cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Epitaxia, îndrumar – despre „vom trece de Marte dar nu imediat” de Șerban Mihalache

La început de martie anul douămiidouăzecișipatru, scriitorul și animatorul cultural Constantin Buduleci m-a surprins din nou cu una din generoasele lui propuneri, anume să scriu oarece cronică de poezie pentru aci-de-față citestema.ro/Citește-mă/Citește, mă!, society&culture website (conform categorisirii facebook) – please like, share & follow că e drăguț și merită; pentru corespondență mail@citestema.ro.

Îți mulțumesc frumos pentru oportunitate, Constantine! Vezi mai jos ce-a ieșit. De nu s-o fi alegând nimic bun din asta e numai vina ta – ne-am înțeles, da?! 🙂

În mai-sus-numitul scop, cu gândită și înadinsă premeditare, am dat o tură prin librăria Cărturești Râmnicu Vâlcea (un an de la deschidere; la mulți ani!) și m-am autocadorisit cu una bucată volum poezie de Șerban Mihalache – vom trece de Marte dar nu imediat, apărut în 2023 la onor Casa de Editură Max Blecher, binecunoscută marcă și reper autohton în domeniul editării de poezie contemporană. Suficient să menționez în trecere inspiratul concept grafic Tomagraph și știm cu toții despre ce vorbesc.

Dintru început m-a binedispus faptul că, în acest al doilea volum al său de poezie (redebut după unele opinii), autorul așterne texte simetrice cu o rigoare care liniștește și îmbie la lectură. Într-o matematică limpede, cartea e împărțită în 3 secțiuni a câte 7 poeme (a-val / aperturi / aluviale) prefigurate de câte 1 terțet în engleză (osia \ 1 \ 2 \ 3, sumarizabile într-un poem de dragoste) + poemul „matrice de contuzie” & grupajul „șapte pași spre Andromeda”, prefațatoare/introductive, care pregătesc scena pentru ceva ce, de fapt, nu se va întâmpla.

Ăăă, cum? Păi, da. Căci titlul țintit comercial/vandabil ridică o frumoasă ștachetă încă de pe coperta întâi ceea ce, la finalul lecturii, mă face să mă întreb cât din substanța cărții atinge înălțimea promisiunii inițiale; are acest ansamblu poetic elementele necesare unui întreg închegat pe care încă îl am de prefirat/deslușit/dezvrăjit?

Să mă explic: deși primele pagini ale cărții ne proiectează fantast/fascinant sus de tot sub stele (în drum spre norul Oort & centura Kuiper, cu comete în trecere peste traiectorii de cutezători navigatori ai vastului univers pe curbura spațiu-timpului), odată depășită „introducerea”, autorul ne coboară cu picioarele pe pământ alegând să-și continue discursul prin redarea cronicii fragmentate a unui final de relație de dragoste/a etapelor de viață de după, o cădere în confesiv străbătută pe alocuri de reminiscențele unui fior spiritual/creștin care pare a fi fost lăsat în plan secundar în varianta finală a poemelor; cel puțin asta îmi imaginez fiindcă, acolo unde apar, aceste inserții lirico-pioase aduc un aer intempestiv/inegal asemeni unor reflecții transpuse doar parțial pe hârtie sau editate spre domesticire/inertare.

Ce frapează de la bun început până la bun sfârșit este omniprezența barelor/liniilor oblice simple & duble la capăt de rând + rimele întâmplătoare/căutate, aliterațiile, cuvintele vagonate/(re)inventate („duplexcitabilă”, „programânat”, „orașul-stas”, toate pe prima pagină; „raționafect”, „Terra-Ce-A-Fost”, „întresări”), tehnicismele. Uneori/adesea excesul eșuează în normalizare și pare să reducă impactul mizat. Slash-ul dă semne că ar vrea să evolueze, în poeziile lui Șerban Mihalache, dincolo de rolul său obișnuit de semn de punctuație. Totuși, nu o face. Astfel, aceste cezuri inconturnabile de la capătul versurilor (cu excepția ultimului vers al fiecărui poem) ar putea fi doar reminiscențe ale intenției prime a poemelor – în viziunea inițială volumul s-ar fi chemat, se pare, „realitate fragmentată”. Or, tocmai o astfel de compunere poetică redă el, lucru subliniat de atașamentul autorului pentru „epitaxie” (creșterea unui strat monocristalin dintr-o substanță chimică pe cristalul unei alte substanțe astfel încât structura cristalină să devină identică cu cea a substratului, conform Wikipedia) – termen discursiv reiterat care pare a oferi codul de accesare a acestor texte. Căci ce altceva sunt aceste fragmentări intercalate decât multi-stratificări.

În cele din urmă se face că poetul descrie îndeajuns de precis un univers uzual-casnic sub o căutată cheie de boltă – „pentru strană oxigen și / / pentru mine lavă” –  care amprentează limita unei trăiri mistice a cărei impresie de prețiozitate se cere, dacă nu eludată, măcar (re)evaluată. Post-relația capătă consistență în bucătăria astronautului celibatar:

„am un nou ritual de dimineață /

mănânc mult mai puțin /

scot un iaurt de băut din frigider /

doar să fi expirat ieri /

nu mai demult /”

Spre final, mult/numai autobiografism, refugiere în „disecografii”. Cumva, în ciuda atitudinii aparent dezinvolte, subzistă îndoiala/nehotărârea/ezitarea – repetarea lui „ba nu”. Poate că totul se rezumă, de fapt, la căutările unui tânăr poet slash consemnarea, marcată de dezamăgire, a unei relații de dragoste ratate – concluzie inevitabilă ca un meteorit oarecare căzut pe Terra.

Ce-mi rămâne din acest interludiu poetic? Cei „șapte pași spre Andromeda”, probabil cea mai reușită & frumoasă secțiune a volumului:

„sunt două grade afară /

Kelvin nu Celsius și /

ei au rămas doar /

un punct sub /

o umbră /

pe când marea de tablă și /

sateliții căzând /

se bat pentru-o plajă /

din ce-n ce mai mică //”

„Poeme de astronauți lascivi ale lui Mihalache” cum tandru-tachinant părea să spună poetul Claudiu Komartin într-o lectură publică la Institutul Blecher, aceste texte dau la iveală un soi de hibridizare a două viziuni posibil diferite, cea a autorului și cea a editorului. Rezultatul îmi apare a fi un univers poetic incipient eficient fragmentat/distorsionat și-mi dă impresia unui fructuos efort reciproc de deraiere a intențiilor, un soi de tablou/creație Salvador Dalí à rebours/în răspăr, dacă pot spune așa – și iată că pot.

Să așteptăm, deci, cu încredere reîntoarcerea acestui astronaut de cert potențial poetic ca să ne mai povestească pe îndelete din lumea lui de sus (sau de aiurea), căci pe cea de jos o cam știm deja – ca să ne facă să trecem de Marte, chiar dacă nu imediat.

„ascultă /

au început să cânte /

vaporii de morfină /

din jurul carlingii /

ia-ți /

echipamentul și /

vino //


să pășim împreună pe /

orbita acestei lumi de neocolit /

inspiră /

adânc răcoarea /

neagră a spațiului /

dintre muchiile scânteinde /

ale unei călătorii în doi //”

Recitesc când mă mai limpezesc.

Până una-alta citește, mă, și tu – poate-ți place. 🙂

Șerban Mihalache, vom trece de Marte dar nu imediat, Casa de Editură Max Blecher, Colecția Plantații, anul publicării: 2023, nr. pagini: 82

Cartea poate fi cumpărată de la:


Fotografie reprezentativă: J Yeo / Unsplash

despre autor

Sorin Smărăndescu

Născut în 1971 la Timișoara, a debutat în 1995. Scrie poezie și proză scurtă.
Autorul volumelor de vorbă cu Su(s)pusul (poezie, 2000, Eubeea), blurat (poezie, 2011, Brumar) și reverse motion (proză scurtă, 2011, Eubeea). Figurează în antologia de poezie contemporană românească „Meridiane lirice - 113 poeți contemporani” (2013, Armonii Culturale).
Laureat, în 1998, al premiului Editurii Institutul European la Festivalul Naţional de Poezie Junimea (ediţia a VI-a), Iaşi, și al premiului revistei Minerva la Festivalul Naţional de Poezie Gheorghe Pituţ (ediţia a III-a), Beiuş.
A publicat în diverse reviste literare - Orient latin, Orizont, Convorbiri literare, Luceafărul, Mafia Sonetelor, Revista de povestiri, OPT motive, Noise Poetry, LiterNautica, Sud, Steaua Dobrogei, Timpul Chișinău, Banchetul, WordCity Literary Journal (Canada), Literomania, Familia, Planeta Babel, citestema.ro/Kooperativa poetică, Cronograf, liternet.ro, Prodigy Magazine (SUA) și altele.

scrie un comentariu