Cum ajung oamenii să facă rău și cum arată procesul care îi transformă pe oameni în unii care fac lucruri pe care nici animalele nu le fac? Cel mai des ne gândim la ei ca la niște monștri, numai că nu toți oamenii care fac rău sunt și psihopați. Să fie oare natura umană, să fie oamenii atât de răi și de cruzi în mod natural sau mediul ne transformă, ne distorsionează până în punctul în care devenim mai iraționali decât animalele? Poate că romanul O numărătoare inversă reușește să răspundă acestei întrebări, prin intermediul poveștii de viață a lui Ovidiu care ne arată că în ciuda ideii că avem liber arbitru, viețile noastre sunt niște înlănțuiri de dureri care ne dezumanizează.
Ideea cărții O numărătoare inversă o am de prin anul 2017, dar pe atunci nu o percepeam ca fiind atât de profundă – conceptul durerilor care ne dezumanizează a intervenit abia pe măsură ce lucram la roman. Ce am vrut a fost să aduc în literatură un subiect des întâlnit în lucrările de nonficțiune citite de mine de-a lungul timpului, dar nu din perspectiva victimei, ci aceea a abuzatorului. Ca o paranteză fie spus, interesul meu față de astfel de teme își are rădăcinile din facultatea de Sociologie pe care am urmat-o, când am început să mă lovesc de teme precum devianța socială, sinucidere și așa mai departe, teme care ușor ușor au început să mă intereseze și dintr-o perspectivă clinică, explorată ulterior pe cont propriu – deși, recunosc, mi-ar plăcea să urmez și cursurile unei facultăți de psihologie să fac o documentare formală pentru următoarele romane.
A fost un efort conștient de a intra în pielea personajului negativ și de a oferi numai perspectiva acestuia, foarte greu, dar sper că am reușit prin povestea lui de viață să aduc și o morală romanului fără a-l transforma însă într-unul moralizator per se. Oricum, nu numai perspectiva personajului negativ ca unic filtru spre poveste în relația cu cititorul m-a pus în dificultate, cât și tema abordată, astfel că de la ideea inițială până la publicarea romanului am simțit nevoia să îmi fac curaj publicând un soi de nonficțiune care cuprinde mare parte dintre situațiile pe care le disecă antieroul meu în romanul de față. Romanul are puternice valențe psihologice, multe dintre experiențele din copilărie și adolescență reflectându-se în pornirile violente și narcisice ale personajului care, nu întâmplător, este un fost boxer.
„Cred că e destul de rar, în literatura română tânără de astăzi, să dai peste un roman cu trăsăturile celui scris de Emilia Toma: unul cu un subiect incomod, cu o abordare asemenea, aparent direct, aparent simplu – compensând însă cu o analiză psihologică și socială de mare finețe. […] Tocmai în acest aspect se simte pana fină – sau tasta, dacă e să fim preciși (și e!) – a Emiliei Toma: în realismul de dincolo de realism, într-o realitate descrisă atât de precis, încât te sufocă acea scurtă porțiune pusă la dis- sau ex-poziție, spre citire, în roman. […] La sfârșitul O numărătoare inversă am început să mă conving încet (dar sigur) că, atunci când științele sociale se îmbină cu interesul și, mai ales, cu înclinația pentru scriere, literatura rezultată nu poate fi decât una de cea mai bună calitate.” – Pavel Nedelcu, scriitor, traducător, critic literar, redactor al revistei digitale de literatură LiterИautica, cu Licență în Limbi și Literaturi Străine și Masterat în Traducere la Università degli Studi (Torino).
„A reușit Emilia să creeze o furtună în gândurile mele prin intermediul acestei cărți. Deși uram ceea ce descopeream cu fiecare pagină, continuam să citesc. Ca la final să explodeze tot, lăsându-mi crăpături în amintiri. Cu un așa subiect de carte nu m-am întâlnit până acum. […] O formă atipică pentru a trage încă o dată un semnal de alarmă. O poveste atipică. O carte ieșită din tipare, ce poate avea un scop atipic – de a te scoate din bulă!” – Carmen Alexa, femeia din spatele blogului ADN de Femeie, pasionată de proiecte hand made și mișcare în aer liber, citit și gătit.
Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanului O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020). A publicat fragmente de roman și proză scurtă în revistele literare Opt motive la rubrica Noua literatură, O mie de semne la rubrica Să mai citim și proză, Echinox la rubrica Literatură – Proză, LiterOmania la rubrica Flash fiction stories, P(R)OEZIA la rubrica Proză, Revista GOLAN, LiterNautica la rubricile proză scurtă și eseu.
Este autoare de texte literare în antologiile colective În umbra timpului (ca premiu doi în cardul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt).
Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung în ficțiune literară.
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Guzmán Barquín pe Unsplash (crop)
scrie un comentariu