libris.ro

Fost gimnast și acrobat, plăcându-i să fie numit „un anonim ilustru” și purtându-se ca atare, silindu-se să fie văzut cât mai puțin, Ovidiu Genaru este printre Marii Lumii care mai au multe de primit și de oferit. Născut într-un noiembrie interbelic în care ploua cu figuri de stil peste oraș, poetul a adunat toate patimile rămase după Bacovia și a împărțit un secol în gri și peisaj. După ce Bacovia a îmbrăcat veșmintele marilor poeme lăsând la vedere cusăturile inestetice, Ovidiu Genaru a mers și mai departe și, desprinzându-se de influența Marelui Gri, a pus lacrimă lângă zâmbet și a tras concluzii suficiente din premise insuficiente.

Această antologie, a cincea după „Patimile după Bacovia” (1986 și 2009), „Jurnalul seducătorului” (2011) și „Terapia cu îngeri” (2016) este o selecție, cea mai reprezentativă – spune poetul în „cuvânt înainte” – a poemelor scrise pe-un colț al tarabei universului. O jumătate de veac de poezie în care experiențele încadrate în banalul citadin sunt răscumpărate la preț de vers.

„Luminau salcâmii noaptea și bănuiesc că eram fericit./ Iute se petreceau împerecherile./ Gura mea amuțită de frumusețe/ era gura statuilor – orice minciună distrugea pe mincinos./ într-o nară udă de-armăsar, se pitise lumea și satul./ Nebun dădeam ocol prilejului de-a fi/ un poet fără seamăn./ Tristă era îndemânarea/ de-a cânta doar suferința./ Dar oare a ce mirosea întreg universul?/ Răspundă la asta alte generații. [„Noaptea salcâmilor”]

„Inutil călăuzul ce nu poate vorbi/ și cu chipul în palme stă pe o piatră,/ dar ce pericole nu poate vesti? Ostenit de gloria tatălui, fiul eroului,/ tulburat nu mai poate dormi./ Ostenit și crinul de puritate/ și de otrăvuri destinul/ și păunul că nu mai știe iubi./ Astru al gurii, cuvântul, emanație ce poate nimici.” [„Cuvântul”]

Ovidiu Genaru este el însuși. În toate ipostazele. Poezia lui, premeditată, nu are nimic din Bacovia, ignoră convenționalul, dar nu încalcă regulile lirismului, elimină emoțiile sufocante și se pliază pe un autentic ce ia viața ca pe-o glumă extrem de serioasă. Deși contrastul între concret și efemer este înalt, poemele nu provoacă nici un fel de disconfort simțurilor, din contra, demonstrează că totul este posibil. Chiar și imposibilul. Ingenios și inteligent, poetul, un eretic obraznic – doar în poezie –, comentează implicit sau, din contra, sugerează mai mult decât explicit.

Ironic, autoironic, sincer până aproape la sarcasm, poetul nu alimentează drame și nu se consideră un neînțeles. Pentru el poezia este mai presus de puteri, de minuni, de cununi. E mai presus de orice. Poet al constatărilor ce au la gât eșarfe grele, ca mierea, după ce a hrănit orgoliul tuturor iluziilor, Ovidiu Genaru ne îmbie la degustat cești colorate, imense, pline până în buza lor mare, cu ciocolată amară și neagră ca păcatul originar.

Ovidiu Genaru, Poezii (1967-2017), antologie, Editura Cartea Românească, anul apariţiei: 2018, 312 pagini

Cartea este disponibilă pe libris.ro.


Fotografie reprezentativă: contul de Facebook Ovidiu Genaru.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here