fragmente recomandări

„Fără să ajungi vreodată în vîrf” de Paolo Cognetti (Editura Polirom) – fragment

scris de citestema.ro

Editura Polirom vă recomandă un fragment din volumul Fără să ajungi vreodată în vîrf de Paolo Cognetti, apărut în colecția ,,Biblioteca Polirom”. Paolo Cognetti este autorul bestsellerului internaţional Cei opt munţi, câştigător al Premiului Strega.

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone; nr. pagini: 152

Cînd împlineşte patruzeci de ani, Paolo porneşte într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeaşi vîrstă. Expediţia lor este mai mult decît un periplu printr-un loc aspru, maiestuos şi încă ferit de tumultul lumii contemporane. E în primul rînd un parcurs iniţiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo porneşte la drum avînd în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, şi străbate aceleaşi locuri ca mentorul său dispărut, fiind frămîntat de aceleaşi întrebări şi confruntat cu aceeaşi măreţie a Himalayei. Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălţimilor, cei trei prieteni, însoţiţi de un grup de localnici, îşi redescoperă sufletul. Frigul, boala, întîlnirile cu călugării budişti sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează între cei trei prieteni şi tovarăşii lor nepalezi sînt descrise de autor într-un ritm alert, ce nu ocoleşte explorările profunde ale propriei conştiinţe. Dar de ce să urci un munte fără să ajungi vreodată în vîrf? Pentru că, spune Cognetti, drumul e mult mai preţios decît piscul. Căci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?


Cartea este disponibilă


Fragment

Am plecat la începutul lui octombrie, când în Alpi este aşteptată deja zăpada, şi am aterizat la Kathmandu, unde era cald, plin de praf şi tocmai se terminase anotimpul ploios. De la ultima mea vizită, oraşul părea să se fi extins şi mai mult în valea lui largă: erau mai multe straturi de periferie, mahalale, cartiere rezidenţiale, mai mulți câini vagabonzi, maimuţe, cerşetori, vaci scheletice în mijlocul străzii, copii. Din templele hinduse şi budiste din piaţa Durbar, deteriorate sau complet distruse după cutremurul din urmă cu doi ani, se păstraseră încă ruinele şi bârnele de lemn care sprijineau zidurile rămase în picioare. Panouri imense anunţau că guvernul chinez se ocupa de reconstrucţie. China? Ce căuta China în piaţa cea mai importantă din Nepal?

Eu venisem de acasă cu o febră care îmi sporea confuzia şi, când o femeie m-a convins să cumpăr nişte lapte praf pentru copilul ei, i-am lăsat pe ea şi pe complicele ei din bazar să mă jefuiască de aproape toate rupiile. Măcelarii expuneau pe uliţe coaste cu carne de un roşu închis, capete de capră sângerânde, iar credincioşii lăsau să putrezească flori şi fructe în micile temple de la colţurile străzilor. La Thamel, cartierul turistic prin care se plimbau grupuri de occidentali în drum spre Everest sau în căutarea oraşului Kathmandu al formaţiei Beatles, am cumpărat ultimele lucruri necesare pentru expediţie într-unul dintre magazinele cu obiecte la mâna a doua: geci de vânt, pulovere, bocanci stivuiţi pe tejghele, toată marfa era dăruită de clienţi cărăuşilor, pe care îi vedeau pe creste în cămăşi cu mâneci scurte şi șlapi de vară, iar cărăuşii o vindeau imediat ce se întorceau în vale. Ne învârteam prin praf, printre mâini, corpuri transpirate, claxoane, lucruri putrezite prelinse la marginea străzilor, şi totuşi exista ceva în oraşul acela care nu înceta să mă farmece.

Cele mai bune baruri se aflau pe terasele de la ultimele etaje ale clădirilor, de unde aveai impresia că te înalţi deasupra meschinăriilor umanității. Vorbeam despre călătorie în faţa câtorva beri şi ajungeam întotdeauna să privim spre nord: din Kathmandu, Himalaya nu se vede, sunt numai dealuri şi nori care închid valea, dar puteam să ne-o închipuim şi să nu ne găsim astâmpăr. În scurtă vreme, așa cum se întâmplă în Nepal, senzaţia că pierzi timpul s-a transformat în ideea că trebuia să ne obişnuim cu o curgere diferită a timpului. Doar când cedezi intri în starea potrivită pentru călătorie. Apoi, într-o dimineaţă, ne-au sosit permisele de călătorie în Dolpo şi am putut pleca în sfârşit spre munte.


Paolo Cognetti (n. 1978, Milano) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori italieni contemporani. A făcut studii universitare de matematică, însă le-a abandonat curînd în favoarea celor de film. Cititor avid de literatură americană, a debutat cu volumul Fare ordine (2003), distins cu Premiul Subway-Letteratura. Apoi a publicat alt volum de povestiri, Manuale per ragazze di successo (2004), urmat de Una cosa piccola che sta per esplodere (2007), distins cu Premiul Settembrini şi Premiul Renato Fucini. Primul său roman, Sofia si veste sempre di nero (2012), a fost nominalizat la Premiul Strega. În 2016 i-a apărut romanul Le otto montagne (Cei opt munţi), care a fost vîndut în peste 20 de ţări încă dinainte de publicare, creînd senzaţie în lumea editorială. Cei opt munţi a fost publicat în peste 30 de ţări şi distins cu Premiul Strega şi Premiul Strega Giovani, precum şi cu cîteva prestigioase premii internaţionale: Prix Médicis étranger, Prix François Sommer, English PEN Translates Award. Cognetti a mai publicat volumele de călătorii New York è una finestra senza tende (2010), Tutte le mie preghiere guardano verso ovest (2014), un jurnal montan, Il ragazzo selvatico (Băiatul sălbatic, 2013), şi volumul de eseuri A pesca nelle pozze più profonde (2014). La Editura Polirom au apărut Cei opt munţi şi Băiatul sălbatic.

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu