M-am tot gândit la ce început interesant de roman a găsit Mihai Radu şi am tot citit, şi am tot citit, molfăind la fraza asta jucăuşă şi plină de ispită narativă – „Ieri am aflat că mama are o boală cu transmitere sexuală” –, fără să-i văd legătura cu zecile de pagini peste care trecusem, când am ajuns la altă frază, la alt fragment, cu care mi-ar fi plăcut să fi început cartea:
„Mă gâdeam câteodată cum ar fi să moară. Cât de mult s-ar simplifica lucrurile dacă soarta ar căpăta pentru o clipă neglijenţa unei mâini care dă peste un pahar de pe masă şi-l varsă”.
Este printre defectele de cititor şi chestia asta: să-ţi imaginezi cum ai fi început tu ori, poate, cum ai fi scris tu cartea dacă ai fi fost în locul autorului. Dacă aş cădea atât de brusc în absurditatea asta, aş putea accepta, măcar ca joc, că aş fi început romanul „Extraconjugal” de la pagina 145, unde se găseşte fragmentul amintit.
Mama şi boala ei cu transmitere sexuală au ajuns la mine ca o agăţătoare, care m-au convins să plec la drum odată cu personajele cărţii, şi în special alături de Robert, cel prin intermediul căruia am trăit mare parte din poveste. Robert fiind fiul doamnei cu boala respectivă, dar şi fratele unei nefericite în dragoste, Camelia, precum şi soţul Alexandrei, şi tatăl lui Ve, ori fostul amant al nu mai ştiu cărei tipe… Sunt mai multe în istoricul amoros al lui Robert, amestecate încă de prin adolescenţă, poveşti de dragoste spuse cu umorul maturului capabil de autoironie, însă parcă fără relevanţă pentru firul narativ principal. Care, după mine, este cel legat de familia lui Robert, pe două ramuri: părinţii lui, cu boala eventual ruşinoasă a mamei şi cu tatăl bănuit că ar avea pe alta, dar şi „ramura” Alexandrei, cu trecutul dureros al unei aventuri adulterine din partea lui Robert.
Cumva, Mihai Radu m-a păcălit să-l citesc. „Ieri am aflat că mama are o boală cu transmitere sexuală” a rămas ca poanta bună a unui profesor care te câştigă pentru a te face atent la câteva minute de predare serioasă. Iar predarea serioasă aici a însemnat incursiunea în trecutul mustind de vinovăţie al unei familii nici prea-prea, nici foarte-foarte, adică asemănătoare până la identificare cu foarte multe familii româneşti de astăzi. O familie cu doi copii, în care părinţii nu se mai înţeleg, iar dintre copii, unul a plecat departe şi revine când şi când „acasă”, iar celălalt e nerealizat şi locuieşte cu părinţii până când îi va surâde soarta, adică niciodată.
Ce caută să rezolve cartea asta din ecuaţia familiei lui Robert? Aş zice că, eventual, o aşezare a lucrurilor, tulburate de vestea legată de boala cu transmitere sexuală a mamei. Doar că boala e un pretext, iar nodulii care strică organismul familiei sunt alţii, răspândiţi ba în părinţi, ba în Robert, ba în Alexandra.
Plăcut la cartea asta e că vina, dacă există o vină, este disipată. Nu poţi să indici un singur vinovat pentru o situaţie concretă şi nici măcar să te postezi comod de partea naratorului.
Altfel, alt atu al cărţii este că nu merge mai departe decât ar trebui. Dacă pe alocuri se împrăştie inutil în naraţiuni divergente, care nu duc nicăieri, doar poate într-o coloratură a poveştii de care se putea scăpa, felul în care se pune punct, tăind secvenţele fără o tranşare decisivă, arată un plus. Cum tot la plus pun şi tensiunea cărţii, atent gestionată şibine dusă pe mai multe planuri paralele, condimentate de francheţea unei limbi care ştie când să fie şi amuzantă, şi cinică, şi deocheată, aşa cum, de altfel, curge viaţa adevărată din interiorul multor familii de la noi.
Dincolo de subiectivisme de cititor, mi-a plăcut că romanul acesta este despre azi, cu umor, dar şi cu lacrimi, cu glume, dar şi cu înjurături, despre azi-ul în care ne scăldăm cu toţii. Este despre un prezent, care deşi se schimbă permanent, ne găseşte tot timpul nepregătiţi şi cu mintea doar la trecut.
Mihai Radu, „Extraconjugal”, Editura Polirom, 2017, 256 de pagini
Puteţi cumpăra cartea (print şi ebook) de la:
Fotografie reprezentativă de Robert Nelson pe Unsplash
scrie un comentariu