Într-o lume infectată grav cu virusul tribalismului și divizată până la nivel de moleculă în conflicte sângeroase, Soldatul de rând fără nume și fără monument, spaghetizat în sfera colapsului psihic, face vrând-nevrând un pas clinic în spate și încearcă să-și recompună în oglindă identitatea pierdută printre bombe, gloanțe și cadavre.
Oglinda pe care o așează în fața propriei conștiințe și în care grecii antici puteau invoca sufletele morților ca să-i interogheze, să le ceară iertare, îndrumare sau companie, se numește Psychomanteum.
Pe scurt, care-i treaba în carte.
Ei bine, orașul X (poate din SUA, poate din altă parte, orice parte) este cuprins dintr-odată de haos, flăcări și isterie în masă. Pe fondul dramatismului cosmic care stă să-l înghită cu clădiri și cu străzi cu tot, un militar devenit mercenar devenit whistleblower este capturat după tipic cu elicopter și agenți sub acoperire de către Direcția căreia îi servise până nu de mult și dus la interogatoriu într-un spital potrivit cu mentalul lui diagnosticat (convenabil) drept instabil și deci cât se poate de periculos. Pe măsură ce „tratamentul” se împiedică sistematic de neajunsurile lui birocratice, instituția medicală se transformă treptat pentru el într-o închisoare părăginită și atemporală, într-un labirint cu nebănuite ieșiri în felurite lumi paralele din care numai unele îi par cunoscute și uneori, în rare ocazii, într-un surprinzător spațiu personal, ferit provizoriu de jocul murdar al iluziilor și chiar protector, dacă așa poate fi numită în altă ordine de idei, o colivie pentru o pasăre oarbă.
Din când în când, insistențele psihiatrului sau poate imperiul nevoii lui acute de coerență și ordine, îl determină pe Soldat să rememoreze secvențe aleatorii din zbuciumata lui activitate în teatrele de luptă: o misiune în Africa unde însoțește niște jurnaliști dornici să-și facă un nume documentând (ca de obicei) niște masacre, una în jungla Amazoniană, unde niște triburi locale, pitorești de altfel, încearcă de zor să se mănânce reciproc, un stagiu delirant în Teritoriile ocupate din Palestina (unde are loc o dramă sfâșietoare la fiecare nanosecundă), unul în Irak unde niște comercianți de înghețată sunt loviți din plin de o rachetă și o poveste mega action style și plină de dedesubturi petrecută în estul Europei, țesută în jurul unui episod cu râuri de alcool, droguri și trafic de arme. Episodul respectiv îl apropie temporal pe Soldat de momentul vorbirii, pentru că o anumită sumă de bani și niște informații secrete rămase in limbo după misiune grăbesc dacă nu chiar intensifică la cota de avarie, tratamentul care i se aplică. Finalul, revelator pentru identitatea personajelor principale, este rezervat îndeobște cititorului neobosit, care va fi reușit probabil până în acel moment să îndure cu brio desele trimiteri la corpuri sfărâmate, sânge și suferință în rândul victimelor mai mult sau mai puțin colaterale, adică fix visul umed al oricărui general generic pus ca nebunul pe fapte mari. Adică pe genocid.
De ce-ai citi-o.
De ce nu? E o carte cu subiect actual (război), cu dileme morale, cu acțiune împânzită pe tot globul, atmosferă dark, pe alocuri horror, cu inevitabile crâmpeie de umor moldovenesc amar și deci cu efect sedativ, cu personaje dintre cele mai diverse și mesaj in summa pacifist. Cu o cafea bună alături, volumul îți poate colora cât de cât o după amiază cenușie și fără orizont sau măcar o să te pună puțintel pe gânduri. Ceea ce ar coincide perfect cu așteptările autorului.
De fapt de ce ai citi-o.
Pentru că te irită maxim ideea că sultanii omenirii se bat ca chiorii între ei folosindu-se nu de pumnii din dotare ci de bietul tineret dezorientat, naționalizat și dopat cu hai-ho! patriotic și bravado de cazarmă, tineret pe care îl îndeasă cu seninătate sub formă de trupe de asalt pe țeava tunului și pe care-l detonează fără dram de remușcări înspre mama dracului pentru te și miri ce interese meschine mai au.
Pentru că ai observat și tu la fel ca autorul, că „Nu America a plecat la război ci Armata a plecat la război. America este la mall.” Războiul a devenit o formă de entertainment și interesează din ce în ce mai mult doar ca fapt divers, eventual între două fâlfâiri de card bancar la buticul cu izmene fancy. Înlocuiește America cu orice altă belicozitate de țară despre care tocmai ți s-a povestit la Telejurnal și o să te simți ciudat de familiar în Psychomanteum. Mai ales că acum știi că este o oglindă.
Pentru că ești de acord că după ce cari în spate câțiva kilometri ce-a mai rămas din camaradul mort într-o explozie ca să aibă familia ce îngropa, nu rămâi într-un niciun caz intact la minte și pentru că te deranjează profund atitudinea oficialilor care confundă de multe ori intenționat sindromul posttraumatic rezultat dintr-o astfel de operațiune cu un anumit tip de slăbiciune de caracter dacă nu de-a dreptul cu lașitatea. Simți că atitudinea lor nu e doar imorală, ci chiar de competența Tribunalului militar. Sau a unui tribunal oarecare. Oricare. Un număr însemnat de militari au fost arestați din cauza asta, de-a lungul timpului, alții chiar executați. Ai citi cartea asta pentru că te îngrozește felul în care soldații cu afecțiuni psihice sunt măturați sub preș după lăsarea la vatră ca niște jucării stricate de către chiar cei care i-au trimis full combat gear în mijlocul iadului. Armata te pregătește de minune pentru măcel, dar face prea puțin, prea târziu, pentru cei care se întorc mutilați psihic de ororile văzute. Sau comise. Sau.
Pentru că, într-un fel, vrei pur și simplu să-ți clătești temporar mintea cu un exemplu pur de dezorganizare compozițională. Capitolele din carte au stat probabil într-o anumită ordine cândva, într-un univers paralel și iluzoriu, dar o instanță complicată care se eludează mereu proceselor explicative le-a aruncat fără niciun motiv aparent în aer, puf! și la aterizare au nimerit și ele între coperte, așa cum le-a dus capul, așa cum au putut. În fine, limbajul conține din belșug material cules de la ușa cortului și puhoi de americănisme. Puriștii, beware. Sau cum scrie la p. 12, „Welcome again to the dark side, my friend. No goddam cookies this time.”
Eugen Bartic-Bogdan, Psychomanteum, Editura frACTalia, anul publicării: 2022, nr. pagini: 300
Puteţi cumpăra cartea de la:
Eugen Bartic-Bogdan este absolvent al Facultății de Litere din Iași (2004) și al unui master în semiotică la Suceava (2006). A publicat, între altele, un prim roman, Testamentul unui nou-născut, în anul 2011, la editura Sedcom Libris. A înființat, în același an, Asociația Artceva și a realizat sub egida acesteia revista Artceva Magazin, precum și diverse concerte, ateliere de creație, seminarii educaționale și alte activități destinate elevilor de gimnaziu. În 2017, îi apare cel de-al doilea roman, Oamenii fumurilor, la editura frACTalia. Este interesat de istoria religiilor, psihologie, sociologie și de multele feluri în care sunt ele explorate în arta contemporană.
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu