Citind blister (2017, Cartea Românească), mi-am pus câteva întrebări legate de condiția femeii și a modului în care ne raportăm la experiența feminină. O afirmație care mi-a atras în special atenția despre acest debut a fost cea a Cristinei Timar care spune despre Gabriela Feceoru că „e prea feminină și confesivă ca să fie o feministă convinsă”[1]. Volumul este construit din poeme confesive, fiind puternic ancorat în zona biografistă. Alegerea formulei confesive înseamnă expunerea vieții și a traumei personale, care ajung să rezoneze cu trăirile și experiențele personale ale cititorilor. („poezia mea/ este pentru/ sufletul meu/ este rătă-/-cirea, un/ nou tip/ de rătăcire”, p. 27). Identitatea feminină are un rol important în întreg volumul și este reprezentată în așa fel încât să reflecte acest statut „contestabil” al feminității.
Volumul este împărțit în ellaOne și Start Rec și abordează subiecte, care de cele mai multe ori sunt considerate tabu, cum ar fi: familia disfuncțională, relațiile de iubire și de neîmplinire ale acestora, contracepția, infidelitatea, atingând totodată și percepții asupra avortului sau a depresiei postnatale („Iisuse/Hristoase,/ mântuiește/ femeile/ care-și/ avortează/ pruncii”, p. 34). Scriind despre aceste subiecte, Gabriela Feceoru nu numai că își explorează teritoriul traumei, pe care dacă pe de-o parte îl face ca „un exercițiu de exorcizare” cum zice Al. Cistelecan pe coperta a patra a cărții, pe de altă parte consider că devine vocea unor experiențe, în special feminine, pe care de cele mai multe ori societatea le ignoră.
Familia tradițională care eșuează este una dintre temele abordate în poemele Gabrielei Feceoru, iar asta pune la îndoială modul în care cultura patriarhală delimitează rolurile în familie. Familia este descrisă prin absență, prin abandon, și printr-o continuă căutare de a reconstrui ceea ce este aceasta. („nu există familii/ fericite, doar oameni care încearcă totul/ și nu reușesc, dar nu ies din/ forma-/-ție”, p. 16; „ne-ntâlneam pe stradă și zâmbeam,/ numai pe stradă ne mai întâlneam./ în vara aia am ales cu cine stau”, p. 17; „și uite cum într-un/ vis am crezut că asta/ era familia mea din care nu lipsea/ decât tatăl tău din care/ nu lipsea decât tatăl meu”, p. 52). În ceea ce privește discursul poetic, acesta este discontinuu pe alocuri, fragmentat, ceea ce poate accentua trauma.
În eseul The Transformation of Silence into Language and Action, Audre Lorde afirmă că această transformare a tăcerii în acțiune și limbaj duce la o revelație a sinelui[2], ceea ce cred că se poate observa și în volumul de debut al Gabrielei Feceoru. Experiența și identitatea feminină pot fi percepute și ca o formă de tăcere sau o formă de adevăr modificat. În același eseu, Audre Lorde vorbește de frică și de pericolul de a revela ceva ce poate nici tu ca individ nu ești pregătit să accepți, dar nici societatea, și cu toate acestea este vorba de o datorie morală de a spune adevărul pentru a putea înțelege mai bine experiența trăită. Autoarea menționează responsabilitatea pe care o avem de a căuta, a citi, a analiza și împărtăși mai departe poveștile altor femei pentru a putea înțelege rolul lor în dezvoltarea noastră[3]. Am făcut paralela cu acest eseu pentru că am observat în blister că un sentiment pregnant este frica, care la fel ca tăcerea, vina și rușinea reprezintă setul de sentimente „standard” cu care femeile sunt obișnuite să trăiască. („nu zi tu/ ellaOne/ (pastila de-a doua/ zi) – rușine/ […]/ nu zi tu/ absorbant -/ rușine./ […]/ nu zi tu/ avort -/ rușine/ nu zi tu/ LSBT -/ rușine/ nu zi tu/ «chef/ de sex» -/ rușine/ nu zi tu/ «în grup»-/rușine/ &666/ nu zi tu!/ nu zi tu!/ nu zi tu!”, pp. 40-41).
Ceea ce aș vrea să subliniez este faptul că identitatea feminină construită într-o cultură patriarhală reprezintă o ruptură, iar într-o societate ghidată după aceste norme poate chiar să fie percepută și ca o traumă. Feminitatea nu trebuie înțeleasă în termeni patriarhali, asta nu duce decât la o limitare și la o minimalizare a experienței și a identității feminine, prin deformarea condiției femeii și prin provocarea unei inadecvări sociale. Întrebările care m-au urmărit pe parcursul lecturii au fost – cum discuți într-o societate formată pe baza valorilor patriarhale: avortul, contracepția, depresia postpartum, familia disfuncțională, familia mono-parentală, relațiile eșuate? Iar blister face exact acest lucru: rupe tăcerea, schimbă punctul de vedere și detabuizează ceea ce societatea ne-a obișnuit să nu contestăm/discutăm.
Gabriela Feceoru, pentru a reveni la afirmația de la început, este feminină și confesivă, dar feminitatea ei nu este cea tradițional-patriarhală. Prin tematica variată și prin reprezentarea experienței și a identității feminine într-un mod detabuizant, consider că Gabriela Feceoru poate fi o reprezentată a direcției feministe din literatura română contemporană.
[1]Critina Timar, „Gabriela Feceoru. Jocul cu blister-ele”, Vatra, nr. 8-9 (2019), p. 165.
[2]Rudolph P., Byrd, Johnnetta Betsch Cole, și Beverly Guy-Sheftall, ed. I am your sister: Collected and unpublished writings of Audre Lorde. (Oxford University Press, 2009), p. 40.
[3]Ibid., p. 42.
Gabriela Feceoru, „blister”, Editura Cartea Românească, anul publicării: 2017, nr. pagini: 96
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Siora Photography pe Unsplash
scrie un comentariu