recomandări

„Fă-ți patul – Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate lumea”, o carte cu 10 lecții de ajutor în cele mai întunecate momente ale vieții

scris de citestema.ro
Gândit ca un cuvânt de rămas bun adresat absolvenților din 2014 ai Universității din Texas, discursul susținut de William H. McRaven, amiral în marina americană, a devenit viral pe Facebook, ajungând să adune peste 10 milioane de vizualizări.

Oameni din întreaga lume au rezonat atât de mult cu ideile simple transmise de McRaven într-un mod ferm, dar presărat cu numeroase episoade umane, încât apariția cărții Fă-ți patul – Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate lumea a fost firească. „În ultimii trei ani, am fost oprit pe stradă de oameni grozavi, care mi-au relatat propriile lor povești: cum n-au dat înapoi în fața rechinilor, cum n-au tras clopotul sau cum făcutul patului în fiecare dimineață i-a ajutat să răzbată în momentele grele. Toți voiau să afle mai multe despre cele zece lecții care mi-au modelat viața și despre oamenii care m-au inspirat în carieră. Această carte modestă e o încercare de a le îndeplini dorința”, mărturisește autorul chiar în prefața cărții apărute la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei.

Editura Lifestyle; anul publicării: 2018; nr. pagini: 160; traducere de: Ana Dragomirescu

Editura Lifestyle; anul publicării: 2018; nr. pagini: 160; traducere de: Ana Dragomirescu

Încercarea s-a dovedit a fi oricum, dar nu „modestă”. Cartea este bestseller New York Times, s-a vândut în 27 de țări, iar publicații prestigioase precum Forbes, Wall Street Journal, New York Times, Washington Post sau USA Today au lăudat-o pentru forța și optimismul care transpar din ea.

William H. McRaven a făcut parte timp de 37 de ani din trupele SEAL, ocupând funcții de conducere la toate nivelurile. Deciziile lui au influențat nu doar viața celor din subordine, ci și pe a familiilor acestora. În calitate de amiral, ultima sa atribuție a fost aceea de comandant al tuturor forțelor speciale americane. Din 2015 până în 2018 a fost rectorul Universității din Texas.

Cele 10 „lecții” cuprinse în carte au fost învățate de McRaven pe propria piele în special în timpul antrenamentelor pentru SEAL, cunoscute pentru duritatea lor. Din 150 de cadeți prezenți în prima zi a programului de inițiere în trupele SEAL, după șase luni de instrucție dură doar 32 mai erau la ceremonia de absolvire. Ce vrea cu tot dinadinsul să transmită McRaven este că, de cele mai multe ori, lucrurile nu se termină pentru că se termină, ci pentru că noi renunțăm să mai luptăm pentru ele.

Cele 10 lecții prezentate și mai jos sunt însoțite de povești emoționante despre curaj, limite depășite, camaraderie, generozitate și refuzul de a-ți plânge de milă, iar cartea rămâne o colecție de sfaturi mărunte care pot schimba în bine viața oricui:
  1. Începe ziua cu o sarcină îndeplinită. Dacă vrei să schimbi lumea… începe prin a-ți face patul.
  2. Nu poți acționa de unul singur. Dacă vrei să schimbi lumea… găsește pe cineva care să te ajute să vâslești.
  3. Contează doar cât suflet pui. Dacă vrei să schimbi lumea… apreciază un om după cât de mare îi e inima.
  4. Viața nu e dreaptă – mergi mai departe! Dacă vrei să schimbi lumea… treci peste faptul că ai fost un fursec pudrat cu zahăr și mergi înainte.
  5. Eșecul te poate face mai puternic. Dacă vrei să schimbi lumea… nu-ți fie frică de Circ.
  6. Trebuie să îndrăznești din plin. Dacă vrei să schimbi lumea… avântă-te spre obstacol cu capul înainte.
  7. Ține piept tiranilor. Dacă vrei să schimbi lumea… nu da înapoi în fața rechinilor.
  8. Ridică-te la înălțimea situației. Dacă vrei să schimbi lumea… în cele mai întunecate momente, fii cât poți tu de bun.
  9. Dă-le oamenilor speranță. Dacă vrei să schimbi lumea… când ești în noroi până la gât, începe să cânți.
  10. Niciodată, dar absolut niciodată, nu renunța! Dacă vrei să schimbi lumea… să nu tragi în niciun chip clopotul.

Cartea poate fi achiziţionată de la libris.ro.

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu