De când există timpul (de când?), omul a fost singura specie care și-a dorit să pună stăpânire pe el, nu doar pe prezentul lui, dar și pe trecut și viitor. L-a împărțit în perioade, i-a dat nume, așa cum am face de fapt cu un cățel pe care îl adoptăm, fără să ne întrebăm dacă el își dorește asta sau nu. Construindu-ne pe noi pe această invizibilă platformă, am reușit apoi să facem ca timpul să devină o simplă unitate de măsură, care să partajeze de-a lungul ei trăirile și facerile noastre.
Pe această platformă omenirea a ajuns la segmentul pe care l-a denumit „secolul XX”, doi de x, puri, nepătați de nici un I sau V sau C. Dintre multele descoperiri făcute în această perioadă, cele mai mari sunt holocaustul, crimele împotriva umanității, războaiele mondiale. Omul nomad, legat acum de glie cu bucurie, s-a îndrăgostit de pământul unde a învățat să-și facă o casă, s-a îndrăgostit de limba pe care o vorbește și chiar de țara s-a. Într-un cuvânt pot spune că a devenit un adolescent care nu își dorește decât să își satisfacă nevoile în toate aceste împliniri care se cheamă limbă, țară, casă.
Ca un efect al invențiilor menționate, exilul a devenit una din cele mai grele pedepse pentru omul îndrăgostit de țară, limbă, casa natală. Nu degeaba, în special țările comuniste care încercau să își păstreze puritatea ca în Republica lui Platon, exilul sau auto-exilarea a devenit o normă, fără să știe că el a reprezentat gura de oxigen pentru rădăcina din interiorul țării.
De aceea am ales să vorbesc despre numărul 31 al revistei Poesis Internațional care atinge acest subiect în două din articolele sale: dosarul Aleksander Wat și eseul Oxanei Zabujko în traducerea Dianei Iepure. Desigur revista este mult mai amplă, ea reprezentând o adevărată enciclopedie pentru cititorii ei, dar aceste două părți ale revistei am simțit că se leagă și ne atrag atenția la faptul că literatura şi ideologiile sunt importante atunci când vrem să segregăm răul de bine.
Dosarul Aleksander Wat reușește să ni-l prezinte pe cunoscutul poet polonez prin prisma diverselor conjuncturi ale vieții de început de secol XX. Parcă un copy-paste cu ceea ce s-a întâmplat în România acelor ani, Aleksander Wat descoperă că ideologiile (cea comunistă în speță) nu sunt superficiale, merg până la nivel celular ideologic. Spunea la un moment dat în cartea Secolul meu (menționată adesea în portretul făcut de Radu Vancu) că, „întrebările marxismului, întrebările puține care există și care au fost atrofiate și înăbușite de stalinism, întrebări importante, sunt întrebări umane – răspunsurile sunt inumane”.
Imaginea celor din afara Rusiei despre Rusia a fost făcută în principal de către niște ambasadori iubiți în afară, scriitorii, care nu ne-au mințit, dar noi nu am știut să le citim literatura (?). În eseul „Din învățăturile marelui bluf” de Oxana Zabujko, descoperim că adevărul este în mâinile noastre. Poate cel mai elocvent exemplu dat este una din notele autoarei care spune „toată lumea își amintește că Anna Karenina s-a aruncat sub tren, dar puțini își amintesc că iubitul ei îndurerat a plecat să lupte în Caucaz, adică să le facă popoarelor de acolo ceea ce ofițerii lui Putin le fac astăzi ucrainenilor”.
Cele două articole așezate unul după altul în revista Poesis Internațional mi se pare că se potrivesc de minune. Descoperim literatura poloneză, poezii extraordinare de Aleksander Wat, dar și de alți scriitori, și eseul care ne face să privim cu alți ochi literatura. Până la urmă, literatura fiecărei țări reprezintă ceea ce spune un pacient pe canapea la o ședință la psiholog. Este foarte important să fim buni psihologi, să nu fim niște oameni care se iau numai după interpretările de manual. Să descoperim noi dedesubturi, fără să ne temem. Aleksander Wat a îmbrățișat ideologiile comuniste, care au venit dinspre Rusia. Dezamăgirea pe care a avut-o (și nu numai el), îmbinată cu boala, l-a dus spre un act de suicid marcat de un simplu bilețel pe care a scris „nu mă salva”. Și el a citit Tolstoi, Dostoievski etc. Nimeni nu spune că și-a petrecut o viață în exil, ci doar ani. Viața nu începe niciodată în exil.
Revista Poesis Internațional cred că reușește foarte bine nu doar să fie unul din pilonii principali ai promovării literaturii de bună calitate, dar şi, prin contributorii ei, să descoperim nevoia de adevăr.
Revenind la scala timpului evocată la începutul articolului, oare câți din oamenii care vor trăi peste 150 de ani vor răspunde cu „secolul XX” la întrebarea „Dacă doriți să trăiți în trecut, ce secol ați prefera?”. Oare Evul Mediu ar avea mai mult succes? Sau secolul XXI?
Cumpăraţi revista de la:
Susţineţi citestema.ro:
Fotografie reprezentativă: alexandru vicol / Unsplash
scrie un comentariu