee cu șerpi, pe care‑i considera animale de companie. A avut celebrele broaște‑țestoase, pe care le amintește în autobiografie.
Avea obsesii ciudate, îi plăceau scaunele și locuința ei era plină de scaune. După ce a zburat cu un balon a scris Dans les nuages, impressions d’une chaise (În nori, impresiile unui scaun). Mai avea în casă un sicriu, în care se spunea că‑și învață rolurile sau chiar că se odihnește sau că își ține scrisorile de dragoste de la iubiții ei. Există și o fotografie cu ea întinsă în sicriu. Într‑o vitrină avea un craniu uman, dăruit de Victor Hugo, care i‑a fost și el iubit deși avea o vârstă înaintată, 70 de ani.
Ea a înțeles că oamenii te apreciază dacă tu însuți de apreciezi, te consideri important și îi impresionezi.”
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu