Ce senzaţie minunată să păşeşti în lumina zilei, să te înalţi deasupra pragului peste care te-ai târât cu o seară în urmă! – Ian McEwan, „Gândacul”
Ian McEwan reuşeşte, de această dată, o satiră energică, susţinută de îndelunga şi prolifica sa carieră de scriitor, premiată din abundenţă. La Editura Polirom au apărut nenumărate dintre cărţile sale, dintre care amintesc Legea copiilor, Operaţiunea Sweet Tooth, Solar, Ispăşire (National Book Critics Circle Award şi W.H. Smith Literary Award), Amsterdam (Booker Prize), Copilul furat (Whitbread Award), Mîngîieri străine (nominalizat la Booker Prize), Grădina de ciment şi Maşinării ca mine. În 2011 i-a fost acordat Premiul Târgului de carte de la Ierusalim.
În „Gândacul”, satira care are ca punct de pornire „Metamorfoza” lui Kafka vizează pe deplin clasa politică şi conducerea unei naţiuni într-un mod corupt şi manipulator. Jim Sams, de origine… gândac, devine, peste noapte, prim-ministrul Marii Britanii. Cu o hotărâre de fier, noul prim-ministru stârneşte apele unui Brexit care devine inevitabil cu el la conducere:
„Acum, că înţelesese felul în care i se roteau ochii la unison fără ajutorul lui, începea să se prindă cum trebuie să-i mişte. În loc să-şi lase limba să-i atârne peste buze, de unde saliva îi picura din când în când pe piept, descoperi că o putea adăposti mai comod în incinta mustindă a gurii sale. Oribil. Dar, încet-încet, deprindea modul de a-şi cârmi noua făptură. Învăţa rapid. Ce-l tulbura era imperativul de a se apuca de lucru. Trebuiau luate decizii importante.”
De la modul incorect în care se face ascensiunea pe scara politică până la deficienţele unui sistem care ar trebui să protejeze democraţia, micul roman al lui McEwan îşi săvârşeşte cu brio exerciţiile continue de satiră şi umor rafinat.
În „Gândacul” veţi regăsi, din abundenţă, exemple concrete de pericole care apar atunci când frâiele puterii ajung în mâinile omului nepotrivit, când dorinţa de a duce la bun sfârşit o misiune (oricât de absurdă) nu ţine cont de nicio altă regulă a democraţiei.
În afară de ilustrarea mentalităţii care însufleţeşte o potenţială dictatură, McEwan subliniază şi corupţia ca mecanism amplu, de grup, ca ecosistem care are nevoie de o consistenţă compactă, fără elemente perturbatoare, cum ar fi cei care vor să apere dreptatea şi să respecte regulile jocului.
Jim Sams, gândacul care peste noapte se trezeşte metamorfozat în omul cu o putere politică semnificativă, nu pare să se mai teamă de nimic în afară de pierderea însăşi a puterii. În rest, va face orice pentru a-şi îndeplini misiunea, iar modul în care îşi intră rapid în rol ne trimite, fără îndoială, cu gândul la toţi cei care, odată ajunşi la conducere, par de nerecunoscut:
„Mintea lui era perfect calibrată şi echilibrată, bine adaptată – graţie unei eredităţi care se întindea până în timpuri imemoriale – artei supravieţuirii şi progresului speciei sale. Totodată, o viaţă în care lupta permanentă devenise aproape o rutină îi îmbunătăţise până la perfecţiune abilitatea firească de-a apăra tot ce dobândise – fără ca, în acelaşi timp, să pară că face asta.”
Criticile lui McEwan sunt pline de vervă şi de o fineţe care îi este caracteristică. Sublinierile fine au un efect profund, iar cititorul va zâmbi, recunoscând, de fiecare dată, personaje similare din ambientul politic autohton.
Gândacul-prim-ministru-Jim-Sams nu iartă şi nu face excepţie pentru nicio eroare din partea celorlalţi. Trădătorii trebuie să dispară (cu orice preţ), în timp ce în jurul său pot rămâne doar cei cărora aproape le poate citi gândurile, într-atât de asemănătoare le sunt concepţiile: „Exista totuşi o mică problemă, o neplăcere, o absenţă. Trădătorul de lângă el. Îl remarcase dintr-o ochire. Există întotdeauna un diavol în paradis. Unul singur. (…) Dar restul erau aici şi el îi recunoscu imediat dincolo de forma lor umană superficială, străvezie. Un grup de fraţi şi surori. Cabinetul metamorfozat radical. Cum stăteau aşezaţi acolo în jurul mesei, nu lăsau să se întrevadă cu nici un chip cine erau în realitate şi ce ştiau cu toţii. Straniu cât de bine aduceau a fiinţe umane!”
În cartea lui McEwan veţi regăsi şi maniera în care manipularea presei şi inversarea valorilor prin fake news şi distorsionarea adevărului pot face ca realitatea să se modifice dramatic, iar deznodământul să nu fie unul fericit.
În „Gândacul” se regăsesc, comprimate şi pline de forţă, marile greşeli pe care le fac, în mod repetat de-a lungul istoriei, naţiunile conduse de lideri nedrepţi:
„Dacă îţi iubeai ţara şi poporul, trebuia să răstorni ordinea existentă. Vechiul circuit slujea exclusiv intereselor unei elite conducătoare pline de dispreţ. „Întoarce banii” a devenit unul dintre multele sloganuri irezistibile.”
Este ofertantă modalitatea aceasta de a crea, pagină cu pagină, prilej de gândire şi analiză faţă de tot ceea ce consumăm, zi de zi, la nivel informaţional, făţă de tot ceea ce ajungem să credem fără a trece cu adevărat prin filtrul propriu. Cât mai înţelegem, pe deplin, din ceea ce ni se spune? Cât lăsăm să ne zguduie şi câtă bunăvoinţă ne oferim pentru a crede că mai putem schimba ceva? Cât e adevăr şi cât e minciună? Ce am face noi dacă am fi într-o situaţie similară? Ne lăsăm păcăliţi de mecanismul care destramă adevărul până când nu mai rămâne nimic?
Tentaculele dezinformării sunt abile şi îşi îndeplinesc misiunea, de regulă, urmând acelaşi traseu: „Dacă aceste lucruri se întâmplaseră sau nu în realitate, ei bine, s-ar fi putut întâmpla, fără îndoială că se puteau întâmpla, trebuie că se întâmplaseră”.
Pentru cititorii care preferă satira de bună calitate, pentru cei care îndrăgesc scrierile rafinate, intense şi, totodată, în mod voit, reconfortante, „Gândacul” lui Ian McEwan este un regal, un exerciţiu scriitoricesc care îi reuşeşte, un portret care, dacă ar fi fost desenat, ar fi fost demn de coperta The New Yorker.

Ian McEwan, „Gândacul”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 168, traducere: Dan Croitoru
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu