Cînd ne gîndim la ceea ce ne defineşte ca oameni, trecem de multe ori cu vederea o caracteristică esenţială, şi anume mersul biped. Este capacitatea care ne-a permis să părăsim Africa şi să ne răspîndim în toată lumea, de la îndepărtaţii gheţari din Alaska pînă în deşerturile toride din Australia. Însă mersul biped ne oferă avantaje mai numeroase şi mai diverse decît am fi tentaţi să credem la o primă privire. Cartea lui Shane O’Mara este povestea captivantă a evoluţiei noastre, de la dezvoltarea şi mecanica mersului pînă la mersul în oraşe aglomerate şi surprinzătoarele relaţii care există între mers şi sănătatea mintală, creativitate sau coeziunea socială.
„Mersul ne face mai sănătoşi, mai fericiţi şi mai deştepţi. Shane O’Mara ştie acest lucru – nu doar din experienţă personală, ci şi din date concrete obiective.” (The Guardian)
Fragment
Beneficiile mersului
Trecem cu vederea, pe riscul nostru, câştigurile pe care ni le poate aduce mersul în ceea ce priveşte sănătatea, dispoziţia, claritatea gândirii. Mulţi dintre noi trăiesc într-un mediu profund nenatural; aici petrecem intervale lungi din zi cu privirea concentrată asupra unui ecran, aflat poate la vreo jumătate de metru de ochii noştri. Când ne ridicăm şi mergem, postura noastră se modifică, trunchiul şi coloana vertebrală formând o singură axă verticală, de la cap în jos, de-a lungul spatelui, care, prin picioare şi labele picioarelor, intră în contact cu solul. Dimpotrivă, când stăm aşezaţi, greutatea trunchiului se concentrează în principal în zona lombară şi mai ales la nivelul coccisului, acel mic grup de vertebre care formează coada vestigială a omului. Coccisul ancorează o reţea remarcabilă de tendoane şi muşchi, care se întinde de-a lungul coloanei vertebrale şi mai ales către partea de sus a picioarelor, muşchii fesieri din partea superioară a coapselor, care sunt esenţiali pentru mers. Nu e deloc de mirare că durerea lombară se numără printre cele mai răspândite afecţiuni din ţările dezvoltate.
Ce caraghios e aşadar că remediul – să te ridici cu regularitate de pe scaun şi să te plimbi un pic – este atât de puţin înţeles şi aplicat! Perioadele lungi de imobilitate determină şi modificări la nivelul musculaturii: în muşchii picioarelor se acumulează depozite de grăsime şi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, pierdem masă musculară, parţial din cauza imobilităţii (sarcopenie). Mai există multe alte schimbări: ni se modifică tensiunea arterială, la fel şi metabolismul bazal (ritmul în care consumăm energie). Dar, când ne ridicăm în picioare, lucrurile se schimbă dintr-odată la nivelul creierului şi al corpului: căpătăm „mobilitate cognitivă”, mintea noastră se află în mişcare, capul ni se roteşte, ochii privesc în toate direcţiile. Activitatea creierului se modifică atunci când ne mişcăm, declanşându-se ritmuri cerebrale aflate anterior în repaus. Devenim mai alerţi, ni se modifică respiraţia, iar creierul şi corpul ne sunt pregătite pentru acţiune. Filosoful francez Jean-Jacques Rousseau remarca: „Eu nu pot să gândesc decât mergând. De îndată ce mă opresc din mers, nu mai gândesc; mintea mea nu funcţionează decât odată cu picioarele”.
Iată o amintire de-a mea legată de mers: mă aflam la un congres studenţesc la Belfast, în mohorâţii şi parcă nesfârşiţii ani 1980. Fac o plimbare lungă pe Malone Road, pe lângă Queen’s University, până în centrul oraşului. Trec de numeroasele cordoane de securitate. În oraş patrulează soldaţi tineri înarmaţi, căutând în sacoşe de cumpărături bombe şi arme de foc şi discutând nervoşi, cu accent englezesc. Atmosfera e tensionată. Campania politicianului loialist Ian Paisley împotriva Acordului anglo-irlandez se află permanent în fundal, la fel şi atrocităţile, numeroasele atacuri cu bombă şi omoruri. Oraşul e însă viu. Un oraş e greu de ucis.
Când mă întorc cu gândul la această plimbare din timpul primei mele vizite la Belfast, îmi amintesc că am trecut pe lângă Hotelul Europa, supus multor bombardamente. Apoi m-am îndreptat spre est, către Botanic Avenue, după care am făcut un ocol lung pe străzile din spatele Hotelului Europa. De ce acest traseu? Pur şi simplu pentru că puteam; asta îţi oferă mersul pe jos.
Shane O’Mara este profesor de neuroştiinţe la Trinity College Dublin. Este cercetător principal şi fost director al Trinity College Institute of Neuroscience, unul dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniul neuroştiinţelor din Europa. Susţine workshopuri şi seminare în cadrul unor organizaţii academice, industriale şi nonguvernamentale pe tema aplicării neuroştiinţelor în domeniul afacerilor, instituţiilor şi politicilor publice. Este autorul a peste 130 de articole care explorează funcţionarea sistemelor cerebrale în relaţie cu învăţarea, memoria, luarea deciziilor, stresul, anxietatea şi depresia. A mai publicat Why Torture Doesn’t Work: The Neuroscience of Interrogation (Harvard University Press, 2015) şi A Brain for Business: A Brain for Life (Palgrave Macmillan, 2017).
scrie un comentariu