Bookfest 2019 — Un debut surprinzător – întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș — Întâlnire cu Robert Adam – Două veacuri de populism românesc — Lecturi sonore, ediția VII, “Omulețul din perete”, Marian Coman — Dublă lansare de carte Vorpal în Sibiu

Bookfest 2019

Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2.

Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Marea Britanie.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ambasadei Marii Britanii din București.

Programul de vizitare va fi următorul:
• miercuri, 29 mai — 10:00-20:00;
• joi, 30 mai — 10:00-20:00;
• vineri, 31 mai — 10:00-21:00;
• sâmbătă, 1 iunie — 10:00-21:00;
• duminică, 2 iunie — 10:00-20:00;

Intrarea este liberă!

 Peste 1.000.000 de volume, dintre care circa 4.000 de titluri noi, peste 350 de evenimente și reduceri considerabile de preț îi așteaptă pe vizitatori, intrarea fiind liberă
 Lansările autorilor români domină agenda Bookfest 2019
 Cărți proaspete semnate de Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia, Vintilă Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Alex Ștefănescu, Adrian Cioroianu și de multe alte personalități de prim rang ale culturii românești
 Copiii au Bookfest-ul lor: Bookfest Junior, un program și un spațiu dedicat, unde vor serba inclusiv Ziua Copilului, pe 1 iunie.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 30 mai – 3 iunie 2018) au fost prezenți circa 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Statele Unite ale Americii. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Iași, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.


Un debut surprinzător – întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș

Librăria Humanitas de la Cișmigiu va găzdui miercuri, 29 mai, la ora 19.00, o întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș și „Trilogia sexului rătăcitor“, romanul său de debut publicat recent la Editura Humanitas, în colecția „821.135.1- Scriitori români contemporani”, o poveste transgenerațională a momentelor de criză a căror intensitate și emoție se transferă incredibil de bine în pagină. Vor participa la întâlnirea din librărie Cristina Vremes, Luminiţa Corneanu, critic literar, Angelo Mitchievici, critic literar, și Andreea Rasuceanu, coordonatoarea colecției „821.135.1- Scriitori români contemporani”, iar actrița Nicoleta Lefter va citi un fragment din roman.


Întâlnire cu Robert Adam – Două veacuri de populism românesc

Librăria Humanitas Cluj vă invită miercuri, 29 mai, ora 19.00, la lansarea cărții “Două veacuri de populism românesc”, apărută la Editura Humanitas. Vor vorbi: Robert Adam, Sergiu Mișcoiu

Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe.

„Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“ – Vladimir Tismăneanu


Lecturi sonore, ediția VII, “Omulețul din perete”, Marian Coman

O nouă întâlnire cu un autor recent publicat în colecția de literatură română contemporană n’autor a Editurii Nemira. Sunteţi aşteptaţi joi, 30 mai 2019, la ora 14,00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere, la o discuție pe marginea volumului “Omulețul din perete”. Ca de obicei, la întâlnirea moderată de Cristina Bogdan vor participa, alături de autor, Eli Bădică (jurnalist cultural și coordonatoarea colecției n’autor) și Adriana Moca, actrița care va da glas unor fragmente din carte.


Dublă lansare de carte Vorpal în Sibiu

Sunteţi aşteptaţi la o dublă lansare de carte în Sibiu, în 30 mai, de la 18:30, la Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu: „jes” de Jesica Baciu și „berlin” de Krista Szöcs, 2 volume de poezie proaspăt lansate în colecția de poezie #Vorpal. #PoetryMatters
Invitați: Mirela Ocinic și Radu Vancu. Evenimentul va fi prezentat de Svetlana Cârstean.


Sursa foto reprezentativă: pagina de Facebook Bookfest România

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here