Nenumărate mituri îl înconjoară pe Charles Bukowski. Unele au în ele sâmburi de adevăr, altele sunt pe jumătate adevărate, în vreme ce unele sunt doar mituri. Se crede adesea, de exemplu, că avea o viață haotică și că întreaga sa recunoaștere ca scriitor a venit tardiv și din întâmplare. Realitatea e însă că a debutat cu o povestire la douăzeci și patru de ani și că a continuat să scrie în timp ce avea diferite slujbe doar pentru a se întreține. După nouă ani, în 1969, a semnat un contract de exclusivitate cu Black Sparrow Press, având astfel posibilitatea de a se dedica în întregime scrisului și fiind un autor cât se poate de prolific.
Volumul Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul (Ed. Polirom, 2022) întregește portretul unui scriitor reprezentativ pentru undergroundul literar american. Sunt adunate aici însemnări din jurnalele sale din ultimii ani de viață. Umorul, sinceritatea, nonconformismul se regăsesc pe aproape fiecare pagină și aproape fiecare pagină e o lecție de viață.
Pe fila albă de jurnal se mărturisește totul: cum te simți în fața morții inevitabile, cum se simte bătrânețea, cum arată, de fapt, viața unui scriitor ca Bukowski și cum arată scrisul pentru el. E un volum în care plăcerea lui de a asculta muzică clasică se împletește cu concluziile asupra vieții, dar și cu fragmente fermecătoare de autoportret.
E o lume în care scriitorului Bukowski i-a plăcut să trăiască în timp ce a părut că nu-i plăcea de ceilalți. Primește ingenuu nenumărați indivizi acasă care se dovedesc a nu fi jurnaliști sau reporteri așa cum îl anunțaseră doar pentru a petrece câteva ore cu marele Bukowski.
Dedicat scrisului său, multe dintre însemnările sale mărturisesc viziunea sa asupra creației și asupra vieții unui scriitor pentru care opiniile celorlalți au contat prea puțin: „Prefer să beau singur. Un scriitor nu datorează nimic nimănui. Îi este dator numai scrisului lui. Nu datorează nimic cititorului, cu excepția paginii tipărite care trebuie să fie disponibilă”. Apoi, este trasă cortina, îl vedem cum scrie, aproape că simțim că putem să privim peste umărul său pentru a citi rândurile pe care le scrie cu atâta dibăcie la un calculator care îi e necesar și care, pe de altă parte, îl scoate din minți. Dar îl vedem, îi remarcăm tabieturile, îi citim rândurile despre muzica necesară scrisului:
„La radio e Mahler, curge cu atâta ușurință, riscă atât de mult. Uneori ai nevoie de asta. Apoi trimite în luptă crescendouri puternice. Mulțumesc, Mahler, mă împrumut de la tine și n-o să pot să-ți plătesc vreodată datoria.”
sau
„Ascult câte trei sau patru ore pe noapte din muzica asta în timp ce fac alte lucruri, sau când nu fac nimic. E drogul meu, mă spală de rahaturile adunate de-a lungul zilei. Compozitorii clasici au efectul ăsta asupra mea. Poeții, romancierii, scriitorii de proză scurtă, nu. O gașcă de farsori. Scrisul are ceva care-i atrage pe farsori. Ce anume? Scriitorii sunt cel mai dificil de înghițit, pe pagină sau în persoană. Și sunt chiar mai răi în persoană decât pe pagină, ceea ce e curat nasol.”
Onestitatea din jurnal e aceeași cu onestitatea din viața de zi cu zi, cea care, uneori, părea abruptă, brutală. Din aceeași sinceritate se naște însă umorul caracteristic lui Bukowski, iese la iveală latura glumeață, jucăușă, cea care, din nou, nu ține cont de ceea ce cred ceilalți:
„Somn, somn. Dorm pe burtă. Obicei vechi. Am trăit cu prea multe femei nebune. Tre să-ți protejezi părțile intime. Păcat că tânărul ăla nu m-a provocat s-o dăm parte-n parte. Aveam chef de o cafteală. M-ar fi înveselit maxim. Noapte bună”.
Toate însemnările lui Bukowski, culese în acest volum, oferă poate una dintre cele mai de ansamblu priveliști asupra întregii sale vieți și asupra omului din spatele cărților sale. Se destăinuie fără grijă, dovedind aceeași cunoaștere de sine care l-a îndrumat și în scris:
„Eu nu sunt o companie bună. Nu-mi surâde deloc să fac conversație. Nu vreau să fac schimb de idei – sau de suflete. Îmi sunt mie însumi doar un bloc de piatră. Vreau să rămân în acel bloc, nestingherit. Așa a fost încă de la început. M-am opus părinților, apoi m-am împotrivit școlii, apoi ideii de a deveni un cetățean cumsecade. E ca și cum orice aș fi fost, a fost acolo de la început. N-am vrut să umble nimeni la asta. Nici acum nu vreau”.
Nu sunt regrete, sunt concluzii, mărturisiri în scris, conversații cu propriul sine cu doar câțiva ani înainte de marele final. Scrie cu aceeași pornire care i-a hrănit dintotdeauna scrisul, taie în propria carne vie, își arată slăbiciunile sau punctele forte, își mărturisește greșelile, dar și concluziile cu privire la tot ce a fost.
E un Bukowski apropiat de cititori, descoperit prin această carte în care nu au fost deloc întâmplător alese unele dintre însemnările cele mai reprezentative, cele care să ni-l arate așa cum poate nu l-am înțeles niciodată și care, totodată, să compună un splendid jurnal.
Charles Bukowski, Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 176, traducere: Cristian Neagoe
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Pereanu Sebastian / Unsplash
scrie un comentariu