De multe ori citirea unei cărți înseamnă legătura afectivă cu personajele, iar uneori ceea ce decide scriitorul să se întâmple putem considera ca nedrept. Ei bine, dacă ești scriitor, îți poți permite câteodată să „îndrepți lucrurile” pentru personajul preferat, un risc destul de mare pe care ți-l asumi, mai ales dacă personajul respectiv a fost născut de scriitorii mari ai literaturii.
Ceea ce încearcă Karácsonyi Zsolt în „Faust pe mări” este exact acest lucru, numai că Faust, care are o vârstă de peste cinci sute de ani în literatura universală, este un personaj care a fost recreat, resimțit, repovestit de scriitori de calibru mondial atât în literatură, cât și în film, teatru, muzică și alte arte. Dar se pare că tocmai asta îl face special pe Faust, faptul că poate fi reinventat fără să se atingă fundamentul pe care a fost clădit în lunga s-a viață. Oare acesta să fie de fapt adevăratul pact cu diavolul?
Karácsonyi Zsolt este un poet român de expresie maghiară, născut la Arad în 1977. Redactor-șef al revistei clujene Helikon, critic literar și de teatru, traducător și președinte al Ligii Scriitorilor Ardeleni Maghiari, Karácsonyi Zsolt a fost distins cu premiul József Attila. Volumul Faust pe mări a fost tradus de către George Volceanov și a fost publicat în anul 2020 la editura Tracus Arte.
Nu vreau să dezbat aici istoria/povestea personajului atât de cunoscut, Faust. Mă apropii mai mult de ceea ce Karácsonyi spune prin acest poem. Da, poem, pentru că toate cele nouă poezii din acest volum formează de fapt un singur poem și așa descoperim că autorul nu vrea să scrie o poezie modernă/contemporană, ci mai degrabă dorește să rămână în literatura clasică, evocând de fapt o epopee spre descoperirea personajului, dar chiar și a autorului.
Acțiunea se petrece la granița dintre apă și aer, acolo unde se înoată, unde apare oboseala, unde poți privi cerul dar știi că sub tine nu poate exista decât moartea. În acest mediu este adus Faust, un purgatoriu, spațiul dintre Rai și Iad, iar acest mediu este chiar trecutul pe care îl trăiește/vizionează în trei stadii diferite: noaptea, ziua și marea. Acestea sunt primele trei tablouri pe care poetul le prezintă în primul capitol al epopeii, „Înoată, Faust, înoată”. Aici descrie ceea ce trăiește și în plus îl simte pe cel cu care trebuie să facă pactul:
Zac iar, zac și adorm, înot, înot
zac, mă trezesc din somn, simt că-s privit
de cel ce vede
până-n străfund.
Urmează o a doua parte, Vâltoarea, în care Faust omul prezintă momentul transformării lui în lumea reală, am fost copilul din orașul Alba,…
Ca un delfin vânat
m-am aruncat în sus
prin spuma revoltatului trecut
apoi transformarea, transpunerea ideii filosofice prin care omul se construiește singur:
dă drumul timonei –
e suficient s-ajung cu totul altul
În acest moment apare dorința de curățire, identificare, luptă pentru o schimbare a lui Faust, zămislirea lui prin apă, semn creștin de spălare a păcatelor, trupului, sufletului.
Partea a treia a poemului Trezirea lui Nimfaust, prezintă salvarea lui Faust. Spre deosebire de sfârșitul pueril pe care Goethe l-a oferit personajului, Karácsonyi îl salvează demn pe Faust, îi oferă șansa revenirii la viață:
Acum privește-ne
privirea-ți
ce se pierde
în infinit
radiază
deasupra capetelor noastre
Folosirea Veneției ca reprezentantă a lumii murdare în care trăim, descriind de fapt acea Veneție din Evul Mediu, în care acest oraș era unul al desfrâului, păstrează epopeea în lumea trăită a originalului Faust. Un personaj salvat tot în lumea lui, așa cum probabil și-a dorit însuși Faust.
George Volceanov descrie totul ca fiind un poem superb ce nu poate fi povestit, rezumat pe episoade, un poem pe cât de marlovian la început, pe atât de ovidian la final. Dar aroganța de a-ți salva personajul dintr-o lume veche rămâne poate una dintre dorințele pe care orice cititor de carte le are. Voi ce personaje doriți să salvați?
Partea a treia: Apa sfârșitului
Ba nu. Mă cramponez chiar și mai mult
și mă înalț din ce în ce mai sus,
dintre inelele
neprietenoase ale lui Saturn,
iată, mi se ivesc
pletele verzi ca algele.
Iar sufletu-mi
balene năucite ce dau roată,
ajunge
tot mai sus.
Vigoarea mea,
cu miile-i de raze,
trece prin porțile cele mai ‘nalte.
Copilul invizibil și cel mut
aici, afară
se reîngemănează într-un trup.
Și mă cuprinde calmul, c-un elan
de-a dreptul fulminant – să ia
ființă Zeea.
Cap, umeri, brațe mi s-au liberat,
însă Corabia s-a sfărmat sub mine,
că mi-am luat
asupra mea esența ei,
nu mai am puntea
de pe care
să mă-opintesc.
Degeaba-am înotat
atâtea spații.
Cu tâmplăria țăndări laolaltă,
Timpul mă zgâlţâie.
Mă-nșfacă,
apoi mă scuip-afară.
Karácsonyi Zsolt, „Faust pe mări”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2020, nr. pagini: 66
Puteţi cumpăra cartea de la:
