După ce a trecut printr-un divorț, frământat de îndoieli și întrebări, Toma Dumitrean se reîntoarce acasă, la Bistrița, cu dorința de a începe o altă etapă a vieții. Totuși, aici este primit cu o oarecare răceală de către mama sa, Măriuca Dumitrean, care nu fusese de acord cu divorțul și nici nu era mulțumită de destinul pe care fiul ei și-l croise în viață.
În aceeași perioadă, Voichița, sora Măriucăi, moare în Germania în timp ce se afla în vizită la copii. Neavând posibilități materiale suficiente de a repatria legal trupul neînsuflețit, verișorii lui Toma decid să-și aducă mama înfășurată în covoare și îndesată în suportul de bagaje. Ajung în țară cu multe emoții și cu teama de a nu fi descoperiți, dar într-un moment de neatenție li se fură mașina, cu cadavru cu tot, dintr-o parcare aflată la ieșirea din Satu Mare. Reușesc să-și recupereze mașina cu sprijinul poliției, fără ca să se afle ce anume transportau în bagaje, ajungând în satul natal în ajunul Crăciunului.
Printre toate aceste peripeții care dau povestirii un plus de umor, cartea încearcă să surprindă mentalități și tipare comportamentale caracteristice mediului în care au crescut și trăit personajele, tipare formate datorită educației, religiei, vârstei, etc.
De pildă, părerile referitoare la comunism sunt prezentate în antiteză. Domide Gaia, care în timpul regimului comunist a reușit să-și facă un renume, să fie temut și respectat, prezintă perioada comunistă ca fiind momentul de glorie al țării, când traiul și locul de muncă era asigurat. În opoziție, Toma care este reprezentantul generației tinere, crede că marotele comunismului au distrus societatea românească, iar toate metehnele societății de azi sunt o „moștenire” comunistă. Orice se întâmplă prost în țara aceasta, se întâmplă din cauza comunismului, iar etapa de tranziție spre democrație va dura, după modelul biblic, peste patruzeci de ani.
Chiar dacă abordează și unele teme sensibile, cartea Nu mai sunt locuri în Rai se dorește a fi o lectură ușoară și debordantă, care sensibilizează și stârnește râsul în același timp, o carte despre principii și obiceiuri proaste, o carte pe care, după ce o citești, nu vrei să o păstrezi în bibliotecă, ci să o dai mai departe.
Scurtu Elisabeta s-a născut în Bistrița (jud. Bistrița-Năsăud), pe 6 ianuarie 1986. A absolvit Facultatea de Istorie, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, promoția 2011. În aceeași instituție a urmat masterul în perioada 2011-2013, studii completate cu doctorat. În 2018 a obținut titlul de doctor în istorie cu teza „Familii de preoți greco-catolici din Țara Năsăudului. 1700-1948”.
Tot în 2018 a debutat și în literatură, cu volumul de proză scurtă „Opinca” (Editura Nosa Nostra, Bistrița), pentru care a primit premiul pentru debut al Saloanelor Liviu Rebreanu, Bistrița.
Cartea Nu mai sunt locuri în Rai a apărut în 2019, la Editura eCreator din Baia Mare și are 150 de pagini.
- Iubire şi ură între mamă şi fiică – fragment din romanul „Parfum de curtezană” de Sawako Ariyoshi - 25 septembrie 2023
- Toată lumea are ceva de ascuns – fragment din „Tarot” de Mihai Buzea - 25 septembrie 2023
- La prima lectură: poeme de Péter Demény - 19 septembrie 2023
